cronica de teatru (poemul de sambata)

sa zicem ca am sapat adanc in fata blocului (cu 'ț') si am dat peste aceasta cronicheta, veche de vreo 5 ani, intr-un supliment de cultura (mai multe detalii nu am sa dau).
am inteles ca lui radu afrim i-a placut atat de mult, incat intreaga stagiune le-a citit-o actorilor din piesa respectiva, inainte de spectacol. care actori mureau de ras (si de placere).

***

Scrisoare din Bora-bora. Sau dragă domnule Radu Afrim,

"Recunosc, nici măcar nu ştiu cum să încep această pseudo-scrisoare, nici măcar nu ştiu exact de ce vă scriu. Nu, nu sunt Margareta Pâslaru, dar aproape că mi-aş da cămaşa de pe mine ca să vă trimit în vacanţă în insulele Bora-Bora, sau măcar în Baladar. Ce-am păţit? Ce mi-a tunat? Nu vă speriaţi, nu sunt vreo maniacă, pur şi simplu am văzut “Kinky ZoOne” şi mi-am zis, da dom’le, iată un mare regizor. Aşa că m-am hotărât să vă scriu, în ciada faptului că epistola ar putea cădea în mâinile unor necunsocuţi, dezvăluind astfel întregii lumi slăbiciunea pe care o am pentru spectacolele dumneavoastră.
Îmi asum însă orice risc, şi vă declar de la început că sunteţi un suprarealist simpatic, că, dacă aţi fi trăit odată cu gaşca lui Breton, i-aţi fi suflat toată gloria şi poziţia de guru al clanului. Nu cred că exagerez (nepremis de mult) aducându-vă asemenea elogiu. Pe mine “Kinky ZoOne” m-a făcut literalmente să mor de râs şi, dacă n-aş fi foarte destul de împovărată de convenţiile sociale, m-aş fi prăbuşit pe jos, tăvălindu-mă pe toate părţile. Cum să nu fac aşa când îl văd pe bunicul care roade discuri cu Margareta P şi e îndrăgostit de fapt de balerina de la etaj, sau pe “copilul hain” primind cadou de aniversarea lui imaginară o păpuşă gonflabilă, sau pe Claribela Spermezan, mamă prostituată căsătorită cu un colonel de securitate plecat în Bora-Bora, sau pe yoghinul Filimon B., atât de sărit de pe fix, încât o să ajungă în Shambala la paştele cailor, sau balerina Emoţia Doboş, cu nişte sâni de vată (presupun) atât de mari, că spectatorii aflaţi în primele rânduri se sufocau. Şi când tocmai mă pregăteam să-l văd apărând în mijlocul garsonierei Spermezanilor pe însuşi Père Ubu, un alt val de râs şi stupoare mă cuprinde: cică Filomon B. l-ar fi lăsat pe Cioran pe scările blocului şi, inevitabil, toată lumea se împiedică de el în timpul reprezentaţiei. (Fraza penultimă e fantastic de lungă tocmai pentru că e foarte greu să povesteşti ceva din „Kinky” fără să devii şi tu, măcar puţin, la fel de kinky.)
Domnule regizor, aveţi un umor atât de scandalos, încât vechii şi noii membri ai Societăţii de Patafizică vă felicită călduros. Am vorbit cu ei zilele trecute şi mi-au transmis că, dacă şi viitoarele episoade o să fie la fel (nu ştiu de unde au aflat că faceţi un soi de teatru-serial şi eu n-aş fi văzut decât primul episod), aveţi toate şansele să deveniţi şi dumneavoastră membru al Societăţii. Tot patafizicienii m-au anunţat în secret că în următorul episod toată lumea pleacă în Bora-Bora, şi de aceea spectatorilor li se va cere să vină îmbrăcaţi în costume de baie. Îmi permit să vă spun că nu sunteţi în toate minţile. Şi mie mi s-a făcut inima cât un purice când balerina se plimba prin bar ca să ghicească în... (nu spun ce, de frica spionilor) bărbaţilor de la mese, şi eu am cântat melodia de la „Veronica”, şi eu m-am bucurat de toata parodia telenovelistică (mai ales când vecinii au fost călcaţi de maşină), şi eu am bătut din palme, şi eu vreau să merg în Bora-Bora. De aceea mărturisesc, de când am văzut „Kinky ZoOne”, si eu sunt puţin ţicnită.”

