pe gabito, jorge luis, gunter, vladimir si virginia, dar despre asta putin mai tarziu.
pana atunci trebuie sa spun ca am redescoperit dulceata somnului de dupa-amiaza. tihna si prospetimea acestuia nu pot fi comparate cu nimic.
ba pot. cu o ora lenesa de lectura, intr-un parc din sinaia sau cu o plimbare prelunga, cu vaporasul, pe lacul zurich.
ein fräulein, amabila, cu parul in bataia vantului, te va intreba in germana daca doresti ein coffee. da, una schwarz ca bezna noptii, bitte schön.
au trecut doua zile de cand am vazut ‘tovarasi, frumoasa este viata!’ si inca n-am scris nimic despre. mi-ar fi placut, insa n-am avut dispozitia necesara.
intre timp am inceput sa citesc jurnalul virginiei woolf. as minti daca as spune ca este incantator. este mult mai mult. ma simt ca un personaj din ’fahrenheit 451’ care tocmai a pus mana pe o carte din hartie, cu pagini si litere.
apropo, am gasit azi pe tarabe ‘spre far + orlando’ de v.w.
o suta zece mii de lei. a naibii achizitie!
ar trebui sa redau, intr-o zi, un scurt dialog, oarecare, dintre taica-miu si maica-mea, oameni simpli, (ne)seriosi, trecuti prin multe in viata.
dialogurile dintre taica-miu, sa-l numesc nea mitica (ca in buletin), si maica-mea, tanti lia (ludovica), dureaza ore intregi. cele banale. si cateva saptamani, cele complexe. desi par de multe ori absurde (suprarealiste), aceste conversatii sunt cat se poate de reale (triste).
nea mitica sta de obicei culcat pe-o rana, pe canapea, cu o telecomanda in mana. tanti lia il secondeaza din fotoliu cu o carte de rugaciuni, din care citeste cand nu vorbeste cu taica-miu.
televizorul este dat la maxim, negresit pe una dintre emisiunile concurs cu public. cei doi tocmai au epuizat un subiect incomod, ratele la masina si mobila. telefonul lui nea mitica suna grav, fapt care il indispune pe moment.
- alo!!! cine e acolo?! cine?!? te rog sa vorbesti mai tare si mai clar, ca altfel iti inchid! nu cunosc nici un fanica! eu sunt nea mitica!
cateva secunde mai tarziu, nea mitica catre tanti lia:
- dar nu inteleg cum isi permit toti prostii sa ma deranjeze la telefon. sa ma ia la misto. numai cacati pe lumea asta!
tanti lia inchide cartea de rugaciuni si isi scoate ochelarii. incearca sa ii dea un sfat lui nea mitica. primul care ii vine in gand:
- de acum inainte apesi pe buton, ii injuri, si nu mai stai la discutii! le inchizi in nas. nu te mai complica cu nesimtitii!
nea mitica da volumul la maxim. redevine cordial. este convins ca a intuit raspunsul la intrebarea moderatorului. i-l transmite degraba lu’ tanti lia. care si-a reluat lectura ca si cand camera ar fi cufundata intr-o liniste nebuna.
maine dimineata ma apuc de (mini)scenariul despre care am mai amintit. cred ca, in sfarsit, am gasit o idee satisfacatoare. una care sa merite efortul.
ii asez (aproape) pe toti la o masa. n-am incotro. pe marquez, grass, nabokov, virginia woolf si-i las sa trancaneasca. imi amintesc ca gunter grass se gandea, in ‘decojind ceapa’ sa ii cheme la cina pe cativa dintre prietenii lui plecati prin alte lumi mai bune. ii dau prilejul s-o faca prin aceasta mica 'inscenare'.
va trebui sa gasesc o poanta la final, ceva nostim si neasteptat. vad eu...
tarasenia s-ar putea numi GLORIUOS BARDS. mi se pare un titlu destul de bun. in cazul asta sa-l chem si pe tarantino la masa? n-ar fi tocmai rau. ar mai inviora o leaca discutia.
marți, 29 septembrie 2009
duminică, 27 septembrie 2009
shortcut
am dat cu piciorul (my left foot) – dupa 9 ani in slujba sportului – slujbei, una care imi asigura minimul confort material si mai ales maximul disconfort intelectual, am scris o nota informativa (biletul meu spre ’libertate’) trustului condus de motanul felix, aproape literara (deja am cereri serioase din partea lui verbiaj; ar da cateva romane bune, editie veche, fara coperta, pentru un exemplar din scrisoarea asta) , intr-un regim aproape democratic.
m-am asezat incomod in fotoliu, inca de vineri, pentru a-mi extirpa din cap, ca pe o tumoare, primul scenariu de scurt metraj (biletul meu spre master - scenaristica); deja e duminica si am aruncat vreo 20 de idei mediocre la cosul de gunoi; am fost sambata dimineata la piata cu sotia si am cumparat fructe, flori si gogonele – cel mai mult imi place sa merg sambata dimineata la piata cu sotia si sa cumpar fructe, flori si gogonele; m-am legat aseara la cap cu un episod (al doilea, pe primul nu il aveam) din ’mad men’, serialul atat de laudat de djerzinski si luiza, iar pe la pranz voi face o incursiune in epoca de aur (partea I) la cinematograful meu preferat, studio, unde cativa tovarasi imi vor spune cat de frumoasa este viata!
probabil asa si este, frumoasa, si nu-mi dau eu seama.
la piata, sambata dimineata - paris, 1924
m-am asezat incomod in fotoliu, inca de vineri, pentru a-mi extirpa din cap, ca pe o tumoare, primul scenariu de scurt metraj (biletul meu spre master - scenaristica); deja e duminica si am aruncat vreo 20 de idei mediocre la cosul de gunoi; am fost sambata dimineata la piata cu sotia si am cumparat fructe, flori si gogonele – cel mai mult imi place sa merg sambata dimineata la piata cu sotia si sa cumpar fructe, flori si gogonele; m-am legat aseara la cap cu un episod (al doilea, pe primul nu il aveam) din ’mad men’, serialul atat de laudat de djerzinski si luiza, iar pe la pranz voi face o incursiune in epoca de aur (partea I) la cinematograful meu preferat, studio, unde cativa tovarasi imi vor spune cat de frumoasa este viata!
probabil asa si este, frumoasa, si nu-mi dau eu seama.
