sâmbătă, 7 noiembrie 2009

revederi. underground

m-am revăzut aseară cu kusturica, în ’underground’. ne-am împăcat, ne-am tras un cap în gură ca-ntre neamuri și ne-am adus aminte de vremurile bune. el era lovit de geniu și de dambla, eu spărgeam semințe și îmi oblojeam un genunchi rănit.
în locul lui m-aș fi lăsat de meserie după filmul ăsta. un grădinărit, ceva departe de lumea dezlănțuită cu un trabuc între dinți, într-o casă veche cu gramofon, trandafiri galbeni și bibliotecă de nuc... n-ar fi fost așa de rău.

venea atunci, în 95, după o serie incredibilă de trei filme, ‘tata în călătorie de serviciu’, ’vremea țiganilor’ și ’arizona dream’ - două premiate la cannes, unul la berlin - ca să-i lase fără suflare și epitete pe savanții de pe croazetă.

’underground’ mi-a părut de această dată, la a treia vizionare, o simfonie dementă despre demoni și dragoste, o farsă magistrală a vieții împotriva morții.
îmbibat de parabole,'underground' spune cu (monstruos) umor și (enormă) vigoare povestea tragi-comic-absurdă a europei de est în vremea dictaturii, a supraviețuirii omului (îngropat de viu) în beznă, sub pământ, timp de jumătate de secol.

după un film atât de dens, cu gaguri în cascadă și fanfare în spirală, cu un nelumesc tămbălău de pe lume, kusturica ar fi trebuit să realizeze că nu mai are nimic de spus. căci tocmai își dăduse, pe nerăsuflate, ultima suflare. și ce suflare...

5 comentarii:

Unknown spunea...

Acum e un mort viu, bantuindu-l din cand in cand pe Dieguito.

Şerban Tomşa spunea...

Panta,
scrii splendid despre Kusturica. Îmi place şi mie, în ciuda tuşelor uneori... nebuneşti ( vezi floarea introdusă în fundul unei prostituate şi mirosită de un personaj)... Mi-aş fi dorit ca el să ecranizeze a doua mea carte ...
S-a întâmplat ceva cu Emir ? Are probleme ?

pantacruel spunea...

dedes,
trebuie sa scoata un nou film la anul. sa vedem de ce e mai in stare.

serban,
cred ca 'maimute(le) in haremul noptii' ar merge bine cu suprarealistul kusturica. dealtfel, dupa ce am vazut din nou 'underground', am realizat ca domnu emir ar fi cel mai potrivit sa ecranizeze si unul dintre romanele lui marquez :)

Miju spunea...

m-am uitat si eu la cateva secvente vineri seara, n-am apucat sa vad cap-coada din cauza unor apucaturi bucataresti de-ale familiei(chiar mirosea bine prin bucatarie si eu eram asistent vioara intai); la ultima vizionare a undergroundului am remarcat ca e dat de televiziunile noastre intr-o versiune prescurtata. sau mi se pare asta doar mie? oi fi avut vreun blackout?(nu-mi amintesc sa fi revazut faza cu turnat ulei pe piatra cubica a strazii din fata crasmei, unde mai apoi un pluton intreg de nemti plonjau cu cracii in sus)

pantacruel spunea...

miju,
s-ar putea sa ai dreptate. la cate reprize de publicitate a avut filmul, eu nu am remarcat. m-am bucurat insa ca am reusit sa-l revad pana la sfarsit (ora 1 noaptea si ceva...) :)