jim jarmusch. no limits, no control

observ că timpul nu trece chiar degeaba pe lângă mine și nu-mi dau seama cum devin un om mai înțelept. aș fi putut pune aici și ceva din rimbaud: ‘comme je descendais des fleuves impassibles, je ne me sentis plus guide par les haleurs’, dar zic să-l păstrez pentru un eventual film de-al meu.

căci dacă văd un jarmusch nou nouț (merci djerzinski!), ca aseară (am cam adormit de oboseală pe final, dar îl mai reiau o dată astăzi), un film așteptat de patru ani de zile, nu mai fac nazuri, fițe, socoteli. nu mai caut povești bine spuse ori ticluite și, promit, nu mai despic firul în patruzecișipatru. dimpotrivă, las tăvălugul să vină peste mine, să mă surprindă, să mă abrutizeze. îl las pe meșter - cu condiția să fie genial & vizionar, iar jarmusch intră în această breaslă pe cale de dispariție – să se desfășoare. în plus sunt dispus să-i trag în piept (ca pe țigări) și să-i sorb (ca pe cafea) toate ideile și trucurile, ca și cum acestea ar fi fost ale mele.
deja cred că sunt ale mele.

la un moment dat (in clipul de mai jos) - sunt formidabile și nelimitate 'momentele date' în ‘the limits of control’ - tilda swinton se apropie de masuța la care odihnea cu două expresso în cești separate isaach de bankole. ca să ne-țelegem, isaach de bankole ia întotdeauna two espressos in two separate cups. tilda, albă din cap până-n picioare, se pune la masă și cere chelnerului o sticlă cu apă fără pahar. între timp își mută în dreptul ei o ceașcă dintre cele două ale lui isaach. vine chelnerul cu apa, vede drăcovenia, pune cafeaua înapoi în dreptul lui isaach, lasă apa (cu pahar) în fața tildei căreia îi spune ‘for the beautiful senorita’ și pleacă. tilda schimbă din nou ceștile și-i șoptește printre dinți lui isaach ‘suspicion’. acesta (ca de obicei sau ca un demn urmaș al lui buster keaton, deși e negru la față) nu schițează nici o reacție pentru care tilda se vede obligată să completeze – ‘hitchcock’.
ei bine, dintr-o dată râsul (meu) devine surâs. jarmusch are chef de joacă, iar ‘the limits of control’, ca toate filmele bune(!), e plin de referințe cultural-cinematografice.

(apropo, cinematograful de la parterul blocului la care am vazut un milion de filme se numește 'cultural'. se numea că acum se construiește altceva în locul lui)