la piata, sambata dimineata - paris, 1924
miercuri, 23 septembrie 2009
virginia woolf
sa te apuci de virginia woolf fara a te furisa in piata, pret de cateva minute, de unde te vei intoarce proapspat imbuchetat cu flori de camp, vesele, infoiate, aproape mute, este un nonsens.
poti cumpara un buchet bogat si dupa ce lasi in urma primele 100 de pagini ale doamnei dalloway, nu inainte insa de a-ti mai trece o data privirea, tulbure de acum, peste faldurile greoaie ale romanului
'(...) si pe deasupra era si o dimineata splendida. ca pulsul unei inimi perfecte, viata batea drept de-a lungul strazilor. fara dibuieli – fara sovaiala. cu o deviere rapida si ferma, riguros, precis, fara zgomot, atunci, exact la momentul potrivit, masina se opri in dreptul usii. fata, cu ciorapi de matase, cu esarfa de pene, vaporoasa, dar nu deosebit de atragatoare in ce-l privea (avantul lui era acum epuizat) cobori. valeti impecabili, pechinezi castanii, holuri pardosite in romburi negre si albe, storuri albe leganandu-se in vant vazu peter prin usa deschisa si isi dadu asentimentul.
o splendida reusita in felul ei, la urma urmelor, londra; anotimpul; civilizatia. (...)'
am lasat-o de-o parte mai bine de un an si jumatate si inca nu ma pot obisnui cu tot acest torent navalnic, cu aceasta minte a virginiei scapata de sub control, cu scrisu ei fracturat in mii de schije si aschii,
cu tablourile moderniste pictate in cuvinte uleioase, care ca niste pete de lumina se scurg incet, dar neincetat, din romanele ei direct in vintrele mele.
poti cumpara un buchet bogat si dupa ce lasi in urma primele 100 de pagini ale doamnei dalloway, nu inainte insa de a-ti mai trece o data privirea, tulbure de acum, peste faldurile greoaie ale romanului
'(...) si pe deasupra era si o dimineata splendida. ca pulsul unei inimi perfecte, viata batea drept de-a lungul strazilor. fara dibuieli – fara sovaiala. cu o deviere rapida si ferma, riguros, precis, fara zgomot, atunci, exact la momentul potrivit, masina se opri in dreptul usii. fata, cu ciorapi de matase, cu esarfa de pene, vaporoasa, dar nu deosebit de atragatoare in ce-l privea (avantul lui era acum epuizat) cobori. valeti impecabili, pechinezi castanii, holuri pardosite in romburi negre si albe, storuri albe leganandu-se in vant vazu peter prin usa deschisa si isi dadu asentimentul.
o splendida reusita in felul ei, la urma urmelor, londra; anotimpul; civilizatia. (...)'
am lasat-o de-o parte mai bine de un an si jumatate si inca nu ma pot obisnui cu tot acest torent navalnic, cu aceasta minte a virginiei scapata de sub control, cu scrisu ei fracturat in mii de schije si aschii,
cu tablourile moderniste pictate in cuvinte uleioase, care ca niste pete de lumina se scurg incet, dar neincetat, din romanele ei direct in vintrele mele.
vineri, 18 septembrie 2009
sophie marceau, femeia
femeia-i tot femeie!
e frumoasă indiferent că-i fragedă sau ridată, franțuzoaică sau moldoveancă, cu țigara-n cioc sau cu tâța afară, cu chiolți sau (mai bine) fără, ană karenină sau ană a lu' manole, inocentă sau șerpoaică. femeia-i tot femeie, dom'le...
și mai ales dacă-i mușcată cu-n colț de ochi de turbatul pantacruel!
sophie marceau by pantacruel
e frumoasă indiferent că-i fragedă sau ridată, franțuzoaică sau moldoveancă, cu țigara-n cioc sau cu tâța afară, cu chiolți sau (mai bine) fără, ană karenină sau ană a lu' manole, inocentă sau șerpoaică. femeia-i tot femeie, dom'le...
și mai ales dacă-i mușcată cu-n colț de ochi de turbatul pantacruel!
sophie marceau by pantacruel
miercuri, 16 septembrie 2009
the good, the bad...
o dupa-amiaza intreaga, spontana, lenta,
o sambata calda, proletara, una dintre acele zile insorite,
cu adieri racoroase de poiana,
o zi de-nceput de septembrie (inca infrunzit),
colorat in verde-auriu sau rosu-cafeniu,
agatat cu ultimele sperante de cerul viu de deasupra
care te face sa-ti doresti sa ramai in offside pana tarziu
the good, the bad & the nice day outside bucharest
by pantacruel
o sambata calda, proletara, una dintre acele zile insorite,
cu adieri racoroase de poiana,
o zi de-nceput de septembrie (inca infrunzit),
colorat in verde-auriu sau rosu-cafeniu,
agatat cu ultimele sperante de cerul viu de deasupra
care te face sa-ti doresti sa ramai in offside pana tarziu
the good, the bad & the nice day outside bucharest
by pantacruel
duminică, 13 septembrie 2009
admirabilul domn kafka
și asta pentru că am promis.
o povestire extraordinara cu si despre kafka, adevarata, emotionanta, cinematografica.
e ultimul an din viata lui kafka, iar el s-a indragostit de dora diamant, o tanara de 20 de ani, care a fugit de la familia ei hasidica din polonia si acum locuieste la berlin. are doar jumatate din varsta lui, dar ea ii da curajul de a pleca din praga - un lucru pe care el vrea de ani de zile sa-l faca – si devine prima si singura femeie cu care traieste. ajunge la berlin in toamna lui 1923 si moare in primavara urmatoare, dar lunile acestea sunt probabil cele mai fericite din viata lui. in ciuda sanatatii tot mai subrede. in ciuda conditiilor sociale de la berlin: lipsa alimentelor, miscarile politice, inflatia cea mai mare din intreaga istorie germana. in ciuda certitudinii ca nu mai are mult de trait.
in fiecare dupa-amiaza, kafka iese sa se plimbe in parc. adesea, dora il insoteste. intr-o zi, dau peste o fetita care plange si suspina de ti se rupe inima. kafka o intreaba ce s-a intamplat, iar ea ii spune ca si-a pierdut papusa. pe loc el incepe sa inventeze o poveste care sa explice totul
- papusa ta a plecat intr-o excurise, spune kafka.
- de unde stii? il intreaba copila.
- pentru ca mi-a scris o scrisoare, spune kafka, dar fetita pare banuitoare.
- o ai la tine? il intreaba ea.
