o oră cu orațiu. dramă comică

sau drama comediantului, nu-i așa, domnule profesor horațiu? dumneata ești, am impresia, noul elev, nu-i așa?
nu, domnule, sunt vechiul spectator. pe vremuri râdeam la comediile dvs de mă durea burta. serios? poate mâncasei ceva stricat. spectatorii mei râd din inimă, nu din burtă. sper, totuși, că n-ai venit să-mi ții o lecție...
nu mi-aș permite domnule profesor, ș-apoi mi-a fost de ajuns ‘lecția’ dvs de o oră întreagă.
spune-mi, te rog, ți-a fost greu să intri înăuntru? obișnuiesc să joc cu casa închisă, ferecată bine. mulți îmi poartă sâmbtele și chiar duminicile pentru asta, dar e ceva normal în tagma noastră. am intrat ușor, cu invitație. am pile. am înțeles, tinere. în viață te poți aștepta la orice, să nu uiți asta! sunt convins, domnule horațiu.
și eu sunt convins că vei redeveni un spectator bun. o să faci progrese, pari inteligent și cultivat. ai, presupun, și o memorie bună. nu-i nevoie decât de puțin efort, de puțină bunăvoință... sincer să fiu, cu tot efortul și bunăvoința de care sunt capabil, cu greu am putut să aplaud la final. de fapt, cred că am aplaudat mai mult de rușine. pentru cele trei femei de pe scenă. mă tem că ați observat asta chiar și dumneavostră în minele spectatorilor din această seară.

în mine zici? ia stai, bă, puțin, marine, crezi că m-am sinchisit de tine? păi v-am spus eu că de mine? spun că v-au deranjat niște mine, nu mine, mine, ci niște mine. taci odată bă marine, cum să mă-piedic de tine, dacă nu erai cu mine? cum să vă explic mai bine, nu spun că de eu, de mine! nu v-ați sinchisit de mine, eu sunt doar un fitecine. v-ați lovit de mine, mine, nu de mine, ci de mine! să n-am parte eu de mine, dacă m-am lovit de tine! domnule horațiu-mi vine să dau cu ceva în tine!
din fericire, astea sunt încă bune, cu ‘lecția’ lui ionescu ați cam dat-o-n bară. mi se mai întâmplă și mie, chiar dacă sunt un geniu, ce nu știai că sunt un chior? chiar în rouă, dimineața, dar n-am spus-o tuturor, să nu-mi amărăsc viața...
acu’ exagerați, o fi doar o pasă proastă. după atâția ani de glorie, e normal să mai intervină uzura, monotonia... vrei să spui că sunt ca o mâncare sleită? permite-mi să-ți demonstrez matematic că nu sunt un artist terminat. vă stau la dispoziție, domnule horațiu. la dispoziția mea? vai, dar eu îți stau ție la dispoziție. nu sunt decât umilul tău servitor.

spune-mi dumneata, cât fac patru minus trei. patru minus trei? da, cât fac patru spectacole jucate în fața a cinci miliarde o sută şaizeci şi două de milioane trei sute trei mii cinci sute opt de spectatori minus trei spectacole la care au venit decât trei miliarde şapte sute cincizeci şi cinci de milioane nouă sute nouăzeci şi opt de mii două sute cincizeci şi unu de plătitori de bilete?
fac un spectacol plicitisotor, banal, fără zvâc, domnule horațiu.
iartă-mă, dar mă văd obligat să te contrazic. să o luăm mai simplu. să presupunem că avem doar săli golașe și mici, mici, mici, ca niște cutii de bere goale – astea în care joacă tot felul de arătări, adică nonhorații. și mai avem câteva săli imense, imaginează-ți, te rog, săli dolofane, celulitice, cu șiroaie de spectatori, mega-buncăre, ăăă... balșoi teatre, unde se dă-n spectacol horațiul, adică eu. deci cât fac patru săli pline, vii, auzi aplauzele, tropotele, cascade de hohote, oameni leșinați de râs, fără trei săli triste, mocofane, aproape pustii? carevasăzică din cele 4 săli durdulii, planturoase, extragem 3 săli sfrijite, scofâlcite... ce mai rămâne?!
o mulțime de spectatori dezamăgiți.

nu ai înțeles. probabil am dat un exemplu tâmpit. n-am fost destul de clar, e vina mea. ba nu, domnule profesor, e vina mea. poate cer eu prea mult de la dvs. să raționăm și mai simplu decât simplu. primar, primitiv, dacă vrei. nu mai vreau nimic de la dvs. ba trebuie să vrei! hai să luăm un exemplu exemplar... dacă ai avea două nasuri și ai face greșeala să nimerești la o piesă de-a mea, iar eu, de supărare, ți-aș smulge unul, cu câte nasuri ai mai rămâne? cu două nasuri. cum cu două nasuri? păi dacă cu un singur nas am nimerit la spectacolul de față, cu două nasuri nu aș mai fi căzut în capcană . deci nu aș mai fi ajuns aici și nu ați fi avut cum să îmi smulgeți nimic. nici măcar un oftat.
nu. nu. nu-i bine ales exemplul, nu e un exemplu concludent. ascultați-mă. vă ascult, domnule horațiu, nu am încotro. să presupunem că ai o singură ureche. ca cronicarul grigore ureche? ca artistul van gogh, dacă vrei. nu prea aș vrea. n-are nimic. e-n regulă, dar mă tem că sunteți într-o ureche, domnule. ți se pare. tot ce e posibil. deci, să revenim, ai o singură ureche. domnule horațiu piesa s-a terminat de mult. oamenii au plecat pe la casele lor, poate unii dintre ei fac nani la ora asta... deja? auzi, crezi că 'lecția' va avea succes monstru?
să aibe succes monstrul? nu știu ce să zic... mă scuzați, dar trebuie să plec. și vedeți că v-a căzut un ”h”. un ”h” de la haș? nu, un ”h” de la haz!
nici o problemă, merge și așa.