poveste(a) de dragoste

dintre doctorul iuri şi frumoasa lara se înfiripă abia pe la pagina 380 (filmul e ceva mai îngăduitor cu spectatorul, în acest sens), după care jivago tocmai este capturat vreo doi ani de către partizani, iar idila mai ia o pauză de 100 de pagini.
dar nu vă întristaţi, rămân suficiente capitole și pentru îmbrăţișări pătimaşe & şoapte de amor.

în timpul petrecut de iuri la revoluţionari, rusia își vede nestingherită de treabă. un ciopârţit, mână dreaptă și picior stâng în minus, ajunge târâș la tovarăşii săi cărora le povestește ce se întâmplă în ţară:

“fraţilor, voi aici, în pădure, nu știţi nimica. în oraș îi vai ș-amar. fierb oamenii de vii. din oameni vii își taie curele. te apucă de guler și te azvârl nici nu mai știi unde, că-i bezna de pe lume. pipăi împrejur și-ţi dai seama că ești într-o cușcă, într-un vagon. în cușcă eram mai mulţi de 40 de oameni, numa-n izmene. iară ei deschid cușca și bagă labele-n vagon. îl scot pe primul. afară. pe oricare. ca pe o găină pe care vrei s-o tai. zău așa. pe unii îi spânzură, pe alţii-i omară-n bătăi cu vergile, pe alţii îi interoghează. te jupoaie-n bătăi, îţi pune sare pe răni și toarnă apă clocotită pe tine. când ţi se apleacă sau te scapi pe tine, te silesc să înfuleci ce-ai făcut. și ce fac cu copiii și femeile, o, Doamne!
nefericitul era la capătul puterilor. nu mai apucă să termine fraza și-și dădu duhul.

în aceeași seară prin tabără se răspândi vestea despre un eveniment și mai teribil. spaima lui pamfil palîh pentru soarta ce-i așteaptă pe ai lui după moartea sa răbufnise cu o intensitate incredibilă.
ca să-i mântuiască de suferinţele viitoare și ca să pună capăt propriilor dureri sufletești, acesta și-a omorât cu mâna lui soția și copiii. i-a omorât cu același topor tăios ca briciul cu care le cioplea jucărioare din lemn fetițelor și lui flionușka, băiețelul, la care ținea cel mai mult”

sper ca domnul quentin să se sesizeze din oficiu!