- nu, imi pare rau, zice el. am lasat-o acasa din greseala, dar o s-o iau cu mine maine.
e atat de convingator, ca fetita nu stie ce sa mai creada. oare domnul acesta misterios spune adevarul?
kafka se duce direct acasa, sa compuna scrisoarea. se aseaza la birou si, in timp ce il vegheaza, dora observa aceeasi seriozitate si tensiune pe care le manifesta cand isi elaboreaza propris opera. nu intentioneaza sa o pacaleasca pe micuta.
este un efort literar real si el a decis sa faca totul cum trebuie. daca reuseste sa inventeze o minciuna frumoasa si convingatoare, aceasta ii va oferi copilului o alta realitate, falsa, poate, dar adevarata si credibila, conform legilor fictiunii.
a doua zi, kafka se grabeste sa ajunga in parc cu scrisoarea. fetita il asteapta si, dat fiind ca inca nu a invatat sa citeasca, i-o citeste el cu voce tare.
papusa regreta, dar s-a saturat sa locuiasca mereu cu aceiasi oameni. vrea sa plece si sa cunoasca lumea, sa-si faca prieteni noi. nu vrea sa o parareasca pe fetita, dar tare vrea sa schimbe peisajul si, de aceea, ele trebuie sa se desparta o vreme. apoi, papusa promite ca-i va scrie in fiecare zi si o va tine la curent cu activitatile sale.
si aici, povestirea incepe sa-mi franga inima. e si asa uimitor faptul ca bietul kafka s-a inhamat sa scrie prima scrisoare, dar acum se angajeaza intr-un proiect care presupune cate o o epistola in fiecare zi – din nici un alt motiv decat acela de a o consola pe fetita, care, intamplator, ii e complet straina, un copil peste care a dat, intr-o dupa-amiaza, in parc. ce fel de om ar face asa ceva?
kafka a tinut-o asa timp de trei saptamani... unul dintre cei mai straluciti scriitori care au existat vreodata sacrificandu-si timpul sau, tot mai putin si mai pretios, pentru a compune scrisori imaginare de la o papusa pierduta. dora afirma ca asternea fiecare fraza cu cea mai mare atentie acordata detaliilor, ca stilul era precis, amuzant si atragator. cu alte cuvinte, era stilul lui kafka si, zi de zi, el se duce in parc si ii citeste fetitei inca o scrisoare.
papusa creste, merge la scoala, cunoaste oameni noi. continua sa o asigure pe fetita de dragostea ei, dar face aluzie la unele complicatii din viata ei care ii vor face imposibila intoarcerea acasa. putin cate putin, kafka o pregateste pe fata pentru momentul disparitiei definitive a papusii din viata ei. depune eforturi pentru a obtine un final multumitor, temandu-se ca, daca nu reuseste, vraja se va rupe. decide in cele din urma sa o dea pe papusa in casatorie. il descrie pe tanarul de care se indragosteste, petrecerea de logodna, nunta la tara, chiar si casa in care locuiesc acum papusa si sotul ei. si apoi, pe ultimul rand, papusa isi ia adio de la vechea si iubita ei prietena.
de acum, bineinteles ca fetei nu-i mai e dor de papusa. kafka i-a oferit altceva in schimb si, la finele celor trei saptamani, scrisorile i-au vindecat nefericirea. are povestirea si, atunci cand ai norocul de a trai intr-o povestire, de a trai intr-o lume imaginara, durerea lumii acesteia dispare. atat timp cat povestea continua, realitatea nu mai exista.
o povestire extraordinara cu si despre kafka, adevarata, emotionanta, cinematografica.
e ultimul an din viata lui kafka, iar el s-a indragostit de dora diamant, o tanara de 20 de ani, care a fugit de la familia ei hasidica din polonia si acum locuieste la berlin. are doar jumatate din varsta lui, dar ea ii da curajul de a pleca din praga - un lucru pe care el vrea de ani de zile sa-l faca – si devine prima si singura femeie cu care traieste. ajunge la berlin in toamna lui 1923 si moare in primavara urmatoare, dar lunile acestea sunt probabil cele mai fericite din viata lui. in ciuda sanatatii tot mai subrede. in ciuda conditiilor sociale de la berlin: lipsa alimentelor, miscarile politice, inflatia cea mai mare din intreaga istorie germana. in ciuda certitudinii ca nu mai are mult de trait.
in fiecare dupa-amiaza, kafka iese sa se plimbe in parc. adesea, dora il insoteste. intr-o zi, dau peste o fetita care plange si suspina de ti se rupe inima. kafka o intreaba ce s-a intamplat, iar ea ii spune ca si-a pierdut papusa. pe loc el incepe sa inventeze o poveste care sa explice totul
- papusa ta a plecat intr-o excurise, spune kafka.
- de unde stii? il intreaba copila.
- pentru ca mi-a scris o scrisoare, spune kafka, dar fetita pare banuitoare.
- o ai la tine? il intreaba ea.
- nu, imi pare rau, zice el. am lasat-o acasa din greseala, dar o s-o iau cu mine maine.
e atat de convingator, ca fetita nu stie ce sa mai creada. oare domnul acesta misterios spune adevarul?
kafka se duce direct acasa, sa compuna scrisoarea. se aseaza la birou si, in timp ce il vegheaza, dora observa aceeasi seriozitate si tensiune pe care le manifesta cand isi elaboreaza propris opera. nu intentioneaza sa o pacaleasca pe micuta.
este un efort literar real si el a decis sa faca totul cum trebuie. daca reuseste sa inventeze o minciuna frumoasa si convingatoare, aceasta ii va oferi copilului o alta realitate, falsa, poate, dar adevarata si credibila, conform legilor fictiunii.
a doua zi, kafka se grabeste sa ajunga in parc cu scrisoarea. fetita il asteapta si, dat fiind ca inca nu a invatat sa citeasca, i-o citeste el cu voce tare.
papusa regreta, dar s-a saturat sa locuiasca mereu cu aceiasi oameni. vrea sa plece si sa cunoasca lumea, sa-si faca prieteni noi. nu vrea sa o parareasca pe fetita, dar tare vrea sa schimbe peisajul si, de aceea, ele trebuie sa se desparta o vreme. apoi, papusa promite ca-i va scrie in fiecare zi si o va tine la curent cu activitatile sale.
