in floarea varstei

mai erau cinci minute pana la ora 13.00, cand floarea cea rosie, un hibiscus rosa-sinensis, numit aici 'trandarfirul japonez', obosise. simtise nevoia sa se sinucida, ori poate doar sa traga un pui de somn de veci. trufaşa s-a aruncat cu disperare pe masuta alba pe care, de obicei, imi beau cafeaua. s-a prabusit la doar cativa centimetri de semnul de carte cu woody allen cantand la clarinet.

l-am lasat de-o parte pe capote - pe care il recitesc integral zilele acestea - si m-am induiosat negresit. trandafirul meu japonez - florile dumnealui lacome explodeaza o singura data pe an si traiesc mai putin de 24 de ore - are ceva din sminteala si devotamentul fanaticilor kamikaze.
apoi mi-a venit un gand si mai negru (perhaps a little perverse). ma intrebam ca natangul cum ar arata lumea asta, daca toate femeile s-ar stinge brusc la 30 de ani. daca toate penelopele, monicile, charlizele, nataliile si catherinele ar disparea in floarea varstei si ne-ar lasa cu ochii in soare. adica aproape orbi si arsi (la buzunare) si cu gurile cascate si uscati de adoratie.