în sfârșit l-au îngropat pe marian cozma. păcat.
păcat pentru televiziunile și ziarele aflate în plină criză. au epuizat un subiect atât de gras. păcat și pentru handbalist, care a trebuit să fie ucis în ungaria, într-o sală de dansuri, ca să devină celebru. păcat și pentru tatăl lui marian, metamorfozat peste noapte, prin replicile și gesturile studiate de peste zi, în biet actoraș de mâna a treia – rol care, se pare, îi vine mănușă.
într-un fel sau altul toată lumea a avut de câștigat, chiar și tradiționala prietenie româno-maghiară, în urma acestei morți stupide a fostului pivot al naționalei de handbal. o națională dealtfel submedicoră, în care cozma era un oarecare.
dacă s-ar fi efectuat un sondaj de opinie săptămâna trecută, la întrebarea ‘ce sport practică internaționalulul marian cozma?‘ ar fi știut să răspundă maxim 800 de români (și vreo 8800 de unguri din ungaria).
dacă ai fi dat o căutare 'marian cozma' pe google, ai fi găsit cel mult poza luceafărului miron cozma.
astăzi, după ce 999 de televiziuni, radiouri și ziare românești au transmis în direct și în exclusivitate știri și mai ales lacrimi despre fostul handbalist, cozma al nostru a devenit mai cunoscut decât elvis și beatles la un loc.
mai am un singur dacă...
(și-apoi să mă lăsați să mor, dar nu lângă izvor, ci la televizor)
dacă... handbalistul marian cozma ar fi marcat câte 100 de goluri pe meci la mondialul din ianuarie și ar fi adus de unul singur titlul mondial româniei și imediat ar fi câștigat la loto premiul cel mare și a doua zi ar fi donat banii bătrânilor bolnavi, într-un acces de maximă generozitate, și hodoronc tronc s-ar fi apucat să scrie o carte și ar fi câștigat cu ea două premii nobel, pentru literatură și pace, și, într-un final (ne)fericit, s-ar fi căsătorit cu mihaela rădulescu căreia i-ar fi făcut tripleți, două fetițe cu părul de aur și un băiețel negru ca smoala,
ei bine, marian cozma tot nu ar fi ajuns la fel de celebru și iubit cum este acum.
21 de comentarii:
din pacate pentru noi toti ai dreptate.
dreptate din nedreptate :)
un alt caz de celebritate post-mortem...
frumos, tineri si celebri! :)
Panta, tu eşti rău?
Adică da, înţeleg că e nedrept ca oamenii de talent să fie mai preţuiţi după ce mor.
Dar:
1. Marian Cozma era tânăr şi ar fi avut tot timpul să devină foarte cunoscut. Era cunoscut şi aşa, la cei 26 de ani.Eu îl cunoşteam pe Păsărilă, pentru că-mi place handbalul şi pentru că am jucat handbal.
2. Tatăl lui Marian nu ar putea fi niciodată un actoraş de mâna a doua, cu rol studiat peste zi, când scenariul pe care-l joacă este viaţa lui, tragică prin moartea absurdă a copilului său, în plină tinereţe.
innu, nu stiu daca sunt (f) rau.
dar spectacolul grotesc care s-a tot prelins de cateva zile de pe toate canalele media catre mine m-a dezgustat.
(chiar si 'replicile' cabotine ale tatalui indurerat, cel care a simtit atat de mult nevoia sa multumeasca mai ceva la la premiile oscar si sa scoata pe banda rulanta proverbe si zicatori)
parerea mea, si asta am vrut sa spun prin insemnarea de fata,
este ca televiziunile din romania nu au reusit decat sa-l mai omoare o data pe marian. si la fel de marsav. infigandu-i inca un cutit in inima si in intimitatea la care el si familia sa aveau dreptul.
ai lui nu l-au mai putut plange in liniste, ci la televizor, odata cu milioanele de bocitoare din intreaga tara.
ce-am mai vrut sa spun?
ca la fel ca marian cozma exista in tara asta mii si mii de alti mariani care mor cu zile si nimeni nu ridica un deget ca sa-i ajute. pentru ca nu dau bine la tv.
si nu in ultimul rand ca nimic nu se compara in lumea asta cu celebritatea dobandita prin moarte.
raman la parerea ca
1. marian cozma nu a fost un asa mare handbalist (desi avea peste 2 metri)
2. se fac mult prea multi bani pe seama unor drame personale.