si aici, povestirea incepe sa-mi franga inima. e si asa uimitor faptul ca bietul kafka s-a inhamat sa scrie prima scrisoare, dar acum se angajeaza intr-un proiect care presupune cate o o epistola in fiecare zi – din nici un alt motiv decat acela de a o consola pe fetita, care, intamplator, ii e complet straina, un copil peste care a dat, intr-o dupa-amiaza, in parc. ce fel de om ar face asa ceva?
kafka a tinut-o asa timp de trei saptamani... unul dintre cei mai straluciti scriitori care au existat vreodata sacrificandu-si timpul sau, tot mai putin si mai pretios, pentru a compune scrisori imaginare de la o papusa pierduta. dora afirma ca asternea fiecare fraza cu cea mai mare atentie acordata detaliilor, ca stilul era precis, amuzant si atragator. cu alte cuvinte, era stilul lui kafka si, zi de zi, el se duce in parc si ii citeste fetitei inca o scrisoare.
papusa creste, merge la scoala, cunoaste oameni noi. continua sa o asigure pe fetita de dragostea ei, dar face aluzie la unele complicatii din viata ei care ii vor face imposibila intoarcerea acasa. putin cate putin, kafka o pregateste pe fata pentru momentul disparitiei definitive a papusii din viata ei. depune eforturi pentru a obtine un final multumitor, temandu-se ca, daca nu reuseste, vraja se va rupe. decide in cele din urma sa o dea pe papusa in casatorie. il descrie pe tanarul de care se indragosteste, petrecerea de logodna, nunta la tara, chiar si casa in care locuiesc acum papusa si sotul ei. si apoi, pe ultimul rand, papusa isi ia adio de la vechea si iubita ei prietena.
de acum, bineinteles ca fetei nu-i mai e dor de papusa. kafka i-a oferit altceva in schimb si, la finele celor trei saptamani, scrisorile i-au vindecat nefericirea. are povestirea si, atunci cand ai norocul de a trai intr-o povestire, de a trai intr-o lume imaginara, durerea lumii acesteia dispare. atat timp cat povestea continua, realitatea nu mai exista.
asta pentru ca scrisul este o boala
'(...) asta pentru ca scrisul este o boala, a continuat tom, ceea ce s-ar putea numi o infectie sau o gripa a spiritului si, de aceea, ea poate afecta pe oricine
- joyce a scris trei romane. balzac a scris nouazeci. pentru noi mai are vreo importanta acum?
- pentru mine nu.
- kafka si-a scris prima povestire intr-o noapte. stendhal a scris manastirea din parma in patruzeci si noua de zile. melville a scris moby dick in saisprezece luni. flaubert a petrecut cinci ani lucrand la doamna bovary. musil a trudit optsprezece ani la omul fara insusiri si a murit inainte de a o putea termina. ne mai pasa de toate acestea acum?
intrebarea parea sa nu astepte un raspuns.
- milton era orb. cervantes era ciung. christopher marlowe a murit injunghiat intr-un scandal dintr-o crasma, inainte de a implini treizeci de ani. aparent, cutitul i-a intrat drept in ochi. ce-ar trebui sa intelegem din asta?
- nu stiu, tom. spune-mi tu.
- nimic. nimica-nimicuta.
- inclin sa fiu de acord.
- poe n-a avut noroc. nici cat a trait, nici dupa ce a murit. l-au ingropat intr-un cimitir din baltimore in 1849, dar a fost nevoie de douazeci si sase de ani pentru ca pe mormantul lui sa se inalte o piatra funerara. o ruda a comandat una imediat dupa moartea lui, dar afacerea s-a incheiat cu una din incurcaturile alea de un umor atat de negru, incat te fac sa te intrebi cine e la carma lumii. atelierul care facea lespezile de piatra se afla la poalele unui rambleu de cale ferata. chiar cand piatra era pe terminate, a deraiat un tren care s-a rasturnat in curtea atelierului si a facut farame lespedea, iar pentru ca ruda nu a avut bani sa comande alta, bietul poe si-a petrecut urmatorul sfert de veac intr-un mormant anonim.
- de unde stii tu toate astea, tom?
- sunt lucruri pe care le stie toata lumea.
- eu nu.
- tu n-ai facut un doctorat ca mine umplandu-ti capul cu informatii inutile.
de la poe a sarit brusc la kafka. elementul de legatura il constituia varsta la care murisera cei doi. poe la patruzeci de ani si noua luni, kafka la patruzeci de ani si unsprezece luni(...)
cu cat afli mai multe despre viata lui kafka, cu atat scrierile ii devin mai interesante. kafka n-a fost doar un mare scriitor , ci si un tip remarcabil. ai auzit vreodata povestea cu papusa?
- nu-mi amintesc.
- aha. atunci asculta cu atentie. ti-o ofer.(...)'
nebunii in brooklyn - paul auster
******
p.s.
povestea cu papusa, despre kafka, este delicioasa!
poate am s-o ofer si eu mai departe, la randul meu, in insemnarea viitoare :)
- joyce a scris trei romane. balzac a scris nouazeci. pentru noi mai are vreo importanta acum?
- pentru mine nu.
- kafka si-a scris prima povestire intr-o noapte. stendhal a scris manastirea din parma in patruzeci si noua de zile. melville a scris moby dick in saisprezece luni. flaubert a petrecut cinci ani lucrand la doamna bovary. musil a trudit optsprezece ani la omul fara insusiri si a murit inainte de a o putea termina. ne mai pasa de toate acestea acum?
intrebarea parea sa nu astepte un raspuns.
- milton era orb. cervantes era ciung. christopher marlowe a murit injunghiat intr-un scandal dintr-o crasma, inainte de a implini treizeci de ani. aparent, cutitul i-a intrat drept in ochi. ce-ar trebui sa intelegem din asta?
- nu stiu, tom. spune-mi tu.
- nimic. nimica-nimicuta.
- inclin sa fiu de acord.
- poe n-a avut noroc. nici cat a trait, nici dupa ce a murit. l-au ingropat intr-un cimitir din baltimore in 1849, dar a fost nevoie de douazeci si sase de ani pentru ca pe mormantul lui sa se inalte o piatra funerara. o ruda a comandat una imediat dupa moartea lui, dar afacerea s-a incheiat cu una din incurcaturile alea de un umor atat de negru, incat te fac sa te intrebi cine e la carma lumii. atelierul care facea lespezile de piatra se afla la poalele unui rambleu de cale ferata. chiar cand piatra era pe terminate, a deraiat un tren care s-a rasturnat in curtea atelierului si a facut farame lespedea, iar pentru ca ruda nu a avut bani sa comande alta, bietul poe si-a petrecut urmatorul sfert de veac intr-un mormant anonim.
