umorul & erotismul sandrei brown

am primit o tema cel putin stranie din partea lui mario barangea. sa citesc o carte de-a sandrei brown - ’căderea lui adam’ (un fel de poveste de dragoste dintre un paralitic bogat, cred, şi o asistentă medicală sexoasă şi mămoasă, presupun), sa-i smulg inima si s-o transform in ceva mai bun...

i-am spus ca nici schingiuit nu as putea citi asa ceva, însă, din curiozitate, am rasfoit-o.
m-am oprit asupra unor scene mai fierbinţi. adică de sex, de multă limbă şi neostenită umezeală şi de scîncete, scene care le-ar fi oripilat chiar şi pe fetiţele mai emancipate de la şcoala ajutătoare:

„în timp ce pronunţau acele cuvinte, buzele lui îi atingeau sfîrcul uşor, frecîndu-l să se întărească. ea gemu cînd limba lui începu să i-l lingă cu repeziciune.
- nu, nu.
dar el nu dădu ascultare acelei rugăminţi stinse, ci prinse mugurul tare între buze şi îl supse uşor. eşti dulce, lilah, murmură el mutîndu-şi gura asupra celuilalt sîn. peste tot eşti atît de dulce. gura lui caldă şi umedă îi făcea plăcere, aşa cum nu mai simţise niciodată. un val de căldură îi cuprinse sînii, pulpele, stîrnindu-i o dorinţă violentă şi febrilă.

- nu-i bine, adam, e o mare greşeală.
- atunci de ce mă laşi s-o fac? întrebă el ridicîndu-şi capul şi privind-o în ochii tulburi.
- nu ştiu, spuse ea cu o notă de disperare şi de zăpăceală. nu ştiu.
cînd gura lui i-o captură pe a ei din nou, mîinile lui îi cuprinseră sînii, pe care îi frămîntă încet, în timp ce limba lui se împerechea cu a ei. degetele lui îi mîngîiau sfîrcurile, care erau încă umede în urma sărutărilor lui"

50 de pagini mai încolo

”sorbindu-i buzele îi spuse:
- deschide gura.
- adam…
- mulţumesc
limba lui îşi făcu loc în căldura umedă a gurii ei. lilah scînci, mai întîi în semn de protest, apoi de dorinţă şi, în final de recunoştinţă.”

nu cred că vreţi să ştiţi ce am găsit pe la pagina 129

“în ultima vreme îşi făcuse un obicei din a sta în camera lui în în pauza dintre şedinţe. urmăreau meciuri şi filme siropoase la televizor, ascultau muzică sau pur şi simplu discutau”

deci 'filme siropoase'.
deci cea mai siropoasă autoare de siropuri rîde de siropari.
deci trebuie să recunoaşteţi că doamna sandra chiar are umor!

djerzinski + alş + tomşa = ...

pentru ca stateam prost cu timpul, luni dimineata, mi-am printat trei insemnari de pe trei bloguri diferite cu gindul sa ma bucur de ele mai pe inserat si mai pe indelete. am apucat sa arunc un ochi pe respectivele abia astazi, inainte sa intru la cinema, la ultima băşină marca oliver stone, 'wall street: money never sleeps'(despre care voi scrie ceva in alta zi, poate).

atît de mult mi-au plăcut (in)scrisurile extrase de pe blogurile lui djerzinski (fragmente delicioase din cartea lui baricco), alş (marturisiri periculoase! pentru mama dumnealui) şi şerban tomşa (opinii personale pertinente), încît m-am hotărît (subit) sa infiintez PREMIUL PANTACRUEL,
premiu pe care il voi acorda la finalul fiecarei luni pentru cel mai frumos articol (insemnare, epistola, chestie, nota informativa, zapis) citit de mine pe bloguri sau aiurea.
carevasazica, din octombrie incolo, premiul pantacruel

iata, mai jos, secvente din cele trei insemnari amintite:

(...) E cumplit faptul că el n-a avut posibilitatea să cunoască televiziunea, pe Elvis, Uniunea Sovietică, combina muzicală, fast-food-ul, pe JFK, Hiroshima, cuptorul cu microunde, avortul legalizat, pe John Patrick McEnroe, sacourile de la Armani, pe Omul Păianjen, pe papa Ioan și o sumedenie de alte lucruri. Vă închipuiţi ce-ar fi putut să întreprindă cu un asemenea material? Era atât de capabil încât ne explica totul (întotdeauna un pic mișcat, e adevărat) cu ani de zile în avans. Dar nu așa au mers lucrurile. (...)

'the day that walter died', djerzinski, 27.09.10

*****

(...) Mona, prietena cea mai bună a mamei mele, mai tînără ca ea totuși. Semăna cu Cher în perioada “I got you babe”. Brunetă cu păr lung și breton, tenul smead, “nasul Cleopatrei”, un rîs sănătos și gros pe care vroiam să-l aud întruna dacă se putea. A fost cea care m-a dezvirginat, la 14 ani (lucru pe care maică-mea, evident, nu-l știe). Apoi, cînd aveam 16, s-a căsătorit cu un inginer italian și a plecat la Milano, după vreo 15 ani s-au despărțit iar ea a murit de un cancer la sîn. Rîsul ei îmi sună în continuare în cap. (...)

