holy fucking shit! / fratii mei grei (de cap) + konchalovsky

1. ca un tampit & intarziat ce sunt, am aflat azi dimineata - la 'ce se-ntampla doctore?', pe protv (in timp ce-mi preparam cafeaua), de ce in clasele primare eram elevul cel mai retrograd. adica de ce nu reuseam si eu sa asimilez (sub nici o forma) lucruri atat de simple precum cititul, scrisul si socotitul, de ce aveam tulburari de limbaj, atenţie, motricitate, percepţie, memorie, orientare în spaţiu şi timp.
am aflat ca toate aceste nenorociri nenorocite care mi-au amarat copilaria si adolescenta n-ar fi fost nicicum efectul lipsei de vointa, leneviei sau prostiei. cica, pur si simplu eram un holy fucking shit de dislexic, in mama ma-sii!

supararea mi-a trecut imediat, cand am priceput (destul de anevoios) ca la fel de dislexici si grei de cap au fost si fratii mei mai mari: einstein, edison, agatha christie, jules verne, g.b. shaw, h.c. andersen, tom cruise, stallone (la asta ma asteptam), robin williams, john lennon, picasso si dementul de leonardo da vinci.

2. ieri, am vazut 'in slujba lui stalin' (la scala). l-am asteptat doar vreo 20 de ani, dupa ce il auzisem pe matusalemicul tudor caranfil laudandu-l, intr-o toamna, la 'varstele peliculei'. un film - mai mult fresca istorica, patos si lacrima decat emotie & comotie artistica - de konchalovsky, cu
tom hulce si bob hoskins, despre proiectionistul lui djugaşvili. caci, dupa cum se stie, iosif vissarionovici, asa ucigas si odios cum era, era totodata un nemaivazut bibliofil & cinefil.
la final, spectatorii au aplaudat ca pe vremuri, cand binele invingea raul intr-un happy end rascolitor. nu m-am prins daca aplauzele erau din inima sau la misto, dar, se pare, ca nici iosif vissarionovici stalin, nici andrei konchalovsky nu prea aveau stofa de dislexici.