- de unde stii tu toate astea, tom?
- sunt lucruri pe care le stie toata lumea.
- eu nu.
- tu n-ai facut un doctorat ca mine umplandu-ti capul cu informatii inutile.
de la poe a sarit brusc la kafka. elementul de legatura il constituia varsta la care murisera cei doi. poe la patruzeci de ani si noua luni, kafka la patruzeci de ani si unsprezece luni(...)
cu cat afli mai multe despre viata lui kafka, cu atat scrierile ii devin mai interesante. kafka n-a fost doar un mare scriitor , ci si un tip remarcabil. ai auzit vreodata povestea cu papusa?
- nu-mi amintesc.
- aha. atunci asculta cu atentie. ti-o ofer.(...)'
nebunii in brooklyn - paul auster
******
p.s.
povestea cu papusa, despre kafka, este delicioasa!
poate am s-o ofer si eu mai departe, la randul meu, in insemnarea viitoare :)
vineri, 11 septembrie 2009
paul auster
mai intai am vazut ’smoke’. si ’smoke’ asta n-a vrut sa-mi mai iasa din cap. un film minunat cu o muzica bolnavicioasa, tom waits, si o palavrageala sublima, william hurt și harvey keitel, de care se face vinovat paul auster.
capitolul 1
– harvey keitel îi dăruiește o poveste de crăciun lui william hurt
’smoke’(secventa finala) – scenariul paul auster / wayne wang
cativa ani mai tarziu am dat de ’nebunii in brooklyn’, o carte semnata de acelasi auster si din care ma adap in aceste zile
capitolul 2
– surpriza de la banca de sperma
un fragment amuzant in care tom, intr-o pozitie neregulamentara, isi descopera surioara, aurora, intr-o revista pentru adulti...
(...) nu încăpea nici o îndoială că era aurora, iar tom a recunoscut-o dintr-o privire. nici măcar nu se ostenise să-și schimbe numele. materialul, intins pe sase pagini si cuprinzand mai mult de zece fotografii se intitula ’magnifica rory’ si o prezenta in diverse stadii de goliciune si provocare: imbracata intr-o camasa de noapte transparenta intr-o poza, cu portjartier si ciorapi negri in alta, cizme de lac pana la genunchi in alta, dar de la pagina a patra era doar rory din cap pana-n picioare, mangaindu-si sanii mici, pipaindu-si zonele genitale, scotandu-si fundul in afara, desfacand picioarele atat de larg, incat nu mai lasa nimic prada imaginatiei, si in toate fotografiile zambea, uneori chiar radea, cu ochii scanteindu-i intr-un val de fericiresi candoare, fara nici o urma de tulburare sau retinere, parand ca se distreaza de minune.
- am crezut ca mor , mi-a spus tom. in doua secunde mi s-a-nmuiat scula ca o carpa. mi-am tras panatalonii, mi-am incheiat cureaua si am iesit de acolo cat am putut de repede. m-a lovit drept in moalele capului. sora mea mai mica, vampa intr-o revista cu femei goale. si sa aflu in felul asta oribil, pe neasteptate, la clinica aia nenorocita , chiar cand incercam sa fac o laba. imi venea sa vars.(...)
capitolul 1
– harvey keitel îi dăruiește o poveste de crăciun lui william hurt
’smoke’(secventa finala) – scenariul paul auster / wayne wang
cativa ani mai tarziu am dat de ’nebunii in brooklyn’, o carte semnata de acelasi auster si din care ma adap in aceste zile
capitolul 2
– surpriza de la banca de sperma
un fragment amuzant in care tom, intr-o pozitie neregulamentara, isi descopera surioara, aurora, intr-o revista pentru adulti...
(...) nu încăpea nici o îndoială că era aurora, iar tom a recunoscut-o dintr-o privire. nici măcar nu se ostenise să-și schimbe numele. materialul, intins pe sase pagini si cuprinzand mai mult de zece fotografii se intitula ’magnifica rory’ si o prezenta in diverse stadii de goliciune si provocare: imbracata intr-o camasa de noapte transparenta intr-o poza, cu portjartier si ciorapi negri in alta, cizme de lac pana la genunchi in alta, dar de la pagina a patra era doar rory din cap pana-n picioare, mangaindu-si sanii mici, pipaindu-si zonele genitale, scotandu-si fundul in afara, desfacand picioarele atat de larg, incat nu mai lasa nimic prada imaginatiei, si in toate fotografiile zambea, uneori chiar radea, cu ochii scanteindu-i intr-un val de fericiresi candoare, fara nici o urma de tulburare sau retinere, parand ca se distreaza de minune.
- am crezut ca mor , mi-a spus tom. in doua secunde mi s-a-nmuiat scula ca o carpa. mi-am tras panatalonii, mi-am incheiat cureaua si am iesit de acolo cat am putut de repede. m-a lovit drept in moalele capului. sora mea mai mica, vampa intr-o revista cu femei goale. si sa aflu in felul asta oribil, pe neasteptate, la clinica aia nenorocita , chiar cand incercam sa fac o laba. imi venea sa vars.(...)
miercuri, 9 septembrie 2009
inglorious basterds
capitolul 1. stella artois
filmul, capitolul 1 așadar, începe duios ca o reclamă stella artois. ar fi putut fi chiar cea mai izbutită, dacă hans landa ar fi cerut un pahar cu bere in loc de lapte.
capitolul 2. șobolani și veverițe
filmul, poezia adică, are tot ce-i trebuie: anul 1941, nemți, tarantino, bâte de baseball, bandă de ticăloși evrei (fără glorie), scalpuri de naziști, gloanțe, role de film, explozii, umor (nebun), bube, mucegaiuri, noroi și sânge șuvoi.
dar nu asta e important. e doar de fațadă. credeti-ma pe cuvant, de astă dată maestrul se autodepaseste.
si, ca sa fie clar de la inceput, inglourious basterds nu este un film despre război și nici măcar unul violent. poate fi, cel mult, un film despre 'șoboloani și veverițe' – o teorie f interesantă din mintea încâlcită a dementului tarantino.
capitolul 3. für elise
filmul, reclama cu șobolani și veverițe despre un pahar cu lapte mai exact, câștigă în tensiune încă din primele secunde, când, într-o frumoasă după amiază de toamnă, una dintre tinerele fete ale gospodarului la padite dă la o parte cortina (cearșaful) pentru a-i permite preaminunatului, preafascinantului și preasclipitorului christoph waltz să intre în scenă. firește, calmul și amabilitatea neînchipuită a ofițerului neamț te fac sa te ascunzi sub scaun de teama.