'7 ființe de neuitat', alş, 27.09.10

*****

(...) În treacăt fie spus, m-a consternat un articol al lui Cărtărescu în care cunoscutul autor își exprima fierbintea recunoștință, dacă nu era bătaie de joc (și nu era!), că un om de importanța și anvergura lui Mircea Geoană i-a făcut nesperata onoare de a veni, pe o ploaie puternică, la o lansare de carte organizată de el, umilul autor al Levantului! Câtă ipocrizie! Ce caterincă! (...)

'goe și fiii', şerban tomşa, 27.09.10

*****

ş.a.m.d.

şeful de stat-major al armatei chineze

căci dor mi s-a făcut de o mandache bine afrimată

despre lehamite, cinemas-ul lui f. barbu, ciinele hachiko & leonard c.

mai apoi am citit asta

‘da, ştiu, avem o ţară „grea“, românii sînt cum sînt, săracii îşi asumă, inerţi, sărăcia, iar bogaţii sînt prostiţi de avere, strada arată jalnic, salariile scad şi preţurile cresc. majoritatea televiziunilor exală o miasmă de mahala, prea mulţi gazetari scriu prost, isteric şi ieftin, prea mulţi români trişează sau fură.

aflu din dicţionare că „lehamitea“ e un cuvînt de provenienţă bulgărească (liha-mi-ti, „mi-e silă, m-am săturat“). avem o mulţime de lucruri de învăţat de la vecinii noştri. nu era musai să ne blocăm într-o lamentaţie.’

a. pleşu

*****
dupa ce, mai inainte,
trecusem (iarasi) printr-un con de lehamite gretoasă*, de enormă plicticoşenie & monstruoasă platitudine – mi se intimpla duminică seara, timp de un minut şi jumătate (mai mult nu pot rezista) - cind telecomanda a parcurs accidental culoarul b1tv al cinemas-ului jalnicului f. barbu.
imi pare rau ca trebuie sa i-o spun, dar nu ma pot abtine! si, banuiesc, nu sunt singurul care i-o tot spune...

*sunt absolut convins că dacă, într-o seara, printr-o mare minune, la ‘cinemas’ ar ateriza, cu parasuta sau cu orice altceva, un trio formidabil - sa zicem al pacino, woody allen & martin scorsese - acest extraordinar de netalentat si enervant f.barbu ar reusi sa ma adoarma in mai putin de un minut cu întrebări, în cel mai fericit caz, de genul...

- aaa, marty, mi-am adus aminte ce voiam să te întreb. am văzut un soricel dragalas in ultimul tau film pe care, spre rusinea mea, nu l-am vazut pina la capat - un soricel, spuneam, cu un ochisor mov, nu-i asa? sau măcar bătea un pic spre mov, m-am uitat cu atenţie, he, he, hi, hi...

era, cumva, vreo fina aluzie cinefila la celebra dame elizabeth rosemond taylor, cunsocută publicului larg ca elizabeth taylor sau a fost doar o scăpare regizorală, o gafă grea cum spunem noi ăştia care facem cannes-ul aproape an de an?
iar tu, woody, nu ride, ca am si pentru tine o intrebare de baraj. ma tot tin sa ti-o pun de la excelentul 'bananas' din 1971...

*****
între f. barbu şi a. pleşu am văzut două melodrame, una (după un fapt real petrecut in japonia) despre cîinele hachiko, cu richard gere şi alta (un music biopic) despre cadillac records, cu adrien brody (as leonard chess).
dar despre acestea două, poate, data viitoare.

red. by almodóvar

pedro almodóvar (25.09.1949)

*****

pepi, luci, bom and other girls like mom (1980)

labyrinth of passion (1982)

dark habits (1983)

what have i done to deserve this? (1984)

matador (1985)

the law of desire (1986)

women on the verge of a nervous breakdown (1987)

tie me up, tie me down! (1989)

high heels (1990)

kika (1993)

the flower of my secret (1995)

live flesh (1997)

all about my mother (1999)

talk to her (2002)

bad education (2004)

volver (2006)

broken embraces (2009)

scriere creativă

m-am înscris, zilele trecute, la un curs de creative writing. acolo am aflat ca sunt deja celebru. nu mai celebru ca verbiaj însă. sau insuşi.
(profesorul de scriere creativă, mario b, a declarat convins, dupa ce i-am spus fiecare, pe proprie raspundere, doua, trei vorbe despre noi:

- tu eşti verbiaj!
- nu chiar el, dar îl cunosc, suntem prieteni.
- atunci eşti pantacruel...
- exact.
- te-am citit azi, la prînz.
- mulţumesc frumos.)

apoi, la finalul primului curs, am primit fiecare cîte o temă personalizată. eu, tema: atelier de scriere creativă - temeri şi aşteptări.


