purtand pe spate numarul 3 / anii '60

'cand am inceput eu sa practic sportul cu balonul rotund, erau anii ‘60, iar moggi si canalul sky inca nu aparusera. eram singurul care nu aveam pantofi pentru fotbal (nu eram saraci, dar eram catolici de stanga), asa incat evoluam in bocancii de munte, pe care ii legam la calcai: de aceea, potrivit de altminteri unei logici stringente, cei mari au hotarat ca trebuie sa joc in aparare. pe vremea aceea eram de parare ca viata e o tema de rezolvat, nu o serbare de nascocit, si ca atare m-am calauzit ani de zile dupa aceasta orientare de principiu, crescand cu mentalitatea unui aparator si escaladand categoriile fotbalistice purtand pe spate numarul 3.
pe atunci, acesta era un numar lipsit de poezie, dar sugera o disciplina ferma si imperturbabila. corespundea, mai mult sau mai purtin, cu parerea, imperfecta, pe care mi-o facusem despre mine insumi.

in fotbalul acela, aparatorul apara. era un tip de joc in care, daca purtai pe spate numarul 3, puteai juca zeci de meciuri fara sa treci de linia de mijloc a terenului. nu ti se cerea. daca mingea era dincolo, tu asteptai dincoace si-ti trageai sufletul. acest lucru iti oferea o perceptie ciudata asupra partidei. ani de zile, eu mi-am vazut echipele marcand goluri indepartate si vag-misterioase: erau lucruri care se petreceau acolo, intr-o zona a terenului pe care nu o cunoasteam si care, in ochii mei, reproducea aura legendara a unei localitati balneare de dincolo de munti: femei si picioare lungi.

cand se dadea un gol, acolo oamenii se imbratisau, imi amintesc prea bine. ani de zile i-am vazut imbratisandu-se, din departare. din cand in cand mi s-a intamplat sa parcurg tot terenul ca sa ajung pana la ei si sa iau parte si eu la imbratisare, dar nu prea mergea: ajungeai mereu un pic prea tarziu, cand partea propriu-zis nerusinata se ispravise deja. era ca si cum, la o petrecere, te-ai apuca sa te imbeti, cand toti ceilalti se intorc deja acasa. astfel, de cele mai multe ori, ramaneam la locul meu, schimband cate o ocheada sobra, intre aparatori. in ce-l priveste pe portar, acesta era intotdeauna un pic zarghit – se bucura de unul singur.'

alessandro baricco