coperţile de odinioară

pentru că maria a mai născocit o leapşă cu miros căldicel de molid, mi-am scos valiza cu poveşti şi am făcut vraişte pe acolo...

...casa era alcătuită din mobilă veche, de obicei moştenită ori cumpărată la preţuri derizorii de pe la diverşi prieteni de familie. la loc de cinste, sus, pe şifonier,
unde iarna se învecina bine cu râvnitele banane prăzulii puse la gălbejit,
odihnea un acordeon bătrân. şi puţin ştirb. nu-i lipseau decât 2 sau 3 clape şi burduful era crăpat. pe alocuri... dar nu mult.
încă mai avea suflu (şi convingere) cât să-i prisosească pentru câtvea doine şi canţonete.

mai eram stapani peste un televizor cu circuite integrate, ‘diamantul’ şi mângîierea familiei, o duzină de bibelouri prăfuite aranjate simetric în vitrina râzătoare
şi, desigur, nelipsitele tablouri de pe pereţi – reproduceri ieftine după grigorescu şi toniţa înrămate cu mult prost gust şi auriu.
ca şi puzderia de milieuri şi broderii, înşirate prin toate încăperile.

nu îmi amintesc însă nimic de vreo bibliotecă. fie ea cât de uzată.
chiar cuvîntul ‘bibliotecă’ avea pentru mine o însemnătate bizară şi solemnă.
urechile mi se ciuleau spontan la auzul 'bibliotecii' în vreo frază căzută din neant şi pe loc intuiam momentul remarcabil al zilei :)
unde se depozitau totuşi cărţile? mă întreb acum. pentru că existau câteva - maculatură măruntă de-a lui taică-miu.
neavând curiozitatea să aflu ce este în spatele coperţilor întunecat jerpelite,
le ştiam după culori şi tiluri.

aveam impresia că m-am apucat să citesc cărţi abia prin clasa a zecea,
dar cîteva amintiri încolţite dintre cearcăne îmi aruncă dinainte imagini în care pantacruel, de bună voie şi nesilit de nimeni
(să-l fi ros, oare, invidia că unii colegi vorbeau despre cărticele?) călca pragul bibliotecii din incinta şcolii şi împrumta...
ba un neghiniţă, ba poveşti de petre ispirescu şi, uneori, cărţi puţin mai grele – din cauza titlurilor frumoase.
entuziasmul dura până pe la pagina 20, după care depăşindu-se teremenul acestea erau aduse înapoi la tovarăşa bibliotecară, care se minuna de... erudiţia haiosului căutător de coperţi.

ţin minte foarte bine două tentaţii ale acelor ani – ’povestiri istorice’ (cu ilustraţii), de dumitru almas şi ’legendele olimpului’.
când mi se citeau fragmente din aceste două cărţi, mi se cam tăia respiraţia.
erau mai frumoase decât orice film pe care îl văsusem până atunci.

în rest... mai nimic nou de pe frontul de (l)est al copilăriei.
ba ma e ceva. în lipsă de lecturi, pantacruel desena toată ziulica şi cânta, fără talent :), la acordeonul cel ciobit până obosea de tot.
iar noaptea, în lipsă de patefon, magnetofon, casetofon, dvd şi... youtube,
fredona cu frac-su, până în zori, melodiile faimoase ale vremurilor :)