mama

si daca astazi ramuri bat în geam si se cutremur plopii, voi raspunde si eu la leapsa referitoare la 'ultima iubire'... literara :)
trebuie sa spun, la randul meu, de ce mi-a luat mintile acest wunder... gunter grass cu a lui 'ceapa decojita'.
nu voi insista pe ideea ca am descoperit uluit cum in fiecare fraza a unei carti, dar absolut in fiecare(!), se poate ascunde cate un mic poem. o constructie de o perfectiune incantatoare, o fluenta a povestirii si o frumusete a detaliului care iti taie respiratia.
voi reda numai una dintre aceste fraze. pe cea mai lunga din roman. cea in care autorul reia, pe scurt, povestea vietii sale, din alta perspectiva.


'ea, cea din care am iesit urland intr-o duminica, lucru de care m-a asigurat: "copil de duminica, asta esti...", ea, care cand aveam 14 ani inca ma mai tinea in poala, copilasul mamei care de timpuriu si-a pastrat proaspat complexul, ea, careia ii promisesem, ii invocasem, ii pictasem pe nori bogatie si glorie, sudul si tara laudata, ea, care m-a invatat cum sa incasez in rate mici datoriile clientilor ei care traiau pe credit - "vineri trebuie sa le bati la usa, cand inca mai au ceva din salariul saptamanal" -, ea, constiinta mea potolit buna, constiinta mea rea pe dedesubt, ea, careia ii produceam cu duzina griji si spaime ce se inmulteau ca rozatoarele, ea, careia de 'ziua mamei' i-am daruit fierul de calcat electric din banii recuperatorului de datorii, ea, care nu a vrut sa ma insoteasca la gara mare cand eu, baiatul cel prost, m-am facut soldat voluntar - "astia te trimit la moarte..." -, ea, care n-a spus nici un cuvant cand, in trenul de la koln spre hamburg, eu am vrut sa aflu ce i se intamplase cand au navalit rusii cu toata violenta - "trebuie sa uitam ce a fost rau, tot..." -, ea, de la care invatasem, tragand cu coada ochiului, jocul de skat si care cu degetul mare umezit, numara bancnote si cartele de alimente, ea, care canta cu toate degetele piese de pian ce picurau ca ploaia si care a pus pentru mine, cotor langa cotor, carti pe care ea nu le citea, ea, care-mi amesteca zahar in galbenusul de ou, ea, care radea cand muscam din sapun, ea, care fuma tigari 'orient', reusind uneori sa faca rotocoale de fum , ea, care credea in mine, copilul ei de duminica, care mi-a daruit totul mie, copilasului ei si a primit atat de putin, ea, care e pentru mine valea bucuriilor si a plangerii si care de indata ce am inceput sa scriu ca mai inainte si scriu ca acum , si dupa moartea ei mi se mai uita peste umar si zice - "taie asta , e urat" -, dar eu nu o ascult decat rareori, si cand o ascult, e prea tarziu, ea, care m-a nascut in dureri si in dureri a murit, declansandu-mi impulsul sa scriu si sa tot scriu, ea, cea pe care, pe hartia inca alba as fi vrut s-o trezesc cu un sarut, ca sa porneasca la drum cu mine, numai cu mine si sa vada frumuseti, numai frumuseti si sa poata spune in sfarsit: "ce bine ca am mai apucat sa vad asta, e atat de frumos, atat de frumos...", ea, mama mea, a murit pe 24 ianuarie 1954. eu insa am plans mai tarziu, mult mai tarziu.'
(gunter grass - 'decojind ceapa')

se dedica trestiei (care astazi, de ziua lui eminescu, implineste o varsta :)