juma' de veac de a.l.s.

unul dintre prietenii acestui blog împlinește, astăzi, 50 de ani.
„drace, exact vârsta lui michael jackson!!”. asta ca să-l parafrazez puțintel pe g.g.m. în momentul în care a dat peste prima frază din ’metamorfoza’ lui kafka (ediție tradusă de...“un scriitor argentinian pe nume jorge luis borges") și a invocat felul de a povesti al bunică-si (materne).

tot la bunică (maternă) a făcut trimitere și controversatul critic de film, când, undeva-cândva, a încercat să-și explice pasiunea de o viață pentru cinema:

...‘cred că cinefilia îmi vine de la bunica maternă, o mare consumatoare de filme hollywoodiene din anii '20-'30-'40 şi '50. mergeam împreună la cinema; de câte ori murea cineva pe ecran, mă trăgea de mânecă şi-mi spunea: "nu mor de-adevăratelea - doar se prefac!" sigur că-mi "omora" bucuria, dar în acelaşi timp - în acest fel - am pătruns esenţa cinema-ului: simulare & manipulare... în familia noastră, eram "arondaţi" pe genuri: bunică-mea - amatoare de musicaluri şi comedii, maică-mea - de thrillere, eu - de de toate. și recunosc cu mîndrie că am rămas un "generalist": nu fac distincţii / valorizări în funcţie de genuri.’

chiar dacă, în ceea ce mă privește, am gustat mai mult stilul tandru-vijelios a lui gorzo (care i-a fost elev, din câte știu), decât cel ludic-spiritual a lui a.l.s., cred că n-am ratat nici una din recomandările lui ’domn’ profesor’.
un domn, dealtfel, foarte 'bâtrân' (juma’ de veac!) cu niște aripi (de celuloid) uriașe :)

si un mic cadou...
- o bucățică de jacques tati din 1967 (play time)

nicole. poemul de sambata

nicole,
un peu triste

everything you always wanted to know about WOODY but were afraid to ask

asta pentru că blogărița luiza a mărturisit sub jurământ că din cauza lui woody nu și-a mai luat sandale. ci doar 5 dvd-uri și un cahiers du cinéma despre dumnealui, pentru că tocmai hotărâse în nu știu care săptămână trecută că e numai regizorul ei (preferat), nu și al meu, cică, şi că nu-ncape discuţie.

everything you always wanted to know about woody but were afraid to ask - by pantacruel

saramago, rimbaud, marquez si putin cinéma vérité

(marco antonio guimaraes - soundtrack 'blindness')

cu partea audio a fost ușor. m-am scobit bine într-o ureche pân-am dat, undeva între ciocănel și scăriță, de o rămășiță năclăită de marco antonio guimaraes.

bătaie de cap am avut cu îmbulzeala de la bookfest. cu multimea coapselor și sprancenelor cambrate sub povara punguțelor cu forfotă și cărți. am reușit totuși să-mi întind o mână largă spre crengile cocârjate de târg (am dat și peste dragoș c, blogerul livresc, pe acolo) - ca după manunchiuri de cireșe în pârg. în cele din urmă m-am ales cu
un saramago ('fărâme de memorii') suculent,
un marquez ('o viață' - truda de 17 ani a unui oarecare gerald martin) mai stufos decât biblia,
un rimbaud ('iluminațiile' - varianta bilingvă) din care, pe vremuri, intr-o biblioteca publică, știu sigur că am șparlit câteva pagini (de poftă!)
si, ca să fie la număr, o antologie de proză scurtă (generatia '80).

înainte de căderea cortinei, mi-am premiat pântecul răbdător cu o porție de cinéma vérité. cu o bere veche de-a fraţilor dardenne (stella artois) adică si fâșii de antonioni (pizza con funghi e prosciuto)

ei cu rugby-ul, noi cu cantecul

am fost ieri sa vad romania - franta (A) la rugby.
ai nostri au mancat jaratic in a doua repriza si bataie pe tabela de marcaj. una peste alta mi-au placut atmosfera, 'stejarii', cozile la mici si bere (n-am mai apucat!) si muzica din pauze.
am pierdut la rugby, dar la cantec am fost cel putin egali.
iata si dovada...
dovada - by pantacruel

gaspar noé , placebo (cenzurat) si un cal frumos (necenzurat)

gaspar e un cal frumos, de rasa, sangeros, salbatic, surescitat, alienat.
regizorul argentinian, deopotriva ludic, bizar & macabru, are mult bun simt. nu uita niciodata sa-si anunte spectatorii ca, spre binele lor, ar fi de preferat sa paraseasca pentru cateva minute sala sau televizorul.
dupa acea, ia o bucată de monica bellucci, mai mult ca perfecta, o da cu barbia de trotoar si o violeaza barbar doar vreo 10 minute, in timp real, intr-o scena de-a dreptul insuportabila.

pentru spectatorii mai tabaciti, gaspar noé are pregatita si o friptură in sange. in mult sange tasnitor si fierbinte. ori un videoclip scandalos realizat pentru celebra trupa rock placebo, care va concerta duminica aceasta la bucuresti.

(secventa din ‘irréversible’.
un verbiaj aiuritor dar fermecator despre amor si, probabil, una dintre cele mai bune scene de cinema din capul lui pantacruel.
9 minute admirabile, fara taietura, in 3 locatii diferite!, cu monica bellucci, vincent casel -sotul monicai in viata de zi cu zi- si albert dupontel.)

