marți, 17 iulie 2012

ray bradbury, junot diaz, soarele și dulapul de pe venus

6 iunie, 2012. are loc ultimul tranzit al planetei venus peste discul soarelui observabil de pâmântenii aflați în viață. următorul fenomen asemănător se va produce pe 11 decembrie 2117.

5 iunie, 2012. la los angeles, cu doar câteva ore înaintea evenimentului amintit (si al europeanului de fotbal), se stinge din viață, la vârsta de 91 de ani, maestrul ray bradbury.

6 iunie, 2012. câteva ore mai târziu, în the new yorker, junot diaz (autorul scurtei și minunatei vieți a lui oscar wao) îi aduce un omagiu celui dispărut.
'când eram mic, bradbury era omul meu. l-am urmat pe marte, în veldt, în viitor și în trecut, în inima americii, am călătorit împreună în nave și rachete. el a fost prima mea obsesie literară, autorul căruia i-am citit toate cărțile, cele care existau la bibliotecă - în fapt, mai puțin de un sfert din tot ce publicase. nu l-am văzut niciodată în persoană, dar când eram adolescent aveam vise în care el apărea și stăteam de vorbă. firește, ca un tocilar pătimaș, am văzut premiera (de vineri dimineaţă) a filmului “something wicked this way comes”, am savurat pe casetă video “fahrenheit 451” realizat de truffaut, am urmărit la tv  “the illustrated man” și “the martian chronicles” și am fost un mare fan al “the ray bradbury theater". și totuși, nimic din toate acestea nu s-a apropiat cât de cât de măreția prozei sale. și a mai fost povestirea numită  "all summer in a day", favorita mea - o poveste despre o clasă de elevi de pe venus, unde ploile și furtunile durau o veșnicie, iar soarele își făcea apariția pe cer pentru două ore, o dată la fiecare 7 ani. unul dintre copii, margot, singura din clasă care își amintea cum arată soarele, va fi închisă în dulap de către colegii ei, în momentul în care soarele revine la viață pentru scurt timp -. îmi amintesc că am citit-o când eram foarte tânăr și când încă mă luptam din greu cu limba engleză. atunci am început să înțeleg că, mai mult decât oricealtceva, îmi plăcea să citesc povestiri, că literatura era calea pe care îmi doream să o urmez. mă aflam în curtea bibliotecii care dă în madison park când am citit pe nerăsuflate "all summer in a day",  iar finalul atât de trist și nemilos m-a spulberat pur și simplu. nimic nu reușise să mă miște mai puternic ca această scurtă povestire. nu mă gândisem niciodată, pânăatunci, la sentimentele pe care le încearcă un imigrant. cele câteva pagini ale lui bradbury m-au făcut să înțeleg cine sunt eu cu adevărat.'
6 aprilie, 2008. la new york, junot diaz obține premiul pulitzer pentru literatură. într-una dintre scenele romanului, scriitorul dominican face aluzie la secvența din all summer in a day -  "ca şi cum ai fi închis într-un dulap pe venus, în clipa cînd soarele răsare pentru prima dată într-o sută de ani"

6 iunie, 2012. are loc ultimul tranzit al planetei venus peste discul soarelui observabil de pâmântenii aflați în viață. tot atunci, la los angeles, ray bradbury (91 de ani) se stinge din viață, probabil fără să realizeze că.

8 comentarii:

dede's spunea...

ca sa vezi coincidenta, chiar astazi, din Piata Matache (da, se poate si de acolo)am cumparat cronicile martiene ale lui Bradbury la modicul pret de 2 lei.

dede's spunea...

totusi, bradbury a murit o singura data, pe 5 iunie.

Scorchfield spunea...

și s-a născut încă o dată (a câta oară?) pe 17 iulie, datorită vouă.

R. spunea...

Superb post!

pantacruel spunea...

dede,
deci ca sa vezi a naibii coincidenta, batrane! astept sa mi-o imprumuti si mie, cand i-o veni sorocul :)
cat despre data fatidicia, care e numai una, 5 e la cateva ore de 6. deci, pt frumusetea coincidentei, e tot aia ;)

scorchfield,
exagerezi. din moment ce n-a murit niciodata :P

pantacruel spunea...

r,
merci! :)

Şerban Tomşa spunea...

Frumoase postare ! Felicitări !
Şi ai nişte musafiri numai unul şi unul !

Şerban Tomşa spunea...

"Frumoasă", evident !