un pic de m◙rgen

in sala nu prea multi - cit sa incapa in vreo doua taxiuri. o fata singura cu genunchii usor dezveliti in faţa mea, doi batriniori pusi pe şotii în spatele meu, el mai pămpălău, ea mai reţinută, imprejur scaune scirtiind, suflete goale etc


asa am vazut morgenu lu marian crisan. adica mai intii megatron, in deschidere, ca pe vremuri, cind inaintea filmului iti mai bagau si un desen animat. parca te anuntau si pe biletu ala de 5 lei ca de 4 lei vezi film si de un leu scurtmetraj. da' nu mai stiu sigur, ca de obicei intram pe furis, pe usa din dos, nu cu bilet.
in fine...
de data asta mi-a placut de megatron, l-am inteles mai bine. mi-am dat seama, la sfirsit, cind s-au aprins neoanele (si au cam lipsit aplauzele si zimbetele), ca marian crisan are stofa si, la fel ca porumboiu, lumea lui (provinciala), culoarul lui bine delimitat in cinemaul romanesc.

crisan din salonta nu are umorul amar al vasluianului, nu are naturaletea si suflul lui muntean, nici dramatismul calculat al lui puiu, nici voiciunea si prospetimea lui jude, nici emotia/comotia lui sitaru si cu atit mai putin geniul innascut al lui nemescu (dar cine din actuala generatie are scinteia si disperarea si poezia lui nemescu?). cum? l-am uitat pe mungiu? uite ca se mai intimpla sa-l uiti si pe mungiu.

asadar, filmele lui crisan, un fel de kaurismäki local (mai surd de-o ureche, mai schiop de-un picior) au un parfum aparte. cadre simple, nespectaculoase, dialoguri banale, secvente plate in urma carora persista, insa, o mireasma placuta si discreta.
(cind nelu din film aruncase pestele miscator la canal, eu tocmai mincasem un covrig cu sare, fata cu genunchii usor dezveliti de pe rindul din faţă sorbise o gura de apa (dar ce gura!, cit de plina!), iar batrinii din spate... la naiba cu batrinii din spate, no country for old men.)

din prima secventa aflam care-i treaba – lumina albastra de bihor, vames maghiar zelos, vames român omenos (dar cu ce folos?), nelu posacu si amaritu (care asteapta creditu), motoreta lui cu ataş şi in rest, cit vezi cu ochii, imaş.
dupa aia, elementele dragi lui crisan: supermarketuri golaşe, moleşeală, clienti sau sefi cu chef de vorba, taceri lungi, drumeti si drumuri, mai o navetă la oras, mai o treaba de rezolvat, mai o plimbarica la sosea, mai o tuica mica, mai un pescuit răzleţ... nimic indrazneţ.

aşa il pescuieste românu nelu pe kurdul behran, fugit de-acasa. si ce personaj turcu asta!, si ce truc (scamatorie, ce mai...)!, sa-l lasi pe turc sa turuie in limba lui tărcată si turbata (din care nu-ntelegi decit alemania, alemania, alemania), fara subtitrare, fara sens, fara incetare, sa lasi o prietenie imposibila dintre un ardelean molcom si un turc clănţău sa se dezvolte de la sine... si ce gag drăcesc, cazut din senin, hodoronc tronc, ăla in care nelu, interogat de politie si pus sa arate unde l-a gasit pe prietenu infractor, este imitat candid de prietenu infractor, mort de frica.

da, m-am cam lungit la vorba,
iar ‘morgen’, adica joi, am bilet la filmu lui ujica, la 'autobiografia lui nicolae ceausescu', la care o sa mi se faca pielea de gaina, pe bune. pe bune ca de data asta am bilet. si mai ca m-as duce flamind, sa-mi chioraie matele de foame, ce (pero)raţie!, mai ca m-as imbraca saracacios ca un saracan ce am fost si voi mai fi, sa-mi clantane dintii, ce senzatie!, sa simt filmu cum trebuie, sa (re)simt inca o data deplin.