razvan radulescu by pantacruel (2) / eros si psyche

melissa este o femeie lipicioasa,
cu pulpe netede, de culoarea dovleacului in lumina viscoasa a amiezelor, un fel de zvirluga tinara, cu 7 ani mai frageda ca razvan si care, curios lucru, nu-i inspira maestrului nici teama, nici temeritate.
nu este prima data cind se culca cu el. si daca se lasa patrunsa dezinvolt de dialogurile lui fine, naturale, lucrate in filigran, o face pentru a se razbuna pe acel ovidiu din constanta de care s-a indragostit amoral, la inceputul anilor 2000, de-a lungul unei camionete (alba cu dunga albastra) implicate intr-un road movie. pe atunci era gagica lui vali, prietenul lui ovi. inca nu o luase valul cel nou.

*****

face un dus frugal, pe fuga
pielea ei matasoasa (un pic osoasa) miroase acum a iasomie, isi trage pe ea o rochita rosie cu buline albe, nu insa si chiloteii (una dintre delectarile ei savante) si se grabeste, cu pasi apasati si densi precum chiparosii care-i bintuie diminetile impresionistului cu o singura ureche, se grabeste (spuneam) sa ajunga la cursuri, la hochschule fur gestaltung din karlsruhe.

*****

o ora mai tirziu,
intra in cladire dar se impiedica de o idee banala - un scenariu despre o femeie din est stabilita de multa vreme in vest si care continua, din inertie, sau poate din (cine stie?) 'inner' + 'tie' (launtrica + legatura), sa-si viziteaze familia in fiecare an. era gata sa cada pe ginduri de uimire, cind un omulet ingenuu de sex barbatesc, mai plapind decit teodosie cel mic, zimbindu-i vag cu gura pina la genunchi, o prinde in brate:

- timpul şi spaţiul sunt interconvertibile, domnisoara.
- nu inteleg despre ce vorbiti, domnule.
- vorbesc despre vizualul discursiv. problema e aşa: orice lucru se întâmplă în timp; atenţia mea asupra a ceea ce văd, examinarea unei opere de artă, de pildă, se întâmplă în timp, cu anumiţi indicatori de atenţie.
- ar trebui sa inteleg ca, in discursul dvs vizual, eu as fi opera de arta?

a ajutat-o sa se ridice, desi ea nu cazuse decit intr-o usoara reverie, i-a netezit rochita cu mîna strinsa căuş in dreptul ţîţişoarelor (sit venia verbo) ei rotunde si insolente, insolente ca doi furunculi rascopti, as spune, si, cu glas auster, daca nu sfisietor, s-a prezentat amabil - sunt razvan radulescu, scriitorul si scenaristul roman, tatăl unei fetiţe frumoase, om serios si fara obligatii deocamdata. asa s-au cunoscut, in urma cu doar citiva anisori.

*****

dupa cursuri,
in apartamentul lor din berlin, pasional si lipsit de compasiune, aproape de glasul sacadat al rotilor de tren, razvan o ajuta sa-si scoata bluzita de olandă fină.
ramasi in faţa carnurilor crude, aproape singerinde, se sorb cu nesaţ din priviri inaintea exploziei din buza orhideei, el cu tandrete volubila, bijbiind neajutorat dupa smircul ei intunecat, ea murmurind si gemind cu toate cele şase limbi dragastoase, de circulatie internationala, pe care le stapineste la perfectie.

termina repede,
ea multumita, gata sa treaca la urmatoarea scena, la urmatorul scenariu in doi,
el framintat de indoilei, de mici amanunte neplacute, de inexactitati insesizabile pe care obisnuieste sa si le reproseze cu inexorabila acribie in lentoarea tigarilor postcoitale

*****
va urma