cel mai frumos articol al săptămânii se poate citi în dilema (veche), unde 'menuetul' (a.l.s.) isi ia rămas bun de la cititori, iar celelalte 'dansuri' din ograda lui pleșu fac o reverentă în fața fostului lor coleg.
‘la lansarea dilemei, în ianuarie 1993, cosaşu a spus că o revistă se face dansînd. ei bine, tot ce mai pot adăuga este că am dansat – dilematic – cît să schimb vreo zece perechi de pantofi. (...)
spun, aici, „sfîrşit“ pentru că simt că, în ce mă priveşte, am ajuns la un fel de finiş. cheful de a dansa mi-a pierit. (...)
m-aş preface că jurnalismul e ceea ce-mi place mai mult să fac, că lumea e foarte interesată de opiniile mele, că statutul pe care mi l-am dorit e la fel de prestigios ca atunci cînd mi l-am dorit, că nimic nu s-a schimbat (...)
dar, tocmai pentru că întrebările pe care mi le pun sînt mai numeroase decît răspunsurile pe care le-aş putea da, am decis să mă opresc aici. o experienţă se încheie, dar căutarea continuă, căci lumea e mare.’
a.l.ş.
'ne-a plecat menuetul. căci menuet era dansul asortat lui alex. leo serban în viziunea lui andrei pleşu de la începuturile dilemei. și nu a plecat în ţara de origine a menuetului, în franţa adică, ci mult mai departe, tocmai acolo unde domneşte tangoul şi unde, după cum spune o vorbă din redacţie, nu mai e nici extrădare, nici suspin. (...)
a luat cu el şi poza de pe birou a lui marilyn monroe pe care o iubeşte nespus (poate chiar mai tare decît pe woody allen) . dar, ce putem face dacă, după ce-a văzut toate filmele din lume, a ales lumea mare? ' (...)
redacţia (dilema veche)
intregul aici
18 comentarii:
Frumos ai spus...
eu? ei! :)
sa nu devenim patetici, ca dilematicii care au pierdut un stalp de baza.
als si-a schimbat doar domiciliul.
dragos,
dilematicii nu mi s-au parut deloc patetici. cu atat mai putin eu (sau remarca mea)
am spus ca este un articol f frumos - poate cel mai frumos citit saptamana asta, si-mi sustin declaratia. cred ca am reusit destul de bine sa evit emfaza, duioasia, poezia si alte prostioare ;)
cred ca a facut o alegere inteleapta.
Despărţirile sunt uneori bulversante, dar ar trebui să avem puterea de a ne schimba, măcar la câţiva ani, locuinţa, maşina, nevasta şi celelalte accesorii. Ar trebui să păstrăm numai copiii, câinii şi pisicile. Altminteri, cadrul în care ne ducem existenţa devine un cavou în care putrezim încet, dar ireversibil...
dedes,
alegere inteleapta sau neinteleapta, omul a avut motivele lui sa o faca. in plus a avut si posibilitatea + libertatea materiala & spirituala (pe care foarte putini de aici le au). chiar il invidiez pt pasul asta.
serban,
nevasta de ce treebuie schimbata (resapata)? :))) eu cred ca meseria de scriitor (sau de artist) nu este tocmai ccompatibila cu cea de sot. mai exista insa si situatii fericite... astaa cand ambii, sotul si soata, fac parte din aceeasi oala cu ciorba.
iar, pana la urma, chiar si din cavou pot iesi lucruri frumoase - vezi bacovia, tim burton, terry gilliam (primii care-mi vin in minte) etc :)
Aferim ! :)
exact... balcanisme :D
Nu, nu... Pentru mine, eşti occidental şi nordic... Şi, bineînţeles, nobil.
ha,ha! nobil?! mai degraba am o profunda mentalitate de sclav, dar fara virtuti de gladiator :)
si apropo de plecari definitive si de nord. chiar ma bate gandul de la o vreme (si sper ca asa sa se intample) la o stabilire in nordul europei - danemarca sau islanda.
in islanda vreau si eu
hai sa mergem, ii invatam sa rada, sa cante si sa danseze
100 de euro pe sedinta!
dar dupa ce trece criza
:) o idee buna. dar cum ii invatam sa rada? in romaneste? dupa ce ii indopam cu sarmalute si tuica?
simplu
incepem cu un gadilat usor pe la mustati, apoi incet, pana in talpă
daca au pielea prea tabacita de la atatea vanturi, le povestim ce probleme cotidiene aveam noi, de cate tampenii ne-am lovit, ma rog, cam cum e viata in romanica
daca nici la asta n-or rade, inseamna ca depresia e incurabila!
ok, pobby. pregateste-te de drum. si nu uita sa strangi cateva lovele (valuta forte!) :D
senor pantacruel - amigo - hombre,
muchas gracias para la entrada (lol), din pacate cei de la 'evz' au preluat poza dp blogul tau fara acordul meu (sau al mariei dinulescu, ca ea a facut-o!) si, tot fara acordul meu, au compus un material melodramatic, incluzind kiar si ce am vorbit la tel cu respectiva ziarista - eu spunindu-i, tocmai, k NU vreau sa dau interviuri etc etc!!
ce pacat - credeam k evz e un ziar mai 'spalat':(
primiti, pe aceasta cale, scuzele mele colaterale...
con solidaridad y honestidad
salut leo!
ha, ha, ha, ieri m-a apelat pe mail fata aceea cu nume de echipa de fotbal de la 'evz' - e. barca. m-a intrebat cui apartine poza si daca o pot folosi si ei.
i-am zis ca fotografia iti apartine si ca probabil este facuta de vreun prieten de-al tau. ba chiar le-am spus ca nu cred ca te vei supara asa rau daca o publica si ei, nestiind ca aceasta urma sa completeze un melodramatic material :)
am senzatia, in acest caz, ca eu ar trebui sa cer scuze colaterale celor lezati! (acum abia astept sa citesc melodrama din evz)
asadar, cum e aerul la buenos aires senor ???
am citit materialul acum. da, intr-adevar, au fortat un 'interviu' (exclusiv! :)) cu ce au gasit si ei pe acolo - declaratii din dilemateca, franturi din convorbiri telefonice in doi peri si citate caldute din patapievici. desi continui sa cred ca nu au avut cele mai rele intentii, faptul ca le-ai spus ca nu vrei sa dai interviu, iar ei au incropit totusi un material (melodramatic) spune multe despre nivelul la care a ajuns presa din romania. si chiar despre romania...
si eu care credeam ca mizeria a atins limite inimaginabile doar in presa sportiva :)
Trimiteți un comentariu