Panta, de unde ştii tu că-s cabotine? Îl cunoşti pe omul ăla? Îl ştii cum vorbeşte de obicei?
Dacă oamenii nu reacţionează aşa cum am reacţiona noi într-o anume situaţie nu înseamnă că ceva e putred în Danemarca.
Asta mi-a amintit de acuzele aduse lui Marie-Jeanne când au răpit-o urâţii ăia în Irack. Că de ce a pus cratima la mesajul SMS dat imediat după răpire?! Simplu. Pentru că la unii oameni cratima e ca respiraţia, iar la alţii ca jughiul intercostal. Şi eu aş fi pus cratima.
Revenind, cred că ai dreptate când spui că se trag foloase de pe urma dramelor personale, a tragediilor în cazuri ca acesta.
Cred că Marian a fost un handbalist mare.
Şi cred că tatăl lui era doar un tată îndurerat, care făcea şi el faţă cum putea momentului.
Dar, tot aşa, cred că fiecare are dreptul la opinie. Mi-ar fi plăcut totuşi, să te conving să te răzgândeşti.
cu tine nu o scot la capat, innu. fiecare trebuie sa aibe opinia lui, intr-adevar.
si eu as fi pus cratima, apropo :)
Măcar aici nu avem divergenţe! :))
Innuenda, orice bălărie aruncată într-un buchet de flori frumos colorate nu s-ar vedea la o simplă cumpărare a buchetului decât atunci când un reporter, însoţit de un cameraman ar focaliza fix pe bălărie. Dar, dacă, prin absurd, să zicem, că într-o zi s-ar descoperi că, de fapt, M. C. ar fi provocat scandalul, în urma căruia el s-a cam dus. Atunci oamenii ar mai fi aşa de revoltaţi împotriva ţiganilor unguri sau ar spune că şi-a meritat-o?… şi eu cred, ca şi Pantacruelul crud( de faţadă, că de fapt ştim cu toţii că-i sensibilos), că e într-adevăr prea multă fanfară şi prea mult fast pentru un om căruia la atât i-a fost îngăduit să ajungă, într-o zi nefastă de 8 februarie: la 2 metri, adică( atât o să ne acopere şi pe noi).
Mă îndoiesc că-i ţin de cald bălăriile de la tv-uri. Poate doar cele care or să-i acopere mormântul. Să văz io că se vor duce cu sutele să i le smulgă de pe mormânt! ;)
Marile iubiri sunt tăcuteeee!
În fine, D-zeu să-l odihnească! Moartea e în noi la fiece pas.
Mor atâţia oameni frumoşi, dar nimeni nu îi face să fie mai frumoşi decât au fost, pentru că moartea e cum e: crudă, întâmplătoare şi tăcută. Iar eu, ca şi Pantacruel avem dreptul să fim refractari la mulţimi, că eu cred că asta te-a deranjat măi bărbate, nu?
Cât despre răpirea din (Serai era să zic,dar de asta ştie nu doar Mozart) Irak , he,he…nebănuite de tine sunt căile d-lui Băsescu. Hai, mai vorbim peste 50 de ani şi vedem cine are dreptate.(atunci a promis Băse că o să se afle iţele răpirii)
Şi să nu mă-ntrebi de unde ştiu, că, mai nou, blogurile sunt sub lupă. He,he…cert e că ŞTIU!!!!!
Pe Ştefan Iordache(cel mort) nu l-au dat aşa de mult la televizor, sau pe haiducul Pintea. Vezi tu, Innu, ei au trecut vii pe-acolo, şi-au împărţit şi la bogaţi şi la săraci, faima lor!
Şi încă una şi mă duc(ups, conotaţiile): Nu-mi vine să cred că 3500 de unguri(atâţia l-au însoţit pe ultimul drum pe M.C.) pot sensibiliza 20 milioane de locuitori ai României, într-o perioadă în care Băse face declaraţii naşpa la adresa lor. Mie îmi miroase urât, şi în nici un caz de la mort. Nu l-am cunoscut!
dar virulenta mai esti,
almanahe!
parerea mea este ca adevarul e undeva pe la mijloc. și innuneda are dreptate (cam 50%), dar si ailalti (vreo 49%) ;)
Mie imi place Brahms.Si discutiile contradictorii, ascultate ce-i drept la usa...Era deschis, asa ca am intrat fara sa bat.Sper sa-mi fie acceptate scuzele.Si, daca tot sunt aici, spun ca fiecare are putintica dreptate.Detest si eu circul televizat.