o mie si doua de nopti

pai daca nici asta n-a fost cea de-a 1002-a poveste a seherezadei, atunci a fost una dintre cele mai frumoase nopti din viata mea. sa mor io! (chiar era sa mor io de inima, la penalty-uri)
(o sa revin dupa ce imi revin...)

dinamo - slovan by pantacruel

p.s.
'cei ce sunt dinamovisti, niciodata nu sunt tristi'

cronica unei mortăciuni anunțate. sub pat cu madonna

in ziua in care aveam s-o vad pe madonna in carne si oase, m-am trezit in zori, la 7 si ceva, si am luat-o spre serviciu. unde am baut o cafea proastă și un cola bun la cutie.
nu visasem oi grase si lana de aur ca gigi becali, ci doar imi imaginasem cum va fi la concertul divei.

cum mi-am imaginat ca va fi:

fani buluc, emotionati pana la lacrima, isterie, madonna in chiloti si adolescentina cum ii e obiceiul, intarziere nepermisa, explozie de lumina, vuiet ca la revolutie, mii de admiratori cuprinsi de un soi de furie arunca cu pietre, cu bere si mere in artista, bolovan in capul madonnei care o si mierleste cu ocazia asta, in drum spre spital, breaking news, bursa se prabuseste etc...

cum a fost:

strazi aproape goale, pe la 20.30 seara, în miezul bucureștilor, cam ca in duminicile sepia pașoptiste, posesori voiosi de bilet grupati doi cate trei, lumina lina, jandarmi si jandarmerite, luisi de funesi care vindeau carti cu cantareata, jeani constantini care vindeau vata pe bat roz, munti de peturi si cohorte de spectatori.
am plecat 45 de minute mai tarziu, timp in care am baut 2 beri nasoale, am ascultat niste playback (cred), modulatoare de voce si niscaiva lalaieli, am vazut o dama bine la 50 de ani mimand orgasmul si sarutand alte dudui pe gura, cateva jocuri de lumini chioare si unde puternice de kitsch ca la cutremurul din '77.

la iesire am inteles adevarul adevarat. desi nu aveau bilet, fanii veritabili venisera la concert si ramasesera afara, grupati in ciorchini vigurosi, în spatele portilor ferecate. nu m-a lasat inima sa le spun ca batrana a fost penibila...

*****

oricum, tin sa le multumesc matusa-mi lulusa (pt ca mi-a dat mie beletele), matusii julia si condeierului (ca mi-a placut povestea lor de dragoste cand am citit-o), lu michael ca a murit (si a scapat), lui woody ca inca n-a murit (dar nici nu mai are mult), nevesti-mi ca exista si m-a insotit la concert (de aia-i mai zice si soață), lu dedes ca a vazut meciul cu timisoara (dintr-un bloc din apropierea concertului) si tot asa...

dragostea dureaza. anul 3

asadar, poetul, verbiaj nu altul, se afla in vagon, cand microbistul, dinamovistul pantacruel, chiar el, dadu sa se aseze vizavi.

- cum ai nimerit aici, verbiaj? intreba in soapta panta, ca sa nu perturbe bobitele de transpiratie de pe fruntile calatorilor obositi
- dintr-o eroare regretabila, amice, exclama frenetic fostul coleg de la independent
- si incotro, asa grabit? suiera rivalul de trust printre dintii tapetati cu resturi de sandvis
- inspre teatrul green hours. dar dumneata? se interesa la randul lui temutul bard
- catre nevasta. astazi facem 3 ani de casnicie, marturisi mandru pantacruel, in timp ce-si retragea privirea iscoditoare din decolteul zvâcnicios al unei tinere fara chip.

treizeci de minute mai târziu, verbiaj degusta o piesa zglobie de 3 stele, iar pantacruel sorbea din ochi o soață iubăreața + un vin frantuzesc (ar fi mers si viceversa), ambele vechi de 3 ani.
trei sute de minute mai tarziu, panta, cruelul, savura golul maradonian a lui aguero si se indragostea subit de o alta frumusete – atletico madrid.

