4,3,2, ultima strigare

revin cu o parere (un pic) mai ampla (si intarziata) despre pelicula noastra premiata la cannes.
nu as fi facut-o, dar pentru ca am fost rugat de unul (una) dintre vizitatorii blogului, si ca sa nu par nepoliticos (ca sa nu mai spun ca oaspetii nostri sunt stapanii nostri – zic bine, verbiaj?) si colturos, am mai adaugat cate ceva.

ce sa mai spun?
4, 3, 2 nu este unul dintre cele mai originale filme romanesti.
fiindca mungiu are grija sa ne serveasca o delicatesa atat de usoara (dar cat de greu digerabila!), o poveste simpla, comuna. pe care am auzit-o de atatea si de atatea ori.
banalul avort (interzis).
o poveste spusa cu finete, dar care, sa zicem, unui diletant celebru, acru-amarui, ranced, de pilda unui sergiu nicolaescu batran dar vesnic in puteri (dede, stai la locul tau!, nu o sa zic nimic rau de 'osanda' - 1976…), i s-ar fi parut... 'subiect lesinat, o basina trasa de par, fara priza la public(-ul lui tinta)'.

imi ingadui sa nu improsc si eu cu superlative acest film.
care a cucerit cel mai ravnit premiu cinematografic al anului,
care a starnit valuri de controverse si discutii cat studioul alexandru sahia,
care a fost cantat (si aplaudat in picioare), laudat sau dimpotriva blamat de toti cei care i-au calcat pragul.
doresc doar sa enumar doua, trei lucruri dintre cele care mi-au placut.
la un film realizat intr-un moment in care cinematografia romaneasca, la 20 de ani dupa cotitura istorica, inca se hraneste abundent cu extractii de sub daramaturile revolutiei. sau in cazurile mai fericite cu amintiri si evocari sententioase dinainte de…

4,3,2 se porneste domol, alb ca o o ninsoare moale, in relanti,
ca primele acorduri
din...

4,3,2, fara sa-si propuna, este o fresca uimitoare a acelor vremuri. atat fotografic (unde o mai fi gasit toate accesoriile, 'uneletele' acelea si vopseaua timpului. pana si aerul statut este cel de atunci!) cat si faptic.

mungiu in 4,3,2
nu incearca sa faca nimic pentru a-si castige publicul.
nu si-a pus in cap sa-l emotioneze, dar nu se sfieste sa il oripileze vizual cateva secunde bune(imaginea cu fetusul avortat placid pe cimentul baii)
si psihic (cateva luni dupa...)
nu cauta efecte si aplauze la scena deschisa.
si nici nu umbla cu metafore ori cu manusi de catifea, dar scurma cinic cu manusi de plastic in viscerele fiintei noastre

mungiu in 4,3,2
nareaza fluent, cu talent (cum ii e felul), una din numeroasele poveri pe care le-a purtat cu el de-a lungul timpului.
este ajutat de niste actori exceptionali,
anamaria marinca, vlad ivanov şi laura vasiliu,
condusi magistral de regizorul iesan.

profunzimea si stralucirea acestei capodopere a lui mungiu este data de observatiile de detaliu aproape c(l)inice si in special de personajele marunte.

personajele marunte pe care autorul le lasa sa se dezvolte monstruos, pana ce spectatorului i se declanseaza refelexul de autoconservare.
filmul s-a terminat si oamenii vorbesc in continuare despre el(e). desi inca nu isi dau seama, tocmai s-au recunoscut in acei 'simplii cetateni' de pe ecran.