Nu sunt virulentă, sunt virusată şi sătulă de otevisme până-n gât…şi, da, îmi place Brahms, îmi plac ungurii şi-mi place şi Innuenda…sper că nu s-a înţeles altceva. ;)
eee, asa mai merge...
cum ar spune marele bill shakespeare - "all's well that ends well"! :)
inclusiv pentru televizuni (ca sa lasam loc, va la hollywood, si pentru un... 'sequel') ;)
si era sa uit,
pt anadana,
esti binevenita pe aici :)
pt innunenda,
tot despre petru cozma, tatal handbalistului ucis. stii ca a fost aseara la meciul de handbal al stelei de la buzau. unde a fost din nou in centrul atentiei...
inteleg ca omul nu mai are nici stare, nici somn :)
(acum nu te supara pe mine, dar spun si eu ce vad)
Eu ţin cu Murphy în cazul de faţă. Will e pentru altfel de discuţii. ;)
si eu cu murphatlar :)
Almanahe, eu nu aş considera omorârea unui om binemeritată nici dacă s-ar duce un stelist in galeria lui Dinamo să strige împotriva lui Dinamo. Şi eu sunt dinamovistă.:)
În schimb, mă recunosc influenţabilă când vine vorba de oameni buni. Şi trăiesc eu cu impresia că Păsărilă a fost un astfel de om.
Referitor la Pintea şi la Ştefan Iordache şi la alţe mari pierderi, eu una am plâns la fel. De ce nu a fost la fel de multă lume? Nu ştiu. Câteodată căile Domnului sunt necunoscute chiar şi când vine vorba despre posteritate. Dar în inima celor care i-au apreciat, fiecare dintre oamenii aceştia buni a fost înmormântat cu fastul cuvenit.
Eu mă bucur că a fost aşa o mişcare de trupe la căpătâiul lui Marian Cozma. Pentru că asta a făcut nişte părinţi să simtă cu băiatul lor a fost cineva şi că nu a murit ca un câine. Ci ca un erou. Nu o să mă deranjeze veci asta, nici daca ar da OTV-ul 100 de ediţii extramegasenzaţionale despre înmormântarea lui Păsărilă.
Avem mici diferenţe de optică. Dar cred că un singur lucru trebuie şi merită spus.
Dumnezeu să-l odihnească pe Marian Cozma!
aici sunt (iara) de acord cu tine, innuenda.
Dumnezeu sa-l odihneasca!
Ceea ce voiam să spun eu, Innu, nu e în contradicţie cu nimeni şi nimic…la o adică eu pot fi şi stelistă, şi dinamovistă, în acelaşi timp. Balanţă, deh…Doar n-o să mă încăpăţânez să ţin cu o echipă care tot pierde constant…Ideea era aşa: Nu toţi beneficiem de o viaţă precum fastul înmormântării unui tânăr sportiv ca Păsărilă, cum în mod intim îl numeşti tu, şi, la cât l-am pomenit, deşi tocmai asta “combăteam”, uite că o fac şi eu…Poţi s-o numeşti gelozie, comparaţia de mai sus, dar, la o adică, eu ador liniştea lucrurilor mărunte precum moartea. E destulă gălăgie în viaţa de zi cu zi, ca să mai fie şi acolo, dincolo de ea, nevoie tot de asta. Pe vremuri era omagiat un om înalt sau un sportiv înalt precum Păsările doar cu un minut de tăcere. Nu existau opţiuni. Acum se întâmplă şi una, şi cealaltă. Mi se pare extraordinar ca o mare de oameni să tacă la unison, şi moartea, nebuna naibii, poate face asta, un minut, apoi, pleacă mai departe… pare că ne îndreptăm spre un vacarm nebănuit ca proporţii şi tocmai asta mă revoltă în vârf de creion…şi-o fac uneori virurlentă(nota almanahelui pentru pantacruelul deţinător de blog: virusată), alteori nu ridic un deget…asta nu înseamnă că nu m-au podidit lacrimile când am gândit precum părinţii…Eu voiam să spun doar că aştept minutul ăla, în care noi toţi, fără vreun conducător de grup vom putea păstra un minut de reculegere….şi fiindcă tot îl pomenişi pe Will, măi Cruelule, care lansezi subiectul în pantă, pe urmă arunci nada şi se prind Almanahele şi Inuu-rile în ea: restul e tăcere.
sau părere (via hbo) :)
Trimiteți un comentariu