(placebo – ’protege-moi’.
clipul regizat de noé nu a fost niciodata difuzat la tv din cauza scenelor pornografice. pe care le-am cenzurat. spatiul ramas l-am umplut cu... un cal frumos -o scena de o duritate extrema , nerecomandata cardiacilor!

cum l-am trădat pe von trier

adică pe tata lui ‘antichrist’ și pe mama ‘idioților’, a lui ‘breaking the waves’, ‘dancer in the dark’, ‘dogville’ și al altor lighioane asmuțite asupra spectatorului.
cum am putut eu să mă lepăd de probably the most inventiv, nonconformist & incomod film director din mintea mea și a lui john malkovich?
cu greu, cu inima strânsă ghemotoc, cu gândul la charlotte și willem și cu un bilet în mână la bătrânii kraftwerk, în aceeași seară în care la m.ț.r. trecea ca o nălucă ultima ispită cinematografică (horrorul porno!) al danezului.
kraftwerk - bucuresti, iunie 2009
dar nu mi-a părut rău.

un valţ, din ce în ce mai tare

păreau năluci de carnaval
cum se mişcau catifelate,
gătite toate-n rochi de bal,
de vântul serii sărutate,
de vântul serii sărutate....

valsul rozelor - by pantacruel

pe vremuri, pe verdea margine de sant, ‘valsul rozelor’ era dedicat universitatii craiova.
sezonul acesta insa oltenii, ca sa nu mai zic de dinamo si rapid, merita cel mult o manea cu fernando de la caransebes si un pahar cu sifon cald. in loc de sampanie la frapiera.

o sampanie frantuzeasca calitatea I i se cuvine si lui porumboiu al batran, patronul lui fc vaslui (locul 5 si calificare in europa league). agricultorul a castigat in extremis pariul cu corneliu, regizorul, caruia ii promisese ca se lasa de fotbal daca nu prinde cupele europene...

..."la finalul campionatului trecut, am avut o intelegere cu fi-miu, corneliu. am promis ca daca nu ma clasez pe locul cinci, n-are nici un sens sa merg mai departe. cum am pierdut pariul, ma retrag. e un ramasag facut cu el. daca nu-l respect in fata fiului meu, in fata cui sa mai am onoare?" - spunea porumboiu in ziua in care fi-su obtinea la cannes doua premii dintre cele mai babane.

cantarea lui tudor gheorghe si versurile lui alexandru macedonski merg la urziceni. la noua campioana a romaniei. o echipa amarata, vai de mama ei, care, in urma cu cativa ani, facea naveta intre divizia c si divizia d.

iar vântul tainic le şoptea,
luându-le pe fiecare,
ș-un valţ nebun le învârtea,
un valț, din ce în ce mai tare,
un valţ, din ce în ce mai tare.

ultimul cântec

ultima noapte în elveția, ultima bere alături de prietenii din fribourg. în astfel de momente îți vine să cânți. sau să aplauzi cântăreții. pe radu, tenorul nostru din sibiu, pe ioan, baritonul de peste prut și pe adrian, basul din brașov.
și deodată, în creierii nopții, când cei trei crai de la răsărit și-au întrerupt cântecul, ne-am furișat ca niște umbre albăstrii înspre casele noastre. înspre bucureștile noastre blestemate.
ultimul cântec - radu, ioan, adrian

los abrazos rotos

m-am temut atat de tare de o dezamagire almodovariana ca sa ma bage dinamo in spital. intre ‘los abrazos rotos’ si nenorocirea din 'stefan cel mare' (0-2 sinucigas cu fc brasov), am sacrificat un platou de mititei sfaraitori, pana am cazut lat, pe o pajiste din alsacia. apoi mi-am dezmortit oasele, intr-un meci pe cinste, pe terenul lui a.s. soultzmatt, formatie obscura de liga a 15-a franceza. asta pe scurt.

pe repede, ‘los abrazos rotos’ , vazut intr-o sala cocheta din fribourg, m-a repus pe picioare. o doza pura de tristete pe care o astept cu sufletul la gura din 2 in 3 ani de la ‘todo sobre mi madre’, ‘hable con ella’, ‘mala educacion’ si ‘volver’ incoace. ultima pelicula semnata almodovar nu este cu nimic mai prejos decat celelate – ramas orb in urma unui accident in care (magda)lena, femeia iubita, si-a pierdut viata, mateo incearca sa se refugieze in scrierile si scenariile pe care le imagineaza de atunci fara incetare.

aceeasi prospetime, acelasi umor intact, acelasi cinema ludic, provocator, populat cu personaje stranii, homosexuali, femei usoare si crizate pe tocuri inalte, inadaptati si oameni vii, franti de obsesii si nelinisti. plus muzica apasatoare a lui alberto iglesias si o penelopa mai frumoasa si mai melancolica ca niciodata.

peste toate, ultimul film al lui almodovar este plin ochi de referinte cinematografice delicioase - audrey hepburn,
marilyn monroe, ‘crucisatorul potemkin’, ‘ce s-a intamplat cu baby jane?’, ‘blow up-ul’ lui antonioni, jeanne moreau, 'ascensor pentru esafod', fritz lang, 'fanny si alexander' etc, etc.

exista in ‘los abrazos rotos’ o scena in care, ca intr-un joc puzzle, unul dintre personaje incearca sa reintregeasca o fotografie din sute de bucatele ale altor poze aflate pe masa. este imaginea perfecta a operei cinematografice a celebrului artist spaniol. fiecare film adauga un nou fragment poemului cinematografic pe care don pedro il spune din ziua in care a inceput sa-si povesteasca viata.