*****

atelier de scriere creativă - temeri, aşteptări
by pantacruel

da, am temeri mărunte şi aşteptări enorme de la acest curs, un milion şi jumătate de lei vechi, o nimica toată, un milion şi jumătate de temeri şi aşteptări, de fapt nu chiar atît de multe, dar undeva pe aproape,

undeva pe aproape de tabla albă a profesorului mario barangea al cărui nume m-a făcut să mă tem, iniţial, c-o fi vreun lusitan ceva, dar uite că nu e, deşi am înţeles că-i plac peixoto şi antunes, a cărui figură tristă de poet m-a făcut să mă tem, preiniţial, c-o fi vreun mic pervers, dar uite că nici pervers mic nu e, deşi ştiu că-l adoră, nu, n-are cum să nu-l adore pe cavalerul tristei figuri

şi mă mai tem ca nu cumva cursurile astea, sau atelier, cum le mai zice, să devină un fel de facebook mai restrâns, o reţea socială mai intimă în care iulia şi laura, da, am reţinut două nume, nu mă întrebaţi cum am reuşit, în care ele două să preia iniţiativa şi frîiele cursului şi comanda, fără inhibiţii, fără texte goale, fără textile şi perdea, dezbrăcate de prejudecăţi,

dar mă tem că acestea pot fi trecute deja la nenumăratele aşteptări sau măcar la temerarele neaşteptări.

yelp (with apologies to allen ginsberg)

narrated by peter coyote

cîtă forţă, cîtă imaginaţie şi vervă şi erotism (ce paranteze!)

dacă se mai întreabă cineva cînd vom avea şi noi nabokovii noştri, orhan pamukii, gunter grassii, saramagii, vargas llosii, hemingwayi şi bulgakovii noştri, răspunsul este că îi avem deja. sau i-am avut, dar nu prea i-am văzut bine ori cu ochi buni.

' era înaltă, zveltă, arbora în jurul gîtului (de curviştină perversă, dar cine şi-ar fi închipuit atunci ce va fi?) o eşarfă străvezie ca o spumă, avea pulpe prelungi şi glezne subţiri, prea subţiri (...)

leontina! leontinuşa!... nuşa, tinuşa, tinoaica dracului! (cum strigă după ea violeta supărăcioasa). leontinica, tina, leonica, zbînţuita asta de leonica! cine-i dăduse ei numele ăsta atît de nesuferit? (...)

dar nu era un nume de fetiţă, nici un nume de fată în uniformă de şcoală. nu era un nume de puştoaică (unchiul mitică, şoferul: "ce faci puştoaico?" şi nelipsita ciupitură de obraz - îi plăcea, pur şi simplu asta îi plăcea) sau de copilă cu codiţe blonde care aleargă toată ziua pe dealuri ca un băiat. îl primise în dar ca pe un bolovan pe care trebuie să-l ţii degeaba în braţe pînă îţi vine rău de oboseală. era o greutate (un rucsac? nu un rucsac!) pe care o căra zilnic în spate.

leontina, numele ăsta nu i-ar fi plăcut nici atunci, cînd va fi femeie, simţea asta. nu era un nume pentru o femeie tînără şi aşteptînd un copil, nu era un nume pentru o doamnă care să intre într-o sală de cinematograf la braţul unui bărbat elegant. şi nici măcar un nume de cuconiţă cu sfîrcuri ascuţite împungînd prin pînza capotului, de cuconiţă care intră în dormitor, în lumina de miere a după-amiezii, şi-şi ridică brusc poalele rochiei, îşi desface picioarele, îndepărtează marginea de dantelă a chilotului alb şi examinează atentă, uşurată parcă, pe faţa interioară a coapsei, o urmă roşie, iritată, usturătoare... '

'pupa russa', gheorghe crăciun


repet:
ce paranteze(!), cît erotism şi vervă şi imaginaţie, cîtă forţă la acest gheorghe crăciun pe care, din păcate, abia acum îl descopăr cu adevărat.

... în jurul gîtului (de curviştină perversă, dar cine şi-ar fi închipuit atunci ce va fi?)
... nu era un nume de puştoaică (unchiul mitică, şoferul: "ce faci puştoaico?" şi nelipsita ciupitură de obraz - îi plăcea, pur şi simplu asta îi plăcea)
... era o greutate (un rucsac? nu un rucsac!) pe care o căra zilnic în spate.

incredibil cît de mult îmi place această ultimă si vicioasă paranteză! -
(un rucsac? nu un rucsac!)

fara acordul mariei, desigur

'5 iulie 2005,
va trebui sa slabesc si sa reincep sa scriu. imi pierd cumva exercitiul. va trebui sa incetez a mai scrie despre el. dar nimic altceva nu pare sa mi se intample...
dau probe pt un film in care as fi iubia unui frate si a unei fete. nu stiu daca asta imi doresc, dar am nevoie sa mi se reconfirme confirmarea, sa castig niste bani si sa pot sa fac altceva decat sa ma gandesc la EL zi de zi.

port ochelari de aproape... nu le simteam lipsa dar s-a dovedit ca as avea nevoie de ei. ca as iesi in intampinarea ochilor mei. mai ales a dreptului care se arata stangaci (heh).
bunicu’ e venit la tomograf, merge greu si se sprijina in bastonul pe care i l-am cumparat intr-o gluma. din lemn si cu un cap de ratza din ceramica alba, smaltuita. are un aer speriat.

astept sa ma cheme nemernicii la proba. of... merge greu si penibil.
a trecut un an de cand ne-am cunoscut. ce are sa urmeze? unde am sa gasesc pe cineva mai bun? trebuie sa caut sau sa nu ma mai gandesc? sunt intristata si am devenit serioasa. alternez asta cu momente in care sunt complet oligofrena.
i need more. dar unde gasesc io moarea asta?'

