răsună patria de rîsul ei

aşa, întîlnind-o întîmplător pe stradă, în lumina gălbejit-posacă a lunii (octombrie), copertată toată-n negru-grizonat, cu o mînă stîngă (stîngace) inertă şi albicioasă turnată-n gips-carton, n-ai fi zis că. acolo, însă, în întunericul-smoală al sălii de cinema, acompaniat discret de o mîţă blîndă şi confuză (nici mewsette, nici gabo, nici gufilina), rîsul prelung al luizei v, un rîset criant şi răsfirat, gîtuit de lacrimi, de sex appeal şi vino-ncoace, un rîset indicibil şi energic, un tril erotic de katiuşă (ясная kатюша, cum ar fi spus lev nicolaevici, dacă ar fi venit şi el încoace), invulnerabil, inşarjabil şi inşantajabil, extrem de contagios şi aproape maladiv - ceva între la mala educación şi les fleurs du mal (dar nu chiar les fleurs du mal) -, te curenta. pur şi simplu.

cei din fundul ’patriei’ (studenti, oameni ai muncii, intelectuali, pensionari, şomeri, casnice, militari în termen şi turişti trişti) ar putea crede, pe bună dreptate, că a fost vorba de un hohot studiat, repetat intens în nesfîrşitele călătorii nocturne cu trenul pe ruta iaşi – bucureşti – iaşi (dulşele tîrg). nimic mai fals. pot depune mărturie spectatorii aflaţi în cercul ei suspect, pe o suprafaţă de pierpătrat, spectatorii care i-au suflat în ceafă şi au resimţit din plin cascadele elastic-agresive, hohotele tandru-spasmodice fără de care l'illusionniste de sylvain chomet nu ar fi avut atîta haz şi melancolie, fără de care l'illusionniste de sylvain chomet nu ar fi fost l'illusionniste de sylvain chomet.

şi poate că, la urma urmei,
hohotele ei au fost doar un modest omagiu adus bătrînului jacques tatischeff & mereu fascinantului monsieur hulot, un fel de festin dionisiac, un rîs sincer din toată inima, un rîs coborînd îmbufnat din curbura cambrată a gîtului, din fiorul feselor arcuite, ba chiar din pufuleţul de mătase negricioasă de deasupra buzei superioare, din strălucirea umedă a dinţilor, un rîs sincer din toată inima, cînd vesel, cînd lacom, absorbit de freamătul torsului, de rotunjimile obraznic-rubinii ale şoldurilor, de gleznele fine şi reci şi ironice şi, uneori, siderat-sidefate.