*****
asta e golul lui aguero.
cu decolteul n-am poza.

un nebun la teatrul de vară. tom smith

muzica ca muzica, dar nebunul m-a lăsat fără grai.
sărmanul yorick de-ar fi înviat din morți și nu reușea mai multe tumbe, giumbușlucuri și drăcovenii pe scenă decât tom smith, solistul editors.
editors - smokers outside the hospital doors
un tyler durden, varianta edward norton, cu perciuni flocoși a la elvis-pelvis, mișcări haotice și timbru vocal împrumutate pe datorie de la legendarul ian curtis (joy division) și cu verva atomică a lui freddie mercury,
acest belzebut pașnic (și-a cerut scuze pentru intarzierea de o oră și jumătate...) scăpat de la bălăceanca, trebuie să aibe pe lângă prizele nazale și o priză nesănătoasă infipta bine-n fund, intru alimentarea cu curent electric. în plus, sigur are o doagă lipsă! altfel nu-mi explic.

cum nu-mi explic nici de ce ditamai șou-menul se crede iepuroi sau, la naiba, replica nereușită a lui mircea solcanu odihnindu-și membrele superioare suspendate în unghi ascuțit.
și asta nu-i tot, arătarea poartă la spate o chitară iute pe post de ghioagă. o chinuie ca pe-o muiere apetisanta, desfrunzită-n nopțile calde, în timp ce se suie încălțat pe pian sau amușină pământul cu botul. din când în când urlă la lună, în locul lui johnny depp, după ambulanta inaripata a unchiului jerry lewis.

deși locul lui ar fi mai degrabă în cămașa de forță, sub stricta supraveghere a psihiatrilor, tom smith este lăsat liber pe scenă, unde-și hipnotizează fanii fără milă... dovadă că până și un moșneag atât de simplu, după gusturi, după port - aflat la un metru în fața mea și la vreo 33 de ani distanță de mine în calendarul gregorian - a intrat în transă pe la jumătatea concertului, când s-a apucat să dirijejeze ceva mai apăsat decât celibidache și-n același timp să boxeze cu umbra lui cassius clay.

pe scurt, a fost un concert bun. poate cel mai bun de la muse și rolling stones încoace.

Boletos por favor

a murit tata lu’ peggy (poemul de sambata)

a trait 80 de ani, a tinut patru neveste frumoase, ultima – mama lu’ clau – mai tanara cu un sfert de veac decat el, avea, pe vremuri, o catelusa neagra si carliontata, peggy, si se amuza teribil cand sunam la usa lor sa-l chem afara pe clau, tovarasul meu de joaca de atunci, un baiat cu un picior defect si glas pitigaiat. ‘tata lu’ peggy, clau este acasa ?’

ne-a luat cu masina la mare (pe mine, pe frati-miu si pe clau), intr-un weekend, drept rasplata ca il ajutasem sa mestereasca martisoare, ne-a cumparat chiar si cate un pepsi, cum as putea uita un pepsi?, in alta zi ne-a dus pe arges in gios sa culegem corcoduse pentru tuica, iar cativa ani mai tarziu, cand devenisem si eu barbat, s-a privatizat - vindea fructe triste si legume proaspete la taraba, in piata -, m-a pacalit de vreo trei ori si de atunci n-am mai cumparat nimic de la dumnealui.

in ultimele luni nu l-am mai vazut pe la bloc. se retrasese la tara, la varsta la care incepi sa putrezesti de viu, a cazut de pe un scaun si si-a rupt oasele, aidoma doctorului juvenal urbino, in timp ce admira trupurile goale din libertatea la umbra unui ciorchine copt.

a murit joi dimineata, la spital, nu inainte sa ceara, cu un ultim gest patetic, la fel ca si secolul pe care l-a traversat aproape de la un capat la altul, ca trupu-i firav sa-i fie ars si risipit intr-o apa curgatoare.

cam atat despre nea costica de la 1.

pustoaicele lui saramago

citeam carticica lui saramago (subtirica, cu litere mari si rotunde pentru studente), farame de memorii, pe care eram gata sa o declar nula si fara gust, cand tocmai am dat peste un episod erotic din copilaria scriitorului portughez, nobelizat in 98.
cateva pagini mai incolo, m-am delectat cu o noua secventa candida din viata tanarului jose, care se va apuca destul de tarziu (la 55 de ani) sa scrie romane.
am priceput imediat ca am in fata o biografie sanatoasa si destul de suculenta a unui povestas innascut.

