defechez, deci exi(s)t

când m-am deşteptat se împliniseră deja 7 zile de la ultima defecare. mi-au dat lacrimile de ciudă şi am intrat pe blog să-i citesc pe amicii dedes şi verbiaj. aşa, ca preludiu. apoi m-am scobit în nas şi mi-am zis, băiete, acum este momentul tău! acum ori niciodată! am continuat, deci, cu laxative uşoare, băbeşti, lăsate din moşi strămoşi... 'niciodată nu este prea târziu', 'mai bine mai târziu decât niciodată', 'cine se scoală de dimineaţă departe ajunge' şi 'nu lăsa pe mâine ce poţi face azi', dar n-a mers cu d'astea. îmi trebuia ceva mai strong, mai livresc. ceva mai joycean...

"...împinse cu piciorul uşa şleampătă a privatei. să am grijă să nu-mi murdăresc pantalonii ăştia pentru înmormântare. intră, lăsând uşa întredeschisă, în duhoarea de var nestins şi îşi desfăcu bretelele. aşezat pe scaunul găurit îşi desfăcu ziarul întorcând foile peste genunchii dezgoliţi. nici o grabă. să mă ţin niţel. 'povestirea noastră cu premiu scrisă de domnul philip beaufoy'. trei lire şi treisprezece şilingi.
citea liniştit, mai ţinându-se încă, întâi prima coloană, apoi începând să-şi dea drumul, o începu pe a doua. cam pe la jumătate îşi lăsă intestinul să i se deşarte uşor, citind mai departe, citind încă răbdător. aşa. ah! viaţa ar putea fi aşa de. nu că l-ar fi emoţionat cine ştie ce, dar era curăţică şi proaspătă. ăştia tipăresc chiar orice acum. citea mai departe, aşezat calm în mirosul care se ridica din el însuşi.
rupse jumătate din povestirea cu premiu şi se şterse cu ea. trase de uşa şleampătă şi ieşi din semiîntuneric la aer curat..."
james joyce - ulise

încă nu eram pregătit pentru expulzare, deşi tocmai simţisem o zdruncinătură neruşinată în măruntaie, una care anunţa o 'beautiful day'. exact atunci, un strop de llosa m-a uns pe maţ...

"...miji ochii şi împinse uşor. nici nu era nevoie de altceva. imediat simţi gâdilitura binefăcătoare în rect şi senzaţia că ceva ascultător o lua din loc şi năvălea pe acea poartă de ieşire. cât despre anus, acesta începuse să se dilate, înainte de vreme, pregătindu-se de izgonirea celui sortit să fie eliminat, ca imediat după aceea să se închidă şi să se bosumfle.
a elimina, a excreta, a defeca, sunt oare sinonime cu a te bucura?, se gândi. da, de ce nu? cu condiţia să o faci încet şi concentrat, degustând trăirea, fără nici o umbră de grabă. nu trebuia să împingă, ci să călăuzească, să însoţească, să escorteze cu delicateţe alunecarea obolului.
auzi, în sfârşit, discreta pleoscăială cu care cel dintâi obol se cunfundă – pluteşte, se scufundă? – vor mai cădea trei sau patru. opt era recordul său olimpic..."
mario vargas llosa – elogiu mamei vitrege

ajuns spre finalul fragmentului alergam ca usain bolt (dezlegat la şiret?) spre budă. ba chiar am terminat amândoi odată. eu şi don rigoberto. pe leopold bloom îl pierdusem pe drum...