Nolan vs Puiu / INCEPTION

(dream is collapsing, hans zimmer)

Prolog – Gorzo. Idei radicale

- Sefu’, l-am găsit la mal, halucina. Spune că se numeşte Gorzo şi vrea să vorbească cu dumneavoastră. Avea la el o Dilema veche de prin 2010 şi un titirez. Dacă-mi permiteţi, am observat că revista conţine cîteva citate nocive care, am înţeles, pot fi folosite la o adică şi ca arme albe, să trăiţi!
- Lasă, lasă... Lasă-ne singuri acum. Am mai auzit de numele ăsta cu mulţi ani în urmă. Andrei Gorzo, nu-i aşa? Da, mi-aduc aminte perfect, ai scris foarte urît despre ’Inception’, unul dintre cele mai dragi proiecte ale mele. Te-am întîlnit într-un vis aproape uitat; erai un om obsedat de idei radicale. Să ştii că îmi pusesem mari speranţe in cronica ta, atunci. M-ai dezamăgit cumplit...

...........................................................................

Capitolul 1 – Minimalism. Paraziţi rezistenţi

- Care-i cel mai rezistent parazit? Bacteria? Virusul? Filmul românesc ultraminimalist?
- Ce vrea dl Gorzo sa spună este că sugestia, ca şi ideea, poate fi extrem de contagioasă. Odată ce o idee ia naştere în creierul cinefilului, devine aproape imposibil de eradicat. Tot la fel, o cronică de film rău intenţionată, defavorabilă, dar bine argumentată, pe deplin înţeleasă şi complet asimilată, va rămîne pe vecie în mintea cititorului încît nimic nu va mai putea schimba părerea otrăvită, primită de-a gata.
- Deci, cu ce vă putem ajuta, mister Nolan?
- Cu o implantare, desigur.
- Cît de complexă e ideea şi în mintea cui va trebui să o inserăm?
- E ceva extrem de simplu pentru valoarea ta, domnule Gorzo.
- Nicio idee nu e simplă cînd vrei s-o inoculezi în mintea altcuiva.

Capitolul 2 – Puiu. Thrillere pe dos

- Concurentul meu principal e un cineast român, Cristi Puiu, care, din cîte ştiu, îţi este prieten bun. De aceea spun că va fi simplu. Am văzut la Cannes ’Aurora’ şi mărturisesc că m-a inhibat de-a dreptul. M-a surprins asemănarea dintre Inception şi Aurora, poate şi pentru că ambele filme se inspiră din expresionismul lui F.W. Murnau. Însă toate acele cadre prelungi filmate în timp real şi modul în care narează autorul, cum îngreunează la maximum munca spectatorului, obligat să reconstituie ca pe un puzzle, cu infinită răbdare, povestea protagonistului. Iar declaraţia lui Puiu, de după proiecţie, cum că noua lui creaţie este un film care împiedică creierul să doarmă, mi-a luat piuitul. Am avut o clipă senzaţia că sunt prizonier într-un vis de-al lui Corneliu Porumboiu. Nu-ţi mai spun că ’Aurora’ este considerat un thriler pe dos! Atunci 'Memento' al meu ce mă-sa mai este?

- Treaba asta cu Puiu o să vă coste ceva, mister Nolan.
- Banii şi marfa de calitate nu sunt o problemă pentru mine. Vreau ca Puiu să înceapă dezbinarea noului val al filmului românesc. Să se apuce de filme comerciale, istorice, de comedioare, de dramolete, de pornache, de ce vrea el, numai să ne scutească odată şi odată de minimalismul ăsta afurisit!

Capitolul 3 – Viorel. Proiecţiile subconştientului.

- Andrei, dar e sinucidere curată. Pare imposibil de realizat.
- Nu-ţi face giji, trebuie doar să intru suficient de adînc în mintea personajului, Viorele. Iar tu eşti perfect pentru asta. Nu uita că eşti creaţia lui Cristi Puiu, personaj lui obsedat & obsedant. Eşti un tip aparent obişnuit, dar profund bolnav sufleteşte în acelaşi timp, iar în sacoşă ai o puşcă minunată şi o curea destul de lată.
- Şi de ce mergem în California?
- Avem nevoie de un nou arhitect pentru visul american. E vorba despre o actriţă care a trecut examenul de actorie cu brio. Se numeşte Monica Bîrlădeanu, alias Monica Dean, şi locuieşte la Hollywood. Are potenţial uriaş. Dacă nu ai văzut Francesca, nu înţelegi despre ce e vorba. Fata asta se adaptează fantastic în timp şi spaţiu.