odată cu deschiderea cortinei, maestrul dă drumul la câini și la muzică – o variatiune western spaghetti a celebrei piese für elise.
intuiești ce va urma, însă nu poți ghici nici în ruptul capului (dar nici în zdrobirea țestei) cât de tare (si de fin) va da în clocot tensiunea – exclusiv din priviri și dialoguri; care dialoguri i-au mâncat formidabilului q.t. 10 ani de muncă – până când, în sfârșit, cineva va apăsa pe trăgaci.
capitolul 4. christoph waltz
filmul, recitalul diabolic al lui christoph waltz carevasăzică, este absolut delirant. sau delicios. sau ambele.
mie mi-au trebuit mai puțin de 3 minute pentru a înțelege că tarantino a născocit un fuking crazy personaj fabulos, colonelul hans landa. pe care a mai trebuit doar sa-l îmbrace puțin într-o poveste rocambolescă.
fără hans landa și, în special, fără interpretarea lui waltz, inglourious basterds ar fi fost o glumă proastă. un alt proiect (experiment) eșuat al casei de producție a band apart.
am aflat, după ce am văzut filmul, că tarantino, cu fața aia a lui de văcar ambițios și exuberant, era gata să renunțe la toată truda de peste 10 ani, dacă nu găsea persoana potrivită pentru rolul lui landa, ‘un actor extraordniar, care, pe deasupra, să fie și un geniu lingvistic!’
secvență - inglourious basterds. capitolul 1. intro.
capitolul 5. once upon a time...
filmul, inglourious basterds cu alte cuvinte, este format din 5 capitole. de fapt 5 scurt metraje lunguiețe, croite după o rețetă unică: poveste de sine stătătoare, suprarealism aproape magic, încordare și electricitate s-o tai cu cuțitiul lui aldo the apache, un pumn de tragedie și cate-un bob de comedie, grotesc și ridicol- 98% vorbărie și 2% măcelărie.
se iau toate cele 5 bucăți, mănunchi, se pun la fiert, fix 152 de minute, până ți se taie respirația. după care părăsesc cu greu sala și decretez cu un oftat emfatic, dar sincer:
- cel mai bun film de la 'once upon a time in america' încoace!
filmul, capitolul 1 așadar, începe duios ca o reclamă stella artois. ar fi putut fi chiar cea mai izbutită, dacă hans landa ar fi cerut un pahar cu bere in loc de lapte.
capitolul 2. șobolani și veverițe
filmul, poezia adică, are tot ce-i trebuie: anul 1941, nemți, tarantino, bâte de baseball, bandă de ticăloși evrei (fără glorie), scalpuri de naziști, gloanțe, role de film, explozii, umor (nebun), bube, mucegaiuri, noroi și sânge șuvoi.
dar nu asta e important. e doar de fațadă. credeti-ma pe cuvant, de astă dată maestrul se autodepaseste.
si, ca sa fie clar de la inceput, inglourious basterds nu este un film despre război și nici măcar unul violent. poate fi, cel mult, un film despre 'șoboloani și veverițe' – o teorie f interesantă din mintea încâlcită a dementului tarantino.
capitolul 3. für elise
filmul, reclama cu șobolani și veverițe despre un pahar cu lapte mai exact, câștigă în tensiune încă din primele secunde, când, într-o frumoasă după amiază de toamnă, una dintre tinerele fete ale gospodarului la padite dă la o parte cortina (cearșaful) pentru a-i permite preaminunatului, preafascinantului și preasclipitorului christoph waltz să intre în scenă. firește, calmul și amabilitatea neînchipuită a ofițerului neamț te fac sa te ascunzi sub scaun de teama.
odată cu deschiderea cortinei, maestrul dă drumul la câini și la muzică – o variatiune western spaghetti a celebrei piese für elise.
intuiești ce va urma, însă nu poți ghici nici în ruptul capului (dar nici în zdrobirea țestei) cât de tare (si de fin) va da în clocot tensiunea – exclusiv din priviri și dialoguri; care dialoguri i-au mâncat formidabilului q.t. 10 ani de muncă – până când, în sfârșit, cineva va apăsa pe trăgaci.
capitolul 4. christoph waltz
filmul, recitalul diabolic al lui christoph waltz carevasăzică, este absolut delirant. sau delicios. sau ambele.
mie mi-au trebuit mai puțin de 3 minute pentru a înțelege că tarantino a născocit un fuking crazy personaj fabulos, colonelul hans landa. pe care a mai trebuit doar sa-l îmbrace puțin într-o poveste rocambolescă.
fără hans landa și, în special, fără interpretarea lui waltz, inglourious basterds ar fi fost o glumă proastă. un alt proiect (experiment) eșuat al casei de producție a band apart.
am aflat, după ce am văzut filmul, că tarantino, cu fața aia a lui de văcar ambițios și exuberant, era gata să renunțe la toată truda de peste 10 ani, dacă nu găsea persoana potrivită pentru rolul lui landa, ‘un actor extraordniar, care, pe deasupra, să fie și un geniu lingvistic!’
secvență - inglourious basterds. capitolul 1. intro.
capitolul 5. once upon a time...
filmul, inglourious basterds cu alte cuvinte, este format din 5 capitole. de fapt 5 scurt metraje lunguiețe, croite după o rețetă unică: poveste de sine stătătoare, suprarealism aproape magic, încordare și electricitate s-o tai cu cuțitiul lui aldo the apache, un pumn de tragedie și cate-un bob de comedie, grotesc și ridicol- 98% vorbărie și 2% măcelărie.
se iau toate cele 5 bucăți, mănunchi, se pun la fiert, fix 152 de minute, până ți se taie respirația. după care părăsesc cu greu sala și decretez cu un oftat emfatic, dar sincer:
- cel mai bun film de la 'once upon a time in america' încoace!
duminică, 6 septembrie 2009
erotica
nevasta-mea s-a apucat de arta erotica. involuntara.
- erotismul e numai in capul tau, mi-a raspuns, dupa ce am chicotit cu pofta mai ales la gingașa rozalie (lene)vicioasă.
