o zi bună de film

cum poți începe mai sublim o săptămână nouă și tâmpită de februarie, friguroasă, umedă (peste tot), crizată și mohorâtă cam ca un dialog de tarkovski, decât lenevind în pat până la nouă ș-un pic?

ai timp berechet să bei o cafea, să citești presa online, de scandal, să mai schimbi o vorbă pe mess, maxim două, cu matinalul dedes, ba chiar să tragi cu ochiul câteva minute la noutățile din blogroll și să te lași sedus, de exemplu, de un tom waits și un fum de țigară (’smoke’) pe șalul e șarpele.

dacă mai și ninge p-afară, duios și pe furiș, e clar, ai de-a face cu o zi bună de film.

așa că am luat-o la pas vioi spre studio, unde sala goală și sfioasă (astea îmi plac cel mai mult – goalele și sfioasele) mă aștepta decoltată cu un 'pescuit sportiv' ispititor.

ce pot spune acum, după ce am supraviețuit debutului sfârâitor al lui adrian sitaru (îl așteptam ca pe noul kubrick, pe motiv de ‘valuri’), e că din cauza filmărilor zbuciumate din mână, a la blair witch project, m-am ales cu o amețeală strașnică și o durere de cap – chipurile point of view se cheamă procedeului.
să zicem că mi-am mai revenit...

și revin, dacă injurăturile de mamă, cuvintele cu f si p mi-au bucurat auzul, am rămas frustrat, totuși, că după 85 de minute nimeni nu și-a dat chiloții jos și nu și-a scos măcar o țâță.
deși filmul e despre o parașută (excelentă maria dinulescu) naivă și nesătulă și doi amanți stătuți (a. țițieni și i. flora). și despre un accident, mă rog...

posac și cu ultimele sforțări am gustat cât am putut din povestea tare ca un vârtej, croită după aceiași parametri fixați de sitaru și în amintitul ‘valuri’ – lașitate, minciună, resemnare. mânjită pe ici pe colo, prin părțile esențiale, cu situații un pic forțate, dialoguri ușor stupide, dar reale și nervozitate căutată.

cum ar fi concluzionat un lunatic celebru,
pescuit sportiv este un pas cam mic pentru omul sitaru, dar unul uriaș pentru omenirea prezentă luni, pe la prânz, la cinematograful studio.