în zilele în care lehman brothers, cei doi fraţi beţi morţi din america, s-au prăbuşit de pe băncuţă ca o mămăliguţă opărită de culoarea diareei de copil mic de s-au zguduit până şi bursele tocilarilor din regie, se numărau bobocii, cănile de must şi feliile de pastramă promise îndelung de promiţătorul dedes, iar eu, un deţinut al mlaştinilor dintre bloguri, deschideam pofticios, la cafea, adevărul literar şi artistic adulmecând săptămânala bucăţică de plăcintă cu afine din textele boeme ale lui dan boicea, alex leo şerban şi anca grădinaru (am aflat, astfel, de wall e – "un desen animat ovaţionat şi aplaudat ca la fotbal, un poem cinematografic atât de sofisticat şi de inteligent, încât..."), pomenindu-mă ceva mai târziu la margine de mahala, pe-o buză de lacrimă ascultând cu ochiul lui homer 'ia-ţi mireasă ziua bună'şi cu urechea lui van gogh suspinele nepoatei mădălina, împachetată în valuri de alb şi miros de trandafiri galbeni, pentru ca mai apoi, sub cerul măturat de nori şi bătut de stele mari cât pumnul, între o sarma fabuloasă şi o friptură în sânge stropită cu vinuri zglobii, în drum spre pişătoarea din curte, învăţăturile preţioase ale unui oarecare nuntaş către mobilul său nokia să-mi însoţească şuvoiul fierbinte...
" - hai să îţi dau o veste mai proastă. de fapt e proastă rău. e foarte prostă, nu proastă! dar mai bine nu îţi zic, că şi aşa eşti în starea asta nasoală. ţi-am zis că eu vreau oricum să îi dau papucii, dar trebuia să ştiu înainte de asta... da... pentru că o să vină şi ea, însă nu trebuie să îţi faci probleme. e totul aranjat. dacă te întreabă ceva îi spui că... sigur, nu are cum... nu, dar eu trebuia să ştiu dinainte dacă îmi acorzi o întâlnire. o să iasă bine, o să vezi..."
pe la ora 6 şi un pic, cu creierii ţăndări, am ajuns acasă, am dormit mai bine de o oră pornind apoi spre serviciu, ezitant ca lacrima lui ovidiu, prin aerul rece şi răsfirat al unei noi dimineţi minunate de duminică.
4 comentarii:
Multumesc pentru dedicatie, nu trebuia:D
:) tot madalina te cheama si pe dumneata? ;)
dar vesti bune nu mai ai in tolba panta?
o veste buna esti chiar dumneata, dedes, unul din personajele care nu absenteaza niciodata din tolba :)
Trimiteți un comentariu