- erotismul e numai in capul tau, mi-a raspuns, dupa ce am chicotit cu pofta mai ales la gingașa rozalie (lene)vicioasă.
miercuri, 2 septembrie 2009
eu vs alex leo serban
amicul verbiaj m-a anuntat ca a gasit pe liternet 
un copilas de-al meu (un interviu simandicos, sa-i zic). carevasazica aici s-ascundea mititelu...
de vina este doar als, intervievatul si cel care a tras sforile :)
*****
pantacruel:
- ce preocupări artistice aveai pe vremea lui ceauşescu? irina margareta nistor citea maestrul şi margareta şi traducea la greu casete video cu ninja. batranul tudor caranfil îi corecta temele la matematică micului nae şi ne povestea, la vârstele peliculei, câte ceva despre citizen kane şi woody allen. andrei gorzo nu rata nici o cronică din rahan, bag mâna-n foc, după ce se plictisea de lopăţică şi găletuşă. ce făcea în tot acest timp alş...?
alş:
- făceam colaje. scriam. si inventam parfumuri: le combinam, le puneam în sticluţe, le dădeam nume cât mai "cinematografice" (ma nuit chez maud, de exemplu) şi le făceam cadou gagicilor. nu erau foarte rezistente, normal, dar gestul contează.
restul interviului aici
un copilas de-al meu (un interviu simandicos, sa-i zic). carevasazica aici s-ascundea mititelu...de vina este doar als, intervievatul si cel care a tras sforile :)
*****
pantacruel:
- ce preocupări artistice aveai pe vremea lui ceauşescu? irina margareta nistor citea maestrul şi margareta şi traducea la greu casete video cu ninja. batranul tudor caranfil îi corecta temele la matematică micului nae şi ne povestea, la vârstele peliculei, câte ceva despre citizen kane şi woody allen. andrei gorzo nu rata nici o cronică din rahan, bag mâna-n foc, după ce se plictisea de lopăţică şi găletuşă. ce făcea în tot acest timp alş...?
alş:
- făceam colaje. scriam. si inventam parfumuri: le combinam, le puneam în sticluţe, le dădeam nume cât mai "cinematografice" (ma nuit chez maud, de exemplu) şi le făceam cadou gagicilor. nu erau foarte rezistente, normal, dar gestul contează.
restul interviului aici
eu si antoine doinel
a-l întreba pe un muribund (socru-miu) dacă și-a cumpărat cruce, este o lipsa totala de tact. bolnav de cancer, batranul tocmai se intorsese de la tara, de unde isi achizitionase o frumoasa cruce pentru mormant.
fireste, un om inteligent n-ar pune jamais o astfel de intrebare. eu am scapat-o printre dinti. pana s-o prind din zbor ca s-o bag repede la loc, in gura, am primit si raspunsul - da, am luat!
bantuit de secvente antologice, imediat mi-am amintit de filmul lui françois truffaut, baisés volés (al treilea al seriei cu antoine doinel – j.p. léaud).
mai exact de scena în care tanarul doinel, vadit emoționat, este servit cu cafea de o dama bine, versata, mladioasa si mai ales căsătorită.
pentru a-l detensiona pe bietul antoine, madama, toata un zambet, se unduieste pisicos catre un strop de muzica.
pe fereastra, in fundal, se vede un le tour eiffel discret. antoine doinel, teapan ca un bat, amesteca tacticos in ceasca si o soarbe din priviri pe apetisanta blondina aplecata peste pick-up.
- iti place muzica, antoine?
- da, domnule!
o mostra de cinema cum rar mai gasim in zilele noastre (chiar si la tinerii cineasti romani !) dintr-un film, savuros ca un vin vechi, peste care au trecut doar 41 de ani.
secventa cu antoine doinel (baisés volés)
fireste, un om inteligent n-ar pune jamais o astfel de intrebare. eu am scapat-o printre dinti. pana s-o prind din zbor ca s-o bag repede la loc, in gura, am primit si raspunsul - da, am luat!
bantuit de secvente antologice, imediat mi-am amintit de filmul lui françois truffaut, baisés volés (al treilea al seriei cu antoine doinel – j.p. léaud).
mai exact de scena în care tanarul doinel, vadit emoționat, este servit cu cafea de o dama bine, versata, mladioasa si mai ales căsătorită.
pentru a-l detensiona pe bietul antoine, madama, toata un zambet, se unduieste pisicos catre un strop de muzica.
pe fereastra, in fundal, se vede un le tour eiffel discret. antoine doinel, teapan ca un bat, amesteca tacticos in ceasca si o soarbe din priviri pe apetisanta blondina aplecata peste pick-up.
- iti place muzica, antoine?
- da, domnule!
o mostra de cinema cum rar mai gasim in zilele noastre (chiar si la tinerii cineasti romani !) dintr-un film, savuros ca un vin vechi, peste care au trecut doar 41 de ani.
secventa cu antoine doinel (baisés volés)
marți, 1 septembrie 2009
eu si dostoievski
asa cum remarca si marele maestru international feodor mihailovici d., in jucatorul, in weekenduri, catre orele douazeci si doua, cand incep meciurile grele din campionatele puternice, raman in fata laptopurilor numai jucatorii autentici, loserii duioși pentru care nu exista nimic mai palpitant decat pariurile online.
eu nu sunt unul dintre ei, cum nici dostoievski nu era, insa amandoi mai cadem (cadeam) in patima ramasagurilor.
atunci cand un gol tamp, nepoftit, tarantinian loveste neasteptat in moalele capului, jucatorul este gata sa arunce in joc tot ce are in cont si, intr-adevar, exact atunci pierde cei mai multi bani. adica totul.
sambata seara, aveam un bilet exceptional de 2 lei – vreo 7 meciuri cu eventual castig 200 de lei –, cum probabil are si feodor pe lumea cealalta. iesisera primele 6 evenimente si mai asteptam milan –inter 1x, transmis in direct la tv. adica victorie milan sau meci egal. la pauza era 3-0 pentru inter, iar de la milan fusese eliminat macelarul gattuso. adio castig...
in acel moment jucatorul pantacruelic si-a intrat in rol.
cei 360 de lei din cont erau numai buni pentru cateva combinatii stralucite.
primul gand sa arunc 60 de lei pe ’milan gol marcat’. timpul trecea, milan juca tot mai prost... nici o paguba, imi zic, si mai prapadesc 50 de lei pe acelasi pariu, aidoma unui sahist cu nervi de otel.
timpul nu mai avea rabdare si ma obliga sa actionez cu mai mult talent, asa ca mai bag 100 de lei pe ‘gol marcat milan sau inter’. ca sa mai repar ce mai era de reparat...
