vineri, 10 februarie 2012

radu pavel gheo, minte de copil

de altfel, ultima lui carte, multipremiata (premiul naţional de proză “ziarul de iaşi”, premiul uniunii scriitorilor din românia, filiala timişoara, “romanul anului 2010″ - premiu acordat de revista literară tiuk, premiul “eminescu – 1868 – oraviţa”), pe care n-am citit-o si nici n-o voi citi, se numeste, probabil desul de inspirat, 'noapte bună, copii!'

ei bine, la data de 30.1.2012, deci de ziua lui caragiale, radu pavel gheo (autoalintat gheorghiță) ne povesteste (pe blogul sau) cu un amestec straveziu de aplomb si nostalgie, ingrijit si retoric, un pic entuziast şi mai mult scolareste decat serbancioculescian, despre cum a pus el mana (cu nerusinare) pe o carte. de placere, nu din datorie. şi dă-i, şi luptă cu textul lui gheorghiţă, până când, pe la jumătatea (textu)lui, click. căci
'Azi, fiind duminică, am pus mîna pe o carte pe care s-o citesc de plăcere, nu din datorie. Stă pe raft de mult şi m-am gîndit s-o pomenesc fiindcă mi-am amintit că astăzi se împlinesc 160 de ani de la naşterea lui I.L. Caragiale, el însuşi un soi de istorie a literaturii române: grec pîrît, maestru al literaturii române, autoexilat la Berlin, denigrat şi adesea minimalizat cît a trăit, transformat în simbol naţional odată cu trecerea anilor. Ce mai rîde el de noi de-acolo de unde e! De-o sută de ani tot rîde – şi încă mai are de ce.
Cartea pe care m-am pornit s-o citesc e volumul al şaptelea din Operele editate în perioada interbelică de Paul Zarifopol şi apoi, după moartea acestuia, de Şerban Cioculescu. Volumul conţine corespondenţa lui I.L. Caragiale şi a apărut în 1942 la Fundaţia Regală pentru Literatură şi Artă.

Exemplarul pe care îl am are şi el, ca obiect, povestea lui, pe care nu am elucidat-o – n-aş putea decît s-o imaginez. Am cumpărat cartea pe internet. Alina s-a apucat să o citească luna trecută şi s-a văzut nevoită să taie foile… îşi mai aminteşte cineva ce înseamnă o carte cu filele netăiate? Ei bine, le-a tăiat cu un coupe-papier improvizat (fiindcă cine mai ţine azi în casă un astfel de obiect, odinioară indispensabil cititorilor?), după care am studiat mai atent volumul.(...)'



2 comentarii:

Anonim spunea...

Way cool! Some extremely valid points! I appreciate you penning this write-up and the rest of the website is very good.


Also visit my web page: bancuri vesele

Anonim spunea...

Really no matter if someone doesn't understand afterward its up to other people that they will assist, so here it happens.

Feel free to surf to my homepage :: jocuri gratis masini