despre cosașu (varianta patetică)

în zori, s-a trezit și-a plecat la liceu cu autobuzul. era într-a XI-a și avea teză la literatură. s-a așezat în bancă, și-a frecat mâinile înghețate, a scos un pix, două coli de hârtie și a așteptat.
în clasă era frig, iar pantacruel era istovit după o noapte aproape albă cu radu cosașu. pe care îl adora încă de pe vremea când îl descoperise în paginile gazetelor sportive. împrumutase de la mătușă-sa, singura posesoare de bibliotecă pe care o cunoștea, una dintre cărțile maestrului, ’cap limpede’. stătuse până târziu în noapte, pierdut printre melancoliile blânde ale cosașului și hazul năvalnic, în vărtejuri, al acestuia.

‘condiția geniului neînțeles în poezia lui mihai eminescu’ se rostogoli dinspre catedră vocea colțuroasă a doamnei profesoare.
se gândi o clipă și cuvintele începură să se așeze pe foaie, ușor, în straturi, precum fulgii de zăpadă pe asfaltul înghețat.
prima propoziție era despre eminescu, pentru ca următoarele, despre caragiale, să facă trecerea de la poetul național la 'genialul' radu cosașu.
haimanaua nu se mulțumise doar să îi dedice întreaga lucrare contemporanului său, ba chiar îl decretase 'urmașul de drept și continuatorul' lui nenea iancu.

în ziua aceea, după ce ochii holbați, zeflemeaua și corul de grohăituri din cancelarie s-au mai ostoit - majoritatea celor prezenți la sfat au considerat că rebelul era nu doar sonat (și prin urmare ar putea să compună sonete) și haios, dar mai ales dăunător societății - tânărul pantacruel a primit un 3 la teză, un ultim avertisment și a fost amenințat cu deportarea la o școală de mecanici auto.

*****
p.s.
venerabilul radu cosașu a împlinit zilele trecute 79 de ani, iar de la întâmplarea relatată au trecut mai bine de 17 campionate de fotbal. și încă n-am reușit să dau ochii (sau mâna sau săru'mâna) cu marele bătrân...