apas tasta, insa in acelasi moment inter marcheaza, pariul este blocat si nu mai apuc sa pariez. nasoala treaba! nu cedez psihic si pun din nou. tot 100 de lei, dar scorul va ramane neschimbat milan - inter 0-4.
mai aveam 150 de lei. caut alt meci televizat. gasesc zaragoza – tenerife, minutul 60. ma informez putin despre echipe si aflu ca ambele au promovat din liga secunda, deci merge un x, hotarasc. un 25 de lei pe meci egal nu e mare chestie, mai recuperez ceva din pierderi. evident inscrie zaragoza, echipa care juca mai slab. pompez inca 25 de lei pe un gol marcat. nu mai inscrie nimeni. contul meu arata tare jumulit cu cei 100 de lei ramasi prin el.
este trecut de miezul noptii, dar mai am timp sa imi revin. ochiul meu magic cade pe cateva intalniri din brazilia si argentina. perfect, sud-america, dai lovitura!, imi sopteste-o cucuvea...
naval conduce pe nu stiu cine cu 3 la 0 la pauza. aceeasi situatie de la milan. deci de data asta trebuie sa iasa. 25 de lei pe oaspeti ca marcheaza si ei un gol. rahat. nu marcheza.
mai am doar 75 de lei credit si se mai joaca un singur meci. il vad live. flamengo, echipa lui adriano si ze roberto, are 2 la 0 cu o necunoscuta. mai sunt 5 minute de joc. pun ultimii 75 de lei pe inca un gol marcat. cota creste din minut in minut. ajunge la 5. pariez. minutul 90, nimic. 3 minute prelungire. ocazie echipa oaspete. scorul ramane neschimbat. mama ma-si !!! minutul 92 si 25 de secunde. ataca flamengo, scapa un mascarici pe dreapta si trage direct in bara !
inimioara-mi bate cu mai bine de 250 de kilometri pe minut. beau o gura sanatoasa de apa. poate ultima :) e ora 2.30 bezna si inca nu dorm. dar cine mai are chef de somn acum?
mingea revine din bara la ze roberto. portarul este cazut la pamant. sansa vietii mele! din spate vine un negru, ze roberto trage cu sete de la un metru. hai, intra o data !!! este minutul 92 si 40 de secunde. balonul se duce catre bara transversala si se opreste in ate. plasa se scutura. ori visez, ori am murit deja.
nu, n-am murit inca. am castigat 375 de lei. banii au revenit la proprietar.
a naibii distractie! in sfarsit, m-am dus sa ma culc...
eu nu sunt unul dintre ei, cum nici dostoievski nu era, insa amandoi mai cadem (cadeam) in patima ramasagurilor.
atunci cand un gol tamp, nepoftit, tarantinian loveste neasteptat in moalele capului, jucatorul este gata sa arunce in joc tot ce are in cont si, intr-adevar, exact atunci pierde cei mai multi bani. adica totul.
sambata seara, aveam un bilet exceptional de 2 lei – vreo 7 meciuri cu eventual castig 200 de lei –, cum probabil are si feodor pe lumea cealalta. iesisera primele 6 evenimente si mai asteptam milan –inter 1x, transmis in direct la tv. adica victorie milan sau meci egal. la pauza era 3-0 pentru inter, iar de la milan fusese eliminat macelarul gattuso. adio castig...
in acel moment jucatorul pantacruelic si-a intrat in rol.
cei 360 de lei din cont erau numai buni pentru cateva combinatii stralucite.
primul gand sa arunc 60 de lei pe ’milan gol marcat’. timpul trecea, milan juca tot mai prost... nici o paguba, imi zic, si mai prapadesc 50 de lei pe acelasi pariu, aidoma unui sahist cu nervi de otel.
timpul nu mai avea rabdare si ma obliga sa actionez cu mai mult talent, asa ca mai bag 100 de lei pe ‘gol marcat milan sau inter’. ca sa mai repar ce mai era de reparat...
apas tasta, insa in acelasi moment inter marcheaza, pariul este blocat si nu mai apuc sa pariez. nasoala treaba! nu cedez psihic si pun din nou. tot 100 de lei, dar scorul va ramane neschimbat milan - inter 0-4.
mai aveam 150 de lei. caut alt meci televizat. gasesc zaragoza – tenerife, minutul 60. ma informez putin despre echipe si aflu ca ambele au promovat din liga secunda, deci merge un x, hotarasc. un 25 de lei pe meci egal nu e mare chestie, mai recuperez ceva din pierderi. evident inscrie zaragoza, echipa care juca mai slab. pompez inca 25 de lei pe un gol marcat. nu mai inscrie nimeni. contul meu arata tare jumulit cu cei 100 de lei ramasi prin el.
este trecut de miezul noptii, dar mai am timp sa imi revin. ochiul meu magic cade pe cateva intalniri din brazilia si argentina. perfect, sud-america, dai lovitura!, imi sopteste-o cucuvea...
naval conduce pe nu stiu cine cu 3 la 0 la pauza. aceeasi situatie de la milan. deci de data asta trebuie sa iasa. 25 de lei pe oaspeti ca marcheaza si ei un gol. rahat. nu marcheza.
mai am doar 75 de lei credit si se mai joaca un singur meci. il vad live. flamengo, echipa lui adriano si ze roberto, are 2 la 0 cu o necunoscuta. mai sunt 5 minute de joc. pun ultimii 75 de lei pe inca un gol marcat. cota creste din minut in minut. ajunge la 5. pariez. minutul 90, nimic. 3 minute prelungire. ocazie echipa oaspete. scorul ramane neschimbat. mama ma-si !!! minutul 92 si 25 de secunde. ataca flamengo, scapa un mascarici pe dreapta si trage direct in bara !
inimioara-mi bate cu mai bine de 250 de kilometri pe minut. beau o gura sanatoasa de apa. poate ultima :) e ora 2.30 bezna si inca nu dorm. dar cine mai are chef de somn acum?
mingea revine din bara la ze roberto. portarul este cazut la pamant. sansa vietii mele! din spate vine un negru, ze roberto trage cu sete de la un metru. hai, intra o data !!! este minutul 92 si 40 de secunde. balonul se duce catre bara transversala si se opreste in ate. plasa se scutura. ori visez, ori am murit deja.
nu, n-am murit inca. am castigat 375 de lei. banii au revenit la proprietar.
a naibii distractie! in sfarsit, m-am dus sa ma culc...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)