‘in ce-o priveste pe domitilia, am fost prinsi, intr-o zi, ea si eu, in acelasi pat, jucandu-ne asa cum se joaca mirii, activi, curiosi in legatura cu tot ce exista in alcatuirea corpului ca sa fie atins, penetrat si framantat. ma intreb ce varsta aveam la vremea aceea si cred ca vreo unsprezece ani sau poate ceva mai putin. indraznetii au incasat niste palme la fund (...) imi amintesc ca stateam pe balconul din spatele casei, pe vine, cu fața bagata intre drugii grilajului, plangand, in timp ce domitilia, in celalalt capat, imi tinea companie in varsatul lacrimilor.
dar nu ne-am indreptat

cativa ani mai tarziu, eu locuiam la numarul 11 pe rua padre sena freitas, ea s-a dus s-o viziteze pe matusa conceicao si intamplarea a facut ca nici matusa, nici unchiul si nici parintii mei nu erau acasa, fapt multumita caruia am avut timp din belsug pentru apropieri si cercetari care, desi n-au mers foarte departe, au lasat amintiri de nesters si unuia, si ceilulilalt sau cel putin mie, caci si acum o vad goala de la brau in jos(...)’

un om de nimic. si putin perfid

nat king cole - perfidia

una dintre amintirile placute pe care le detin in coproprietate cu pantacruel este cea in care unul dintre noi doi stă, fara parale si deadlineuri, imobilizat in pat cu trei coaste sfaramate. meci de fotbal, interventie miraculoasa (la balon), doua saptamani in spital si alte doua acasa etc.
alaturi de mine (sau de el, un om de nimic) zac tăcute, aproape rușinoase, o carte imbujorata si o ceașcă de cafea indulcită cu miere. sotia, iubitoare si dragostoasa, improspateaza apa din vaza cu flori, galbene ca sa alunge pava, iar eu nu-mi mai doresc nimic altceva decat o coloana infinita de concedii medicale. si providentiale (negresit intru eliberarea si indestularea spiritului).

putini ani mai tarziu, in dimineata zilei de 10 august 2009, cand tocmai ascultam ’perfidia’, m-am simtit din nou un om de nimic. cu tot cu oscioarele si coastele mele.
cum era si normal, m-am apucat sa citesc memoriile lui saramago si am tras aer in piept pentru coliziunea cu filmul lui tony scott (ultimul), programat pe inserat, in oras.

o zi buna de plaja (eforie nord 2009)

*****

cea mai fericita statiune din lume

eforie nord e cea mai fascinanta statiune din lume: populara si ranceda destinatie de vacanta a pensionarilor melancolici si a tinerilor resemnati.

acum douazeci si ceva de ani, cand taica-miu, fara burta si cu ochelari de soare a la celentano, m-a adus pentru prima oara aici, inca ii mai puteai intalni, topindu-se in drum spre plaja, pe acei tarani in slapi, flecari si durdulii, veniti in daciile lor rosii, burdusite cu peneni copti.
chiar daca totul pare neschimbat de atunci, sita a mai cernut si au ramas doar taranii simpli, fara pretentii, cocalarii veritabili si cei din urma bucuresteni rataciti, care adulmeca de ani de zile hamsiile triste, 3 lei portia, si irezistibila bere rece galgaita printre randuri si titluri seci de gazeta si prosport.

straduta care coboara lin spre faleza, odata cu sfarsitul civilizatiei, arata ca orice alta straduta din saint tropez sau miami beach, populată cu superbe fetiscane înțâțoșate, înveșmântate în slipi minusculi, cu baietii tuciurii si limbuti vanzand porumb fiert și cu multe batrane agresive, coltoase, desi fara dinti, cu biblii de buzunar in posete, hotarate sa ofere, pe te miri unde, cazare turistilor uimiti si plictisiti.

unul din marile avantaje ale statiunii este ca, in loc de odihna, gasesti la un pret de nimic balamucul si imbulzeala de pe lume, cele mai barosane hituri ale lui salam, miros de parizer si de namol de la techirghiol calitatea I. peste tot in jurul tau lumea se distreaza, se labarteaza , se baloneaza si asteapta spectacolele nemaipomenite, unicat, si racoarea strasnica a noptii.

revenit dupa un weekend de vreo 2 stele la o gazda acra si indiscreta, nu-mi ramane decat sa astept concediul cel de pe urma, cand imi voi pierde de tot vederea, bunul simt si mintile spre a reveni, cu forte proaspete, in cea mai (ne)fercita statiune din lume.