marti, dupa craciun by pantacruel

- mimi, ai încercat ştrudelul de aici?
- nu.
- nu e chiar atît de rău. desigur, nici atît de delicios precum p... curviştinii tale.
- mirela, să nu dramatizăm. s-a întîmplat pur şi simplu. te rog să mă crezi că şi eu sunt rupt în bucăţi.
- auleo! păi dacă şi tu eşti eşti rupt în bucăţi, atunci se schimbă treaba. şi cum aţi ajuns să vă cunoaşteţi? povesteşte-mi, nu fi timid. da, două ştrudele, unul pentru mine şi unul pentru bărbatu-miu. de fapt, pentru ex-ul meu, nu-i aşa mimi?
- mirela...
- aşa... şi pentru mine, un vin de buturugă, iar pentru domnul, un pahar cu lapte proaspăt de vacă. tocmai îmi explicai cum v-aţi cunoscut. de cîtă vreme eşti cu zdreanţa asta? pardon, cu noua ta gagică.
- de cîteva luni, nu mai ştiu exact.
- să mori tu că ai uitat de cât timp vă f... în draci! sau te pomeneşti că vă spuneţi poezii şi încă n-ai crăcit-o.
- de aproape patru luni, trei săptămîni şi două zile.
- carevasăzică de prin aprilie. ce făceam noi în aprilie? stai că ştiu... mergeam la mall să vedem inglourious basterds şi să mîncăm îngheţată pe băţ, ticălosu’ dracului!

*****

- şi cîţi ani are? e mai tînără ca mine?
- 31. ba nu, 30.
- aha, pînă la urmă ţi-ai găsit o p... mai fragedă.
- s-a întîmplat pur şi simplu, crezi că mie mi-e uşor?
- mimişor, iartă-mă, n-ai nici un motiv să te simţi agitat sau jenat, e o simplă formalitate, nu vreun proces. continuă, te rog. deci cine e, o cunosc?
- e maria.
- maria... maria dinulescu, maria marinescu, maria mirabela, care maria?!
- maria popistaşu. a jucat în filmul lui tudor giurgiu, legături bolnăvicioase.
- maria popistaşu, zici... legături bolnăvicioase, ai? spălăcita aia care le băga limba-n gură pe unde-i prindea lu’ tudor chirilă, derbedeu' de frac-su şi lu’ ioana barbu, debutanta aia şleampăătă? cu curva aia, mă, depravatule?
- în primul rând că nu-i curvă şi-n al doilea că nu a fost nimic premeditat, ţi-am mai spus. m-am întîlnit cu ea la mega image. nu mă trimiţi tu în fiecare zi la mega image? am intrat în vorbă. mă sfredelea cu privirea şi m-a întrebat dacă eu sunt în stare să dau găuri. ce era să-i spun, că nu sunt în stare? zău, mirelo, m-aş fi făcut de căcat...
- aşa c-ai preferat să-mi distrugi mie viaţa, f...-ţi gura mă-tii de jegos!

*****

- îmi cer scuze, am uitat să comand frişca. nu te grăbi, mimi, încet, să nu te îneci. şi te-ai gîndit cum îi explici lu’ radu că noi doi nu mai putem juca împreună rolul de soţ şi soţie în marţi, după crăciun?
- păi, nu ştiu exact. o să le spunem adevărul şi lu’ radu şi lu’ răzvan şi lu’ alexandru. poate modifică scenariul, habar n-am.
- le spui tu singur, nu amîndoi. e bun ştrudelul, îţi place?
- acceptabil
- deci, să ne-nţelegem, noi amîndoi nu mai facem nimic împreună de azi înainte, că nu amîndoi am scos p... din pantaloni să ne f... cu maria.
- ok, îi spun eu.
- (tăcere)
- (tăcere)
- şi asta ce-i?
- cafeaua. am zis să iau nes.
- mimi, eu ţi-am spus aşa: te duci frumos la mega image şi iei un cartuş de kent şi un pachet de cafea lavazza. cafea lavazza, că asta nu-i cafea lavazza, asta-i nes, e cu totul altceva.
- păi numai asta am găsit, mirelo...
- şi asta are 100, n-are 250. scrie aici, 165 de grame... uite cum facem. îţi iei tu nesul frumos, îţi faci bagajele şi te duci la maria, iar kentul rămîne la mine.

un batrin atit de simplu / harvard girls

'alerg dimineata pe malul riului charles in ritmul meu si vad cum ma depasesc pe rind boboacele de la harward. sunt micute de statura, zvelte, cu parul prins in coada la spate si se avinta ca sageata ascultind muzica la ipod-urile lor nou-noute. au ceva agresiv si sfidator in ele. sunt obisnuite sa-i depaseasca pe altii, nu sa fie depasite. par stralucite, sanatoase, fermecatoare, serioase si pline de incredere in sine. de cele mai multe ori, stilul in care alearga nu se preteaza la distante mari. e tipic pentru distante medii. au pasul mare si lovesc pamintul cu putere. nici nu le-ar trece prin cap sa alerge ralaxat, admirind peisajul.

nu e un lucru cu care sa ma mindresc, dar in comparatie cu ele, eu unul sunt foarte obisnuit cu infringerea. exista pe lumea aceasta nenumarate lucruri care ma depasesc si nenumarati adversari pe care nu-i pot invinge nicicum. dar poate ca ele n-au gustat durerea aceasta. si poate ca nici nu trebuie sa o guste de pe acum.
stau si ma gindesc la asta prinvindu-le cozile care le flutura cu mindrie si picioarele zvelte si razboinice. si alerg in voie de-a lungul riului, mentinind ritmul meu lejer.

ma uit la ele si realizez ca lumea trece in miinile urmatoarei generatii. la urma urmei, e si normal. de aceea nu ma incearca nici o parere de rau cind le vad cum vin din urma si ma depasesc. ele au propriul lor ritm, propria lor perceptie a timpului. eu am propriu meu ritm si propria mea perceptie a timpului. sunt complet diferite si e normal sa fie asa'.

'what I talk about when I talk about running' - haruki murakami

prietenul meu haruki m

prietenul meu haruki m are 61 de ani si scrie formidabil. l-am cunoscut abia ieri si, numaidecit, dupa o singura si primă frază, l-am imprietenit cu mine pentru totdeauna. recunosc ca mi se intimpla tot mai rar lucrul acesta.
cartea in care haruki ne povesteste pe larg la ce se gindeste el cind alearga - iar haruki alearga ca lumea, sistematic, cu ardoare, nu glumeste - incepe asa:

'exista o maxima care spune ca un gentleman adevarat nu discuta niciodata despre fostele iubite sau despre impozitele pe care le-a platit - ceea ce este o miniciuna sfruntata, scornita de mine adineauri. imi cer scuze. si totusi, daca ar exista o astfel de maxima (...)

ma opresc aici, de teama ca nu cumva sa va imprieteniti si voi cu prietenul meu.

si totusi, ca nu ma pot abtine, trebuie sa va spun si ce spune haruki al meu, citeva pagini mai incolo, despre mick jagger al vostru:

(...) cind eram tinar mi-era la fel de greu sa ma vad pe mine la 50 de ani cum mi-era sa-mi imaginez concret ce ne asteapta dupa moarte. mick jagger se grozavea cind era tinar ca "mai bine mor decit sa ma stiu cintind satisfaction si la 45 de ani". iar acum are mai bine de 60 si tot mai cinta satisfaction. unii rid de chestia asta. dar eu nu. cind era tinar, mick jagger nu-si imagina ca o sa ajunga vreodata la 45 de ani. nici eu nu-mi puteam imagina asta despre mine. pot eu sa rid de mick jagger? nu. (...)'

ce credeti ca am facut dupa ce am citit jumatate din cartea lui haruki?
exact. m-am dus sa alerg de unul singur in parcul tineretului. o tura de lac.
nu m-am oprit decit de vreo trei ori, sa-mi trag sufletul,
- prima data zarind un genunchi dezvelit pe iarba,
- a doua oara in timp ce trei raţe salbatice plonjau in luciul apei
- trei, cind mi-a iesit in cale un sîn ionatan de consistenta unui măr gustos,
- a patra oara pentru ca...

a patra oara se facea ca ma aflu acum in fata laptopului si scriam aceste rinduri evocind amintiri de acum mai bine de o oră, de pe vremea cind eram un alergator (aproape) novice.

marţi, după crăciun, vineri, după azi

ea, maria (andrieş), l-a văzut ieri, după serviciu, şi i-a plăcut mai mult decît mult:

’povestea e simplă, şocant de simplă. un bărbat iubeşte două femei şi asta înseamnă că "se schimbă treaba", cum spune soţia lui. se schimbă treaba, dar decizia e amînată pînă marţi, după crăciun. pentru că "treaba" înseamnă şi un copil, şi părinţi, şi prieteni şi mai tot ce intră într-un cadru stabil, solid, de viaţă. şi cît de uşor părea să alegi între o blondă şi o brunetă!

actorii sînt atît de buni în rolurile lor, încît uiţi că sînt actori. ar putea fi foarte bine vecinii de bloc. scenariul e lucrat ca o bijuterie. n-aţi mai văzut astfel de femei în filmele româneşti! rar aţi mai văzut şi genul ăsta de bărbaţi adevăraţi, fără poze intelectuale şi fără texte macho împrumutate de la periferie.

îţi vine să te bagi în vorbă, să-ţi dai cu părerea despre aparatul dentar sau despre ghetele de munte. îţi vine să iei partea cînd a unuia, cînd a altuia, dar eziţi. mai laşi să treacă o scenă, să vezi "cum se mai schimbă treaba", pînă la finalul de-a dreptul năucitor.’

eu, pantacruel, îl voi vedea vineri, după azi, şi-mi va plăcea la fel de mult ca mariei (popistaşu).

gheţarul / şerban tomşa

' (...) peste un an s-a apucat, de unul singur, sa sape fundatiile. vorbise si cu un tigan inalt si falnic, sa ne faca o suta douzeci de mii de caramizi, dar deocamdata nu avea cu ce sa-l plateasca. tata sapa la fundatie, iar caramidarul venea si se aseza alaturi, pe pamintul gol, povestindu-i cite in luna si in stele. cum a vazut el un demon ascuns intr-un butoi, ce a patit un om care nu s-a spinzurat cum trebuie, cum se culca fiu-su cu doamne din lumea buna, pe malul marii, cum le insoteste pe unele peste tot... tata lucra indirjit, ascultindu-l, in acelasi timp, pe barbatul brunet care ii trezea dorul de munte, de mari indepartate si de bucurii niciodata incercate.

groapa arata ochilor nostri curiosi niste brîie ciudate, negre, galbene si rosii, de parca pamintul era facut din mai multe pături colorate, ca lada de zestre a unei fete, si tata le dezvelea cu hirletul. se oprea citeva clipe sa rasufle si atunci beau amindoi dintr-o sticla de tuica adusa de tigan, dar platita de tata. tiganul avea o sursa de incredere, bautura era curata, facute din prune de cea mai buna calitate. catre seara, tata obosea si nu se mai ridica de linga tigan, care ii povestea cum se iubise el, in tinerete, cu nevasta unui bulibasa si fusese nevoit sa fuga din satra.

ii apuca noaptea sporovaind, trancanind si gustind din tuica de prune. caramidarul avea cu el, de fiecare data, o sticla de rezerva, pe care o arunca in focul discutiei, nu inainte insa de a se interesa daca tata are bani sa o achite, caci el era un paduche. cind ajungeau la amintirile din armata, prin copacii din jur incepeau sa cîrie ciorile si sa suiere bufnitele. se opreau, fermecati, si incepeau sa le numere, identificindu-le prin arborii din jur (...)'
gheţarul / şerban tomşa

*****

cam asa este si ghetarul, ultimul roman al lui serban tomsa,
o şezătoare (literara) in buza unui vast ospiciu (românia, ghetarul, orasul imaginar cu nume de femeie nordica etc) cu povestasi povestindu-si cite-n luna si in stele, povestindu-si gargantuesc si pantagruelic povesti amare si povesti comice, povesti cu si despre scriitori, domnitori, beţivani, futălai, nebuni, vizionari, curve tinere si curve bătrîne, in care toata lumea birfeste pe toata lumea, de la cel mai mare la cel mai mic si viceversa, de te apuca rîsu’- plinsu’,
de te apuca noaptea si mai apoi dimineata tot citindu-i si ascultindu-i si nemaisaturindu-te de ei, de tom k (in care il putem ghici usor pe autor insusi), si de toti ceielalti ‘pacienti’ irecuperabili (in care ne putem ghici usor pe noi insine).
iar cind se ajunge la amintirile din armata, ei bine, acolo va las pe dvs insiva sa (va) descoperiti (ca eu n-am facut armata, ca n-am vrut, nu de alta) cum si cit si de ce.

un roman nici de booker, nici de pulitzer,
dens, aproape pictat, cu abundenţă de detalii si florescenţă de rozalii, sugrumat de metafore pe ici, apasat de dialoguri pe colo, fara personaje memorabile si fara clasicul crescendo psihologic,

si, totusi,
un roman pe care nu-l poti lasa din mina, care nu-ti mai iese din minte, un roman cu totul altfel.

moartea lui swann

astazi, am omorît un gîndac de bucătărie prin procedeul zdrobire. era un exemplar frumos, tînar, crescut cu lapte, miere şi firimituri de pîine pe vatră. avea un corp puternic turtit dorso-ventral, pe care şi-l etala în toată splendoarea mai ales noaptea, picioruse agere, ochii limpezi & bulbucati si provenea din părinţi campioni, supravieţuitori ai cutremurului din '77 şi ai radiaţiilor de la cernobîl din '86. în timp ce îmi sorbeam cafeaua indulcita cu miere, maţele cleioase si consistente ca maioneza ale carcalacului se scurgeau leneşe pe sub crusta căcănie. nu sunt convins, dar am impresia că răposatul se numea swann. initial, aveam de gînd sa-l înec intr-o cană cu ceai fiert, însă m-am temut ca nu cumva să-l opăresc de viu pe bietul swann.

gata cu vorba,
ma întorc la 'ghetarul' lui serban tomsa, un roman mult mai misto decit imi inchipuiam, un fel de 'iasnaia poliana' lui iocan fara sfirsit.

bucurie / un fel de publicitate

marturisesc ca o adevarata bucurie este (si) atunci cind
mr djerzinski isi improspateaza header-ul & coloana sonora de pe cinesseur.
in seara asta, coperta 'albumului' arata si suna shostakovichian

fotografii miscatoare

john coffey, uriasul negru si blind din 'the green mile' (adaptare dupa o nuvela de stephen king / r: frank darabont / d: tom hanks, sam rockwell, michael clarke duncan, david morse, james cromwell, patricia clarkson / muzica thomas newman - ce combinatii!) este intrebat, conform uzantelor, ce si-ar dori inainte de executie. n-am vazut niciodata 'fotografii miscatoare', spune uriasul.
lui john coffey i se ofera, in privat, top hat, celebrul film cu fred astaire, ginger rogers & 'cheek to cheek'.

evolutie / placebo

parerea mea (timpita si personala) e ca
ne-au trebuit zeci de ani de chitara si experimente pentru a ne bucura urechile, astazi, cu o astfel de muzica:

*****
concertul intreg se poate descarca de aici:
http://tarabacufilme.blogspot.com/2010/08/extra-tarabacufilme-placebo-live-angkor.html

doar 5 lei

ce ai putea face pe la prînz, in bucureşti, in 20 de secunde? in gara de nord bunaoara. să fumezi un chiştoc? să socoţi în gînd cîte săptămâni, şi de ce doar atîtea, au mai rămas pînă la crăciun? să te scobeşti bine în nas? să asişti neputiincios la o juma de erecţie? să... nţţî, nici asta nu merge.

răspunsul e destul de simplu. în 20 de secunde îi poţi şterpeli lui pantacruel cafeaua cu lapte de 5 lei, de la mec, neîncepută* şi fierbinte, chiar de pe valiză.
totul ţine de sincronizare; sa pîndeşti momentul cînd proprietarul de drept intoarce capul & trupul să mute o geantă grea, bruneta, aproape cătrănită, mai aproape de peron (e vital de ştiut).

apoi m-am intors acasă să-mi fac o cafea cu lapte, în timp ce ma gîndeam că toamna s-a lasat bine printre străzi, iar un cor de fete oacheşe, cu dinţi rari, doar 5 lei, buchetul de banane doar 5 lei, îmi cînta fals (dar gratis), pe la big berceni.
doar 5 lei am dat si eu pe cafeaua aia tuciurie, ce chestie...

*****
* de fapt imi băgasem puţin botul în ea şi m-am fript la limbă.

'vous avez raison, monsieur. je suis un paysan'

m-a intrebat claude, 'wtf is boanchis?'. nici eu nu sunt vreun mare simpatizant al ziaristului sportiv cu pricina (oricum mult mai citit decit majoritatea colegilor sai) dar pot spune ca respectivul scrie, uneori, admirabil.
asa cum demonstrează si in reportajul elvetian de mai jos:

*****

'sătul fiind să o frec prin complexul migros, situat vizavi de cantonamentul nationalei, m-am dus să vizitez "stiftsbibliothek st. gallen", fondata in 1785. este atestata drept cea mai importanta biblioteca din elvetia si una dintre cele mai vechi din lume, facind parte din patrimoniul unesco. se afla in curtea catedralei st. gallen, ridicata in 612, an in care romania lipsea din istorie. intrarea costa 7 franci.

domnul care distribuia bilete vorbea o franceza de sorbona, iar eu, ca taranul, i-am aratat acreditarea de la 'euro 2008', presupunind ca ma va lasa moca. mi-a spus, jenat, ca ma pot duce cu zgarda aia de plastic la gara si la stadion. "vous avez raison, monsieur. je suis un paysan!". ce sa mai zic? cind esti timpit, taci. n-am reusit. putinele mele reflexe de ziarist, adica de pietar, m-au indemnat sa lansez inca doua-trei intrebari idioate. "daca e sa estimati valoarea cartilor de aici, unde ar ajunge?". m-a privit ca pe un gindac, dar s-a achitat de obligatiile de serviciu la fel de politicos. "sint inestimabile". eu - insistent ca un tarabagiu. "ating, asa, un miliard de euro?". s-a uitat pe deasupra ochelarilor si a zimbit, pentru prima oara. "daca vreti dumneavoastra... dar fac mai mult". pe urma, m-am interesat ce scriitori romani gasesc pe rafturi. raspuns de elvetian, adresat unui bou mondial: "niciunul!". m-am mirat.

fiecare exponat te stupefiaza. aici este vorba despre scriere ca instrument al puterii. in coltul din dreapta al medievalei incaperi, te izbesc sarcofage si mumii egiptene foarte proaspete. din 710, inainte de Christos. pe cupola bibliotecii scrie "aur, argint si purpura, pentru a-L slavi pe Dumnezeu". asta i-ar fi placut si lui gigi becali. daca vine la meciul cu italia sau cu olanda, poate ca vom vizita impreuna, ca doi vechi tovarasi, o catedrala benedictina.

acum serios vorbind, cind am iesit din "stiftsbibliothek st. gallen", m-am gindit ca noi, barbarii romani care o zguduim pe la campionatul european, am fi fost spinzurati sau arsi pe rug, daca am fi trait pe vremea calvinistilor. aaa, am uitat: cind te uiti pe una dintre fereastrele bibliotecii, in curtea interioara zaresti un teren de bitum, de dimensiuni handbalistice, unde joaca minifotbal, o data pe saptamina, carturarii cu popii.
e clar. daca am avea bun simt, am cere sa fim expulzati din elvetia.'
razvan i. boanchis

boanchiş

m+am uitat putin la 'naşul', pe b1 tv. radu moraru ii avea invitati pe cartianu grigore si boanchis razvan, un cuplet de mina a doua spre a treia, cald-acidulat si care se tot dă uţa pe la 'fanatik show', de asemenea o emisiune pt fani adevarati & alti caraghiosi.
cei trei palavrageau despre nationala (si, in ultimele minute, despre societatea romaneasca), cind boanchis, care nu e nici destept de-a binele, dar nici prost, a zis o chestie misto:

'- românii sunt un amestec straniu de lamentare, resemnare si invidie'

nu doar ca m+am recunoscut intru totul, in aceasta definitie cinica, dar i+am vazut acolo si pe ceilalti 30, 40 de prieteni, amici, rude si cunostinte apropiate pe care sustin ca-i cunosc cit de cit de atita vreme.

talk show

Moderator TV: Domnule Agamiţă Dandanache, aţi văzut meciul cu Belarus?
Agamiţă Dandanache: Care meţi?
Moderator TV: Belarus – România 0-0. Încă un egal pentru tricolori... Franţa a bătut Bosnia cu 2-0 şi, acum, suntem pe locul 5. Doar Luxemburgul mai e în spatele nostru.
Agamiţă Dandanache: Belarus – România? Si scorul?
Moderator TV: Şi scorul 0-0. Suntem pe ducă...
Agamiţă Dandanache: Da’ cu ţine am zucat?
Moderator TV: Cu Belarus, la Minsk. Avem două puncte după două partide.
Agamiţă Dandanache: Îmi pare foarte rău să aud asa ţeva.
Moderator TV: Deci n-aţi văzut meciul... Am fi dorit să comentăm pe marginea lui.
Agamiţă Dandanache: Ba l-am văzut, numai că n-am fost prea atent; eram la un pahar cu Mirţea Sandu si Ionuţ Lupescu.
Moderator TV: Nu mai spuneţi, cu Sandu şi Lupescu? Cu ce ocazie?
Agamiţă Dandanache: Cu ocazia aledzerilor, puicusorule, cu ocazia aledzerilor noului selecţioner. Stii, Hadzi si Boloni sînt liberi si colo si dincolo, si dincolo... Si eu mi-am adus aminte de bătrînul pistolar Haladzian, ca am văzut, alaltăieri, filmu cu Dzac Kevorkian, Doctoru Moarte, stii, ăla cu Al Paţino. Si asa am zis eu sa punem la cîrma naţionalei tripleta Haladzian - Vosganian - Agopian.
(...)

*****

textul intreg pe dilemaveche.ro

минск / kakaia problema?

aici vor juca rebegitii & distrusii nostri, diseara, in al doilea meci din preliminariile euro 2012, cu cutitul la os, cu belarusul care a batut franta la paris, saptamina trecuta.
iar daca nu cistigam, mai stam o tura, kakaia problema?

минск, by pantacruel

ray loriga

am dat peste un interviu interesant cu spaniolul ray loriga, scriitor, scenarist ('carne tremula' pentru almodovar) si regizor. dintr-o data, simt nevoia sa-i citesc unul din cele 11 romane publicate (doar doua la noi) ca sa-i simt slova si prospetimea, cum ar zice autorul

'n-am studiat la facultate literatura pentru ca acolo totul e aranjat cronologic, pe genuri etc., de aceea am preferat intotdeauna librariile si rafturile unde cartile sunt asezate alfabetic, unde nu exista frontiere intre secole, literaturi si genuri.

poti sa inveti sa scrii si sa ajungi la un anumit nivel de profesionalism. ceea ce nu se poate invata, insa, e sa ai un stil, un stil al tau. stilul se educa, dar pornind de la o baza, aproape intuitiv. constructia, dezvoltarea, epicul - astea se mai pot invata, intr-un fel, dar cu stilul e mai greu. de multe ori, talentul inseamna sa ai ureche buna si sa ai un simt vizual dezvoltat, sa vezi imaginile pe care le descrii, cum se zice...'
ray loriga

matrimoniale / mr. & mrs. băloi

domn, 57/1.68/65, doresc căsătorie cu doamnă serioasă, sărmană,
băloi marin, bucureşti.
(românia liberă, luni, 6 septembrie 2010)

peixoto, lynch, watts, tolstoi, giamatti, houellebecq

o recitire, o revedere, o premiera si o asteptare. sa le iau printre rinduri:

- recitirea e ‘nici o privire’,
romanul de debut al lui josé luis peixoto. trebuia. lumea imaginata de peixoto la 23 de ani, romancier, poet, dramaturg, cel mai aclamat si premiat tinar scriitor portughez al momentului; prea bun sa-l citesti doar o singura data. intre timp, josé luis, ajuns la 35 de ani, a mai publicat trei romane, trei piese, un ‘proiect rock’ si trei volume de poezie

- revederea, ‘mulholland drive’,
fascinanta incursiune in mintea bolnava a lui david lynch. trebuia sa-l mai vad o data, s-o mai vad o data pe naomi watts in secana aceea infricosatoare (infricosator de frumoasa) in care sustine o proba pentru un prim rol la hollywood

- premiera (pentru mine), ‘the last station’,
filmul, nu tocmai rau, despre ultimele zile ale lui lev tolstoi la iasnaia poliana (poiana luminoasa), un film cu christopher plummer, helen mirren, paul giamatti si james mc avoy. ca de obicei, uriasul giamatti umple ecranul cu un alt rol secundar, un joc secund de compozitiune

- iar asteparea, ‘la carte et le territoire’,
noul roman al lui michel houellebecq, houellebecq care isi tine fanii cu sufletul la gura de vreo 5 ani; ‘la carte et le territoire’ (430 pagini, lansarea 8 septembrie) in care apare un personaj nelalocul lui, un betiv urit mirositor, prost îmbrăcat, de profesie ‘scriitor faimos’ si numit simplu & incitant michel houellebecq. cum era de asteptat, a stirnit mare vilva inca inainte de publicare. rasistul, misoginul, scandalagiul si pornograful este acuzat si ironizat de numerosii sai 'inamici publici' (‘houellebecq, la possibilité d'un plagiat’) ca a plagiat, pe alocuri, din... wikipedia! (plusieurs passages de «la carte et le territoire» sont recopiés de wikipedia. une pratique illégale, mais logique dans la prose houellebecquienne)

oameni si soareci

houellebecq & clément


pantacruel & mewsette

se pune de o calificare buna, la baraj

romania - albania 1-1, atît,

pentru ca in preliminarii e ca in sah,
daca nu-ti iese deschiderea, nu-ti iese nimic,
alergi dupa un baraj nenorocit cu limba scoasa de-un cot,
intr-o grupa in care bosnia & herţegovina, favorita & stapina, ne joaca pe toti pe degete,
iar belarus, betivanca de belarus, franta cea noua, o franta de mina a doua,
urita si pitica ca sarkozy si romania lui razvan, fiul, numarul 0 si romania lui florescu, vizionarul, numarul 10,
se bat ca proastele pe oase goale, pe resturi, pe ispititorul loc doi.

nationala rebegita, in noaptea aceea