despre lăutărism

de ziua mea am primit câteva cărți. pe una dintre ele (cu pagini puține), 'despre lăutărism' – constantin noica, am citit-o astăzi între un drum cu metroul, câteva ore la serviciu, o însemnare pe blog, un meci al lui united, trei vorbe și două vinuri (o aniversare în familie).
cam asta tratează și scrierea de față. și anume cultura diletanților. a celor care le fac pe toate deodată și care se pricep (câte puțin) la orișice. pe scurt, cultivarea după ureche.

noica pornește de la observațiile necruțătoare făcute de dimitrie cantemir, în urmă cu 300 de ani, în 'descriptio moldaviae' și ajunge la spiritul multilateral dezvoltat al românului (născut poet & more). ba chiar încearcă să explice gândirea sinuos-analitică a compatrioților săi...

..."noi peticim gândirea tot timpul: spunem ceva cu sens încă de la început și, pe urmă, dacă vrem (și vrem adesea, căci ne place să vorbim) mai peticim gândul cu un atribut, cu un complement, cu încă o propoziție și încă alta, oricâte. gândul nostru nu ne iese întreg din minte, și parcă nu e niciodată întreg nici în cugetul nostru. apucăm, așadar, să spunem ceva, și ne mai vine pe drum o idee, mai introducem o circumstanță, uneori mai subînțelegem câte ceva, pentru ca să ne oprim doar când vrea vorba, nu și gândul"

și pentru cei care mai sperau că țărișoara aiasta se va schimba vreodată, c.n. (via d.c. - 'descriptio moldaviae') are o mică surpriză...

...despre năravurile moldovenilor
"îngâmfarea le este mamă și trufia, soră; dacă un moldovean are un cal de soi și arme mai de fală, crede că nimeni nu-l întrece. în general, sunt îndrăzneți și gata de ceartă, totuși repede se potolesc și se împacă cu adversarul. vorba ‘duel’ nu le este cunoscută. închid gurile mai slobode ale semenilor lor cu ciomegele, cu vergile și cu pumnii. sunt glumeți și veseli, iar inima nu o au prea departe de gură, dar așa cum uită lesne dușmăniile, tot astfel nu păstrează prea mult prieteniile. de la beție nici nu se dau în lături, nici nu se prăpădesc după ea. plăcerea lor cea mai mare este totuși să întindă mese de la a șasea oră din zi până la trei noaptea și să se îndoape cu vin. totuși nu fac asta în fiecare zi, ci numai în zilele de sărbătoare sau pe timp urât de iarnă, când își încălzesc mădularele cu vin.
nu cunosc nic un fel de măsură: când le merge bine, se îngâmfă; când le merge rău, se descurajează. la prima vedere nimic nu le pare greu; dacă se ivește cea mai mică greutate, se tulbură și nu mai știu ce să facă (...)"

între timp parcă ne-am mai schimbat nițel! :)