duminică, 13 septembrie 2009

admirabilul domn kafka

și asta pentru că am promis.
o povestire extraordinara cu si despre kafka, adevarata, emotionanta, cinematografica.

e ultimul an din viata lui kafka, iar el s-a indragostit de dora diamant, o tanara de 20 de ani, care a fugit de la familia ei hasidica din polonia si acum locuieste la berlin. are doar jumatate din varsta lui, dar ea ii da curajul de a pleca din praga - un lucru pe care el vrea de ani de zile sa-l faca – si devine prima si singura femeie cu care traieste. ajunge la berlin in toamna lui 1923 si moare in primavara urmatoare, dar lunile acestea sunt probabil cele mai fericite din viata lui. in ciuda sanatatii tot mai subrede. in ciuda conditiilor sociale de la berlin: lipsa alimentelor, miscarile politice, inflatia cea mai mare din intreaga istorie germana. in ciuda certitudinii ca nu mai are mult de trait.

in fiecare dupa-amiaza, kafka iese sa se plimbe in parc. adesea, dora il insoteste. intr-o zi, dau peste o fetita care plange si suspina de ti se rupe inima. kafka o intreaba ce s-a intamplat, iar ea ii spune ca si-a pierdut papusa. pe loc el incepe sa inventeze o poveste care sa explice totul
- papusa ta a plecat intr-o excurise, spune kafka.
- de unde stii? il intreaba copila.
- pentru ca mi-a scris o scrisoare, spune kafka, dar fetita pare banuitoare.
- o ai la tine? il intreaba ea.
- nu, imi pare rau, zice el. am lasat-o acasa din greseala, dar o s-o iau cu mine maine.
e atat de convingator, ca fetita nu stie ce sa mai creada. oare domnul acesta misterios spune adevarul?
kafka se duce direct acasa, sa compuna scrisoarea. se aseaza la birou si, in timp ce il vegheaza, dora observa aceeasi seriozitate si tensiune pe care le manifesta cand isi elaboreaza propris opera. nu intentioneaza sa o pacaleasca pe micuta.
este un efort literar real si el a decis sa faca totul cum trebuie. daca reuseste sa inventeze o minciuna frumoasa si convingatoare, aceasta ii va oferi copilului o alta realitate, falsa, poate, dar adevarata si credibila, conform legilor fictiunii.

a doua zi, kafka se grabeste sa ajunga in parc cu scrisoarea. fetita il asteapta si, dat fiind ca inca nu a invatat sa citeasca, i-o citeste el cu voce tare.
papusa regreta, dar s-a saturat sa locuiasca mereu cu aceiasi oameni. vrea sa plece si sa cunoasca lumea, sa-si faca prieteni noi. nu vrea sa o parareasca pe fetita, dar tare vrea sa schimbe peisajul si, de aceea, ele trebuie sa se desparta o vreme. apoi, papusa promite ca-i va scrie in fiecare zi si o va tine la curent cu activitatile sale.

si aici, povestirea incepe sa-mi franga inima. e si asa uimitor faptul ca bietul kafka s-a inhamat sa scrie prima scrisoare, dar acum se angajeaza intr-un proiect care presupune cate o o epistola in fiecare zi – din nici un alt motiv decat acela de a o consola pe fetita, care, intamplator, ii e complet straina, un copil peste care a dat, intr-o dupa-amiaza, in parc. ce fel de om ar face asa ceva?
kafka a tinut-o asa timp de trei saptamani... unul dintre cei mai straluciti scriitori care au existat vreodata sacrificandu-si timpul sau, tot mai putin si mai pretios, pentru a compune scrisori imaginare de la o papusa pierduta. dora afirma ca asternea fiecare fraza cu cea mai mare atentie acordata detaliilor, ca stilul era precis, amuzant si atragator. cu alte cuvinte, era stilul lui kafka si, zi de zi, el se duce in parc si ii citeste fetitei inca o scrisoare.

papusa creste, merge la scoala, cunoaste oameni noi. continua sa o asigure pe fetita de dragostea ei, dar face aluzie la unele complicatii din viata ei care ii vor face imposibila intoarcerea acasa. putin cate putin, kafka o pregateste pe fata pentru momentