răzvan rădulescu by pantacruel (1) / cei sapte ani de-acasa

stau in faţa calculatorului cu o ceaşcă de cafea neagră, cu un gabito birmanez crem, cafeaua e îndulcita cu miere, motanul e mămos şi imprevizibil şi mă gîndesc să aştern o poveste despre viaţa ta.

nu te cunosc mai deloc, nu ştiu mai nimic despre tine în afara faptului că îţi place să plăsmuieşti scenarii la patru sau la şase mîini, niciodată de unul singur, niciodată în felul în care îţi scrii cărţile, cărţi din ce în ce mai apreciate acum de cînd ai devenit un fel de vedetă locală, un fel de bun (la toate) naţional. ştiu, scenariul şi romanul sunt lucruri total diferite, nu trebuie amestecate.
nu ştiu mai nimic despre tine, nu te cunosc mai deloc, pot spune doar că ţi-am văzut toate filmele, ca aproape toata inspiratia si transpiratia, aproape toata respiratia si informatia sunt acolo, că tocmai de aceea, tocmai de dragul discuţiei, al discursului, al disconfortului şi discordiei mă încumet să-ţi zugrăvesc, aici şi acum, viaţa şi faptele aşa cum le văd eu, să vorbesc despre închipuita ta existenţă ca despre a unui oarecare raul rizoiu, a unui onest ilie cazane sau celebru teodosie cel mic, indivizi familiari ţie din tot felul de tablouri de familie, din amintiri şi din alte viclenii.

*****

dar hai sa incepem, hai să vedem de unde, cum, de ce.
vom avea nevoie de citeva personaje, de un subiect, de o idee clara, de conflict. sau poate ca nu vom avea nevoie de nimic, din moment ce uitîndu-ma pe geam vad maternitatea polizu. esti acolo chircit, negricios, neajutorat ca un pui de sobolan, înfăşurat într-un sfîrşit de octombrie rece. ai aerul si, mai ales, rolul unui corpuscul - cum ar spune poetul, un corp care uneşte cele două aripi disparate ale familiei, aripa dreaptă, a tatălui şi fratelui vitreg şi aripa stîngă, a mamei şi surorii vitrege, sora ta care ti-o va inspira, mai târziu, pe nefericita felicia.

este anul în care nixon devine presedintele sua, neil armstrong pune piciorul pe lună şi lansează vorbele cu emfază, anul în care supersonicului concorde 001 efectuează primul său zbor. tot în acel an incepe festivalul woodstock, beatles scoate albumul yellow submarine, elvis presley ajunge pe locul 1 în billboard cu suspicious mind, iar samuel beckett primeste nobelul pentru literatura. un an interesant, una peste alta. interesant chiar si pentru romani, care afla cu seninatate ca bunul lor cioran publică demiurgul cel rau, ca ţiriac si năstase ajung în finala cupei davis, ca jurnalistul-prozator dumitru popescu-dumnezeu devine omul de încredere al conducatorului iubit.

******

nu te-ai mutat încă pe brezoianu lîngă cişmigiul studenţiei tale şi nici la piaţa domenii si nici în buza gării de nord, acolo unde vei asculta nopţi intregi bach si mozart si john bull si marin marais, acolo unde îţi vei scrie majoritatea scenariilor. deci tot cu puţa prin ţărîna pieţei chibrit te joci, aceeşi piaţă chibrit de unde, 40 de ani mai târziu (adica ieri) îl voi înfia eu pe motanul gabito - uite cum lucrurile încep să se lege, sa se dezlege.
nici macar nu te-ai apucat de nabokov, n-ai auzit de lolita, de madame bovary, de secretul lui dorian gray, nu ai idee cine ar putea fi woland (si cu atît mai puţin faust), nu stii nimic despre dragostea maestrului pentru margareta, iar pe agamiţă dandanache sau conu leonida îi confuzi cu vecinii limbuţi de la parter.

te uiti, sîmbăta, împreună cu maică-ta la desenele animate cu donald duck, cu tom & jerry, cu popeye marinarul. nu stii că melodia aia haioasă cîntată de popeye - i'm popeye the sailor man, i'm strong to the finich cause i eats me spinach... (te făcea să uiţi, oare, de ciocolata chinezească aurie şi de portocalele acrisoare portocalii?) este compusă de samuel "sammy" lerner, un român emigrat în state cu familia la vîrsta de 7 ani. dar cui ii pasa de toate astea?

chiar asa, cui ii pasa ca la '7 ani si ceva' ai avut primul contact cu cinema-ul (primul contact sexual va veni cîtiva ani mai tîrziu - o colega plicticoasa, grăsuţă cu nasul mare; ai scapat ieftin, iti vei spune intr-o joi), ca l-ai jucat, atunci, pe nicolae moromete în ‘marele singuratic’ (da, era şi florinel piersic pe generic, nelipsitul florinel, dar rolul tau era mult mai important) ca prietenii şi colegii tăi, viitoarea generaţie '30 şi ceva', vor chicoti entuziasmaţi iesind, seara, cu gagicile lor de la ’boogie’...

*****
va urma

p.s.
tocmai am aflat ca razvan radulescu a cistigat, astazi (placuta coincidenta), premiul european pentru literatură

-