duminică, 19 octombrie 2008

micul mozart

'horresco referens' ('mă înfior povestind’ – vergiliu, eneida)

alexandru ecovoiu este un centaur cu colţi de argint,
rătăcit într-o junglă neaoşă, prost asfaltată.
jumătate geniu, jumătate nebun de la bălăceanca,
scriitorul cu trup de marius moga şi cap de mozart m-a entuziasmat
în aceeaşi măsură în care m-a şi dezamăgit.
omul m-a fermecat de la prima vedere,
din clipa în care am citit ca în transă ’saludos’ - un micro-roman aproape perfect.

m-am dezumflat la loc plictisindu-mi ochii cu 'staţiunea’.
l-am neglijat apoi pe autorul care emană uneori forţă şi imaginaţie cât borges şi kafka la un loc, iar alteori are sensibilitatea unui inginer de poduri şi drumuri certat cu amanta.

i-am mai dat o şansă ecovoiului anul acesta cu ’cei trei copii mozart’, un volum de povestiri scrise în mare parte înainte de ’89. şi bine am făcut!
dintre cele zece picături de rouă proaspătă, trei gogoloaie de o frumuseţe diabolică erau perle veritabile – ‘ceasornicarul’, ‘vânătorul de lupi albi’ şi ‘caligraful’.

'dona iulia l-a urât pe tim de la început; totuşi, l-a aşteptat aproape douăzeci şi şapte de ani. dar iată povestea vieţii lor; de fapt, mai mult a ei şi a vânătorului de lupi albi(...)
a trecut încă un an. apoi încă unul; alţi doi. în preajma crăciunului, de fiecare dată sosea scrisoare (...)'


restul acestei bijuterii se găseşte la librărie şi costă vreo 300.000 de lei.

4 comentarii:

anda grarup spunea...

"l-am neglijat apoi pe autorul care emană uneori forţă şi imaginaţie cât borges şi kafka la un loc, iar alteori are sensibilitatea unui inginer de poduri şi drumuri certat cu amanta".

Asta sun-asa de incintant, incit e rost de-o noua comanda de la Polirom :)) Macar sa le adun acolo-sa (ca fratii Florian ori Razvan Radulescu), daca tot n-apuc sa citesc. Macar acum am o scuza cu Musil! :)

pantacruel spunea...

o sa iti placa mult cele 3 povestiri. sunt atat de cinematografice, de plastice, deemotionante... iar finalurile atat de memorabile! sunt filme, anda, nu povestiri! :)

ca tot veni vorba de scriitori romani.
trebuie neaparat sa fac rost de ultmul filip florian. spune dragos c. ca e senzational ("nu ca 'degete mici'..." - care pe mine, unul, m-a omorat! iti dai seama cum ar trebui a fie asta, ultimul, - 'zilele regelui' parca...)

si neaparat trebuie sa citesc un razvan petrescu - maestrul incontestabil, spune marius chivu, al genului (proza scurta). si il cred pe cuvant. il citesc in dilemateca cu o placere nebuna, de fiecare data :)

dragoş c spunea...

Ma bucur ca ti-au placut povestirile lui ecovoiu (sau cel putin unele). Din pacate, sunt mai mult apreciate pe-afara, decat la noi. Dar pot vedea lucrurile si asa - ca ecovoiu e pentru "cunoscatori", vorba lui Mateiu, ceva fin...
PS Interesant ce spui cu petrescu, n-am citit nimic...

pantacruel spunea...

tocmai mi-am cumparat azi ultima carte a lui petrescu. foxtrot xx. a fost suficient sa citesc doar primele doua pagini din "cuvant inainte" (scrise de maestr) pt a o inchide repede la loc. asa ceva treb citit cu picatura. ca sa ma tina toata viata :)
sper ca nu ma insel!