eu, porumboiul!

fir-ar mă-sa a dreacu că nu sunt eu tac-su lu’ porumboiu.
tac-su lu’ corneluș.
să n-am parte de champions league cu dinamo, dacă nu m-am bucurat sincer pentru sucesu lu’ fi-su. jur! parc-ar fi fost premiu lu’ fi-miu. sau mai rău, premiu meu.
am avut un moment impresia ca sunt chiar tac-su, ăla tâmpitu de-i mare patron la fc vaslui. regele cucuruzului în moldova. dar doar un moment.

nici nu vă închipuiți măcar cât de curios am fost să văd dacă știuletele va da în pârg anul acesta la cannes, la cel mai cool festival de film din lume.
acum, c-am văzut, până nu pun ochiu pe acest devastator ‘polițist, adjectiv’, nu voi mai avea somn. apropo, dacă și cu un asemenea titlu se poate câștiga la un asemenea festival, atunci e clar - știuletele e mai rotund decât mingea.

aaa... și era să uit ce era mai important.
în urmă cu vreo 3, 4 ani, în metrou, citeam o carte.
prostă, pesemne. sună telefonul, îl găsesc prin desagă cu greu, răspund.
o voce feminină, emoționată nevoie mare, aproape gâfâind, fericită că m-a găsit...
- alo, domnul corneliu porumboiu?!? gâf gâf, gâf gâf...
am ezitat câteva secunde. nu știam cum să mă scuz că nu-s el. cu o voce stinsă, într-un târziu, i-am curmat visul
– îmi pare nespus de rău, domnișoară, uite că nu-s el, sunt eu. cădea-mi-ar adjectivu' de pe croazetă! asta nu i-am mai zis.
după aia au început să curgă premiile, în gâtu' mă-sii!

- gina adu-mi și mie filmul. 'adjectiv, polițist', al lu' porumboiu. fă rost, de la giurgiu, de la tiff, nu știu! gina, în 5 zile vreau să am filmul pe birou, da?!