literotică - leapșa cu prostii

leapșă literotică, musai românească, blogăriță franțuzită, tămbălău, lume, humor, poeți de sâmbătă, fierbânțeală, chiote de-ți vine amețeala nu altceva...
n-am stat prea mult pe gânduri și m-am înfipt iute 'ntr-un aldulescu vârtos cu riscul să necăjesc un agopian iscusit!



„a fost într-o joie zbuciumată, pe seară, când gică bălașa apăru în salonul alb măturând totul în jur cu o căutătură câinoasă, injectată, ce-l arăta a nu fi în apele lui. trânti ușa fără o vorbă, ce-i p-aici sau bună ziua și se repezi direct la reli, și cum stătea ea la masă fără să-și întrerupă o clipă mâzgăleala pe rebusuri, îi vorbea în șoapte precipitate aplecat peste umărul ei și cu obrazul lipit de obrazul ei și cu palma lui mare acoperindu-i toată revista deschisă și pe urmă strângând-o în pumn și mototolind-o. iar ea se ferea trăgându-se de-a lungul mesei de faianță cu tot cu taburelul de sub ea.
(...)
- afară! toată lumea afară din salon ! zbieră atunci nebunul, izbind și pălmiund în stânga și-n dreapta cu zbieretele lui
(...)
colțul unde reli dezlegase rebus toată ziua era tot o trâmbă de cioburi zbuciunmându-se necontenit, și reli cocoțată pe bordura de faianță a mesei cu mâinile încleștate pe pervazul ferestrei și strigând că se aruncă pe geam dacă n-o lasă și zbierând după ajutor în timp ce gică smulgea fâșii din halatul ei și chiloții încă-i fluturară o clipă pe o gleznă, și înverșunat s-o tragă spre el, gică o dezbrăca sfârtecându-i cârpele și ea tot îndârjită pe pervaz și-n nechezăturile ei tocând sticlăria în picioare și izbindu-l în frunte și-n piept cu tocurile pantofilor.
se vedea limpede cât de satisfăcuți erau unul de altul și mare lucru n-ar fi fost să-i întrerupi și ar fi fost o distracție întrucâtva sadică, cum te-ai pune cu parul pe doi câini îmbârligați în mijlocul drumului.
(...)
- poate nu știți, spune florea. da’ grasu și cu mine știm că gică a crescut-o în felu’ ăsta. el a învățat-o carevasăzică ce înseamnă, de când relișor avea șaișpe ani și era elevă la biofarm.
- prost a învățat-o, e de părere grasu. c-are un darab d’ăla de neam prost și gică ăsta, pân’ la genunchi și gros ca pe mână de te străpunge până-n creieri...
- mai taci, dom’le-odată, că nu se mai aude, nu știu ce naiba fac...
(...)
se îmbrăcaseră și tocmai se pregăteau să plece. era aproape unsprezece noaptea, când gică și reli au apărut în vestiar, rupți amândoi și însângerați de cioburile prin care se tăvăliseră în rutul lor demențial. își surâdeau duși și nemaivăzând pe nimeni în jur și descinseră aerieni și ca niște scrântiți ce erau în cămăruța băii cu un singur duș, a cărei ușă nu stătea închisă decât proptită cu un bidon gol de vopsea și acum era proptită cu bidonul de perete și ei nici că se sinchiseau, se dezbrăcau unul pe celălalt, ajutându-se și rânjindu-și tâmp, descotorosindu-se el de pantalonii de salopetă și bluza făcută ferfeniță și ea de de franjurii halatului ce și-l luase pe ea ca să n-o tragă curentul pe scări coborând încoace, după care s-au pișat amândoi deodată din picioare și nemaisăturându-se a se privi în ochi și devorându-se parcă din priviri și ținându-se de mâini și mângâindu-se pe obraji, și odată ușurați au intrat împreună sub duș, lăsându-se biciuiți pe spinări cu jetul fierbinte, sub uităturile bulbucate ale celorlalți ce stăteau să sară ca niște ventuze pe goliciunile lor frumoase.
(...)
de-acum îi vedeau prin aburi săpunindu-se pe spinări și pe părțile lor bărbătești și femeiești și hârjonindu-se însuflețiți de o patimă neverosimilă pentru cei care-i știau de vreo zece ani împreună, părând mai degrabă doi amanți cruzi și care abia aflaseră cu uimire de câteva ceasuri unul de existența celuilalt, luminați de lumina lacomă a privirilor martorilor”
RADU ALDULESCU ('amantul colivaresei', 1996)