duminică, 16 ianuarie 2011

o ţară tristă, sleită de umor

una dintre exceptii este cristian teodorescu, care reuşeşte în mod constant să extragă umor de calitate din solul şi văz/duhul românesc.

o mostră din talentul lui c.t. am gasit in dilema veche, unde, pe o tema data - VEDERE DIN 2061 spre azi și ieri - cunoscutul scriitor le da clasa tuturor celorlalti concurenti, mai mult sau mai putin pricajiti. desigur, e numai si numai vina lor ca ceilalti dumnealor au incercat sa-si dea hazul de aramă pe faţă.
Vedere din 2061 spre azi și ieri

'Buletin de ştiri

După încheierea celui de-al Treilea Război European, România, Bulgaria şi Muntenegru obţin despăgubiri din partea beligeranţilor învinşi. Surse diplomatice afirmă pe Facebook că la negocieri au fost refuzate despăgubirile în valută – România preferă bărcile germane din lemn de fag produse de firma Daimler-Benz. Bulgaria a ales brînzeturile franţuzeşti din lapte de nutrie, iar Muntenegru acceptă tweed impermeabil din păr de şoarece britanic de apă.

Discuţiile au avut loc în Capitala României, pe Vîrful Omu. Cu prilejul negocierilor, preşedintele român Băsescu-Wang i-a primit în prima zi pe omologul său german Schroder Paşa, pe regele Pirineilor Alfons-Popescu şi pe premierul Londrei Tony-ben Musharaff. Se pare că din cauza unor vechi dispute ale casei prezidenţiale române cu un preşedinte francez din anul 2010, N. Sarkozy, Băsescu-Wang l-a pus pe lista de aşteptare pe preşedintele Alpilor francezi, De Gaulle-Anelka-Minune jr. şi, dintr-un motiv asemănător, l-a primit pe un ponton pe premierul Alpilor italieni, Pius-Argint III.

La întîlnirea cu Schroder Paşa, preşedintele de pe Vîrful Omu a reiterat intenţia României de a furniza know-how ţărilor învinse, constînd în minimalism organizatoric şi administrativ şi în filozofia prediluviană: „Ce e val ca valul trece“, inclusiv a celor două teze fondatoare: „Avem nevoie de tinichigii“, „Şi de ospătari“. (continuarea aici)'

c. teodorescu

5 comentarii:

an inmigrante spunea...

o, ţară tristă...
cinste cui n-a scris:)

pantacruel spunea...

ba chiar trista si clarobsucura. tara cu pricina :)

an inmigrante spunea...

Dar dacă RO, pantacruelian vorbind:)), ar fi supusă unui proiect global, bogosferic, în care ţara asta, luată ca instrument de studiu, şi-ar putea găsi salvarea din actuala obscurizare a identităţii ei? Şi i s-ar oferi şansa anonimului eurospammer, cu unallocated ip? Ar fi o simplă inginerie, nu?
Dacă fantasmagoria asta transcarpatică ar fi ascunsă, vreme de câteva alte decenii, de istoria spaţiilor care încă mai cred în recuperarea istoriilor lor locale? Câte şanse ca, de exemplu, un Ceauşescu să mai reziste măcar ca mit autohton:) Dracula e iremediabil pierdut în transilvanii... Şi de cât ridicol s-ar umple, în definitiv, toate reprezentaţiile de clauni occidentali, ale celor care au acreditat existenţa unei ţări în georgrafia noastră balcanică, fie şi pentru a avea pe unde să-şi piardă timpul…

Nu i-am putut judeca trecutul, nu i-l mai putem nici înţelege, pentru că mereu rămâne un decalaj între realitate şi ficţiune. O ţară care nici un film n-a putut da, ca să fie mai lesnicios înţeleasă. Başca o carte, cu atât mai greu de scris... Ţară a fantasmagoriilor, a ficţiunilor istorice, iat-o cum nu face faţă să ne încapă şi nu ne mai poate nici defini. Şi viceresa.

Probabil că am fi suferit o mutaţie identitară în anii ’50, dacă anglo-americanii s-ar fi paraşutat aici, făcând cel puţin un fel de bungee-jumping, prin care ar fi extras câţiva, salvând aparenţele...

Proorocii acestei plictiseli naţionale se pare că au cea mai mare putere de convingere. Partidul deprimaţilor:). Vreau liste de aderenţi:)

Träume von Rosen spunea...

o tara obosita, sleita de sex: baga-mi-as organul in romania:P in 2050 jumatate vor fi tigani. adica din 15 milioane vor fi 6 meleuane de tigani. f misto.

Träume von Rosen spunea...

si nu vad nimica de ras in citatul ala. doar daca nu l-a scris motanul.