calcanul cel grass şi povestea clitorisului

de când piticul oskar matzerath mi-a dat fiori pe şira spinării cu toba lui de tinichea, am rămas prins în plasa neîntrecutului ţesător de poveşti, gunter grass. mai apoi, derutat de frumuseţea verbului şi muzica frazei fostului cioplitor în piatră funerară, în aşteptarea următoarelor romane, am tras în piept din foiţe iuţi-dulcege de ceapă parfumul intens al amintirilor sale. vestitul scriitor-bucătar nu a întârziat să dospească pe piaţa românască, şi nu într-un volum, cum mă aşteptam, ci în ditamai cohorta, în bucate tot mai grasse şi mai gustoase.

primul dintre acestea, ‘calcanul’, l-am primit pe tavă chiar într-un restaurant (am martori!) de la amicul verbiaj, cu puţin chimen, mărar şi o boabă de piper presărate pe deasupra. şi l-am servit abia acum. asta după ce măiastra (lil)anda mi-l prevestise într-o însemnare impresionantă. al doilea, ‘anestezie locală’, a fost înfiat de curând de prin cărtureşti şi m-aşteaptă la portiţă ca să viu; alte două zac încă în librării...

despre calcanul cel gros, o delicatesă de doar 2 kilograme, trasă în 650 de foi, mi-e greu să vorbesc în câteva cuvinte. cu atât mai mult cu cât marele povestitor, cu ironia şi umorul caracteristice, se apucă să rescrie practic istoria, pornind de la un celebru basm german cules de fraţii grimm. ce rezultă este o nebunie pe cât de aiuritoare, pe atât de fermecătoare, o amplă parabolă cultural-socială a umanităţii, ceva ce numai gunter grass putea născoci.

recunosc că nu am putut citi decât cu burta plină. numai în primele 100 de pagini am descoperind cam tot atâtea mâncăruri (paleolitice):
- supă de peşte din capete de cod cu ochi bulbucaţi, - limbi de berbec piperate cu fasole grasă, - măruntaie de gâscă în sos picant cu rădăcionoase şi felii de pere uscate, - peşte înăbuşit cu sfeclă, usturoi, măcriş şi ştevie, - cap de viţel în oţet de plante, - urechiuşe cu burtă de porc şi măruntaie de iepure înăbuşite în vin roşu, - gâscă sălbatică coaptă în coajă de lut, - mânătărci a la ava coapte în pat de cenuşă fierbinte, - slănină sfârâită pe piatră încinsă, - păsat de mei fiert în lapte de ren, - ficat de cal de pădure înăbuşit cu lipii din făină de ghindă îndulcită cu miere, etc, etc.
pentru ca imediat să aflu că toate aceste delicatese erau consumate în intimitate, iar apoi spârcăite şi foarte contemplate în societate. moment în care apărea şi buna disoziţie.
"mâncam separat, cu spatele la hoardă, dacă nu de ruşine, totuşi muţi şi interiorizaţi, dar de căcat ne căcam împreună, stând pe vine, în cerc şi încurajându-ne reciproc cu strigăte. conversam şi glumeam, ne arătam produsele finite, stabileam comparaţii retrospective şi îi tachinam pe constipaţi"

la fel de seducătoare este şi...
... povestea clitorisului (cicatricei aţâţătoare)...

"trebuia să se ducă o femeie, deoarece carnea bărba- tului nu are nici un buzunar. deci o femeie a urcat pe curcubeu şi a găsit lupul ceresc şezând culcat lângă focul originar. tocmai mâncase friptură crocantă. din care i s-a dat un rest femeii. ea încă mai mesteca atunci când el a spus trist: stiu, tu vrei să iei focul. ai un buzunar? când femeia i-a arătat buzunarul, el a spus: sunt bătrân şi nu mai văd. culcă-te lângă mine ca să te pot cerceta. atunci femeia s-a culcat lângă lup. şi el i-a cercetat buzunarul cu mădularul lui de lup până a obosit şi a adormit pe carnea ei. femeia a luat 3 bucăţele de tăciune incandescente din focul originar şi le-a ascuns în buzunarul ei unde au mistuit imediat sămânţa lupului, de sfârâia. atunci lupul s-a trezit şi a spus: sunt prea epuizat ca să-ţi iau înapoi ce mi-ai furat. dar ascultă-mă bine: focul originar o să-ţi lase un semn acolo unde se deschide buzunarul tău. o să-ţi rămână o cicatrice. cicatricea asta o să te mănânce mereu. şi pentru că te mănâncă, vei dori să vină cineva să te scape de mâncărime. şi dacă nu te mănâncă, vei dori să vină cineva să te gâdile".

cam aşa este şi 'calcanul'. te mănâncă şi te gâdilă de sus până jos.