entre les murs de gomorra

‘sodoma’ lui laurent cantet și ‘gomorra’ lui matteo garrone au fost cele mai rele.

imaginați-vă: cannes 2008 – croazeta înecată în briză, decor opulent, coasta de azur, tapis rouge, glamour, caviar, champagne, une penelope enchanteresse, et son époux, haute couture, madona, maradona, beaucoup argent, lux, strălucire, folie, angelina jolie, puhoaie de ziariști, fripturiști, chiar și câteva filme – totul era aici.

poate că ecranizarea romanului lui francois begaudeau despre dresajul generației autiste&antagonsite nu-și prea avea locul între les murs de cannes, lucru valabil și pentru dezvăluirile lui roberto saviani despre camorra napoletană - pentru care scriitorul a ajuns pe lista neagră (varianta f scurtă) a temutei grupări mafiote.
odată însă ce au intrat în scenă, odată ce aceste două filme s-au dezlănțuit în întunericul sălii, spectatorii, jurnaliștii și juriul au înghițit în sec, cu zgomot de coastă frântă, și au decis:
palme d’or - ‘entre les murs’, marele premiu - ‘gomorra’.

două drame mai mult sau mai puțin minimaliste, în stil european, două filme despre război și demoni, despre o lume morbidă, sociopată, intrată în putrefacție, în care indivizii se împușcă din orice poziție și pentru orice poziție. cu verbe sau gloanțe, după posibilități.

‘entre les murs’, francois marin, prof de franceză, își ia elevii la dans. vlăstare de periferie, naționalități mixte, turbate. îi ia de copite și uneori de grumaz pentru a le susura la urechi ’sous le ciel de paris’.
merde, și cât îi mai dănțuiește! până la uitarea de sine, până la lovitura lui materazzi, până când cherifii și souleymanii și khoumbele scuipă sânge din arcadă.
și, în sfârșit, iată-le zâmbetul amar, de final de an, iată zâmbetul și lacrima sugrumată a spectatorilor după ce, timp de două ore, au fost prizonieri în clasa lui francois.

într-o altă încăpere și alte ziduri, curg poveștile din ’gomorra’. cinci sau șase la număr – cine mai stă să le socotească înafară de don ciro, poștașul mafiei – separate, dar legate mănunchi.
nimic despre il padrino și rat pack, nimic nou despre corado catani sau fosta echipă a lui el pibe d’oro, ci totul despre camorra, despre afacerile murdare și crima organizată din neapole – spus direct și tăios ca un cuțit în vintre, fără perdea și cu riscuri enorme.
jumătate documentar (frescă în miniatură), jumătate reportaj (cu camera-n mână) – scris de un fost ziarist și interpretat de mafioți adevărați (!) – ’gomorra’ sângerează urât și zdruncină. nu-ți stârnește frustrări melancolice și pofte dubioase a la scorsese, leone sau coppola, ci mai degrabă îți livrează pe nări angoase și depresii marca lars von trier.

’entre les murs de gomorra’, un film nerecomandat unchiașului oscar :)