Capitolul 4 – Monica. Fete de nota 10

- Monica, tu eşti fată deşteaptă. Numai ţie şi Nadiei v-am dat nota 10 din prima. De aia nici nu te mai pun să desenezi labirinturi complicate; ai trecut prin atîtea şi atîtea melodrame... Îţi reamintesc esenţialul.
După cum ştii, noi toţi folosim doar o mică parte din creier. Asta cînd nu dormim, pentru că atunci mintea noastrã e capabilã de orice drăcovenie. În vise, creăm şi percepem lumea în acelaşi timp. Iar mintea noastră face asta atît de bine, încît nici nu ne dăm seama cã se-ntîmplă aşa ceva. Asta ne permite să intervenim în mijlocul procesului preluînd controlul asupra părţii creative. Aici am nevoie de tine. Tu creezi lumea din vis. Noi vom aduce subiectul în acel vis, iar ei îl vor completa cu subconştientul lor.
- Cum voi putea strînge suficiente detalii pentru a-i convinge cã e ceva real?

Capitolul 5 – Mandragora. Începutul visului american

- Visele par reale cînd suntem în ele, nu-i aşa ? Doar cînd ne trezim conştientizăm că s-a întîmplat ceva ireal. Să te întreb ceva. Nu-ţi aduci niciodatã aminte de începutul unui vis, nu? Întotdeauna apari brusc în mijlocul unor evenimente.
- Da, cred că aşa e.
- Deci, cum ai ajuns tu să joci acel rol neînsemnat, dar atît de important totuşi în Moartea domnului Lăzărescu, aşa din senin, din iarbă verde? Cine a tras toate sforile?
- Păi tocmai vorbem cu Boby despre viitorul film al lui Puiu, eram la Mandragora şi ...

Capitolul 6 – Warhol. Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu

- Gîndeşte-te bine, Monica. Cum ai ajuns acolo? Cine e în spatele acestei companii, acestor conspiraţii, ce interese se ascund, ce legătură exista între Autobiografia lui Ceauşescu, Aurora şi simbolistica mătrăgunei. Sau, pofim, Mandragorei. Unde te afli de fapt acum, Monica?
- Andrei, vrei să spui că visăm?
- Trăim din plin visul american şi tu ştii asta foarte bine, însă ţi-e teamă să recunoşti. Şi, te rog, nu-mi mai spune Andrei ca lui Ujică. Eu sunt nu doar mult mai tînăr, dar şi mai arătos decît amicul ăla al vostru, care, apropo, aduce vizual cu Andy Warhol. Dar asta rămîne între noi.

Capitolul 7 – Sturionul. Artileria grea

- Deci, Monica, mister Nolan, Viorel, fiţi atenţi cîteva secunde, vă rog. În primul nivel al visului, vom dezvolta relaţia dintre Puiu ca regizor şi scenarist, producător, compozitor, scenograf şi recuziter şi Puiu ca actor la debut, reprezentat aici prin Viorel. Vom implanta ideea "Nu vreau să mai fiu luat la grămadă cu toată gloata minimaliştilor şi etichetat drept meşter de cadre lungi şi ciorbe acre". În urmãtorul nivel, îi dăm gîndul, "Voi face o coproducţie româno-franco-germană cu mulţi cai ca pe timpul lui nea Sergiu". Şi, în timp ce ne apropiem de ultimul nivel, scoatem artileria grea, adică: "Festivaluri de film s-au săturat de mizeria din România", "Vreau să fac filme documentare despre sturioni şi producţia de icre negre".

Capitolul 8 (şi ultimul din fericire) - Lazenby. George Lazenby

- Ai venit să mă ucizi încă o dată, după ce ai făcut-o şi acum mulţi ani cu cuvintele tale alunecoase? Adevărul e că aşteptam pe cineva. Pe cineva dintr-un vis aproape uitat, Gorzo. Eram amîndoi tineri, iar acum eu sunt un bătrîn decrepit, plin de regrete şi care aşteaptă să moară singur.
- Mister Nolan, m-am întors după tine, să-ţi amintesc ceva ce ai ştiut cîndva. Că lumea asta nu e reală. Că ce e val, ca valul trece.
- Vrei să mă convingi să respect înţelegerea?
- Da, să faci un salt de credinţã. Întoarce-te, ca să putem fi din nou tineri amîndoi. Şi dă-mi titirezul înapoi, e o amintire de la George Lazenby.
- Lazenby nu l-a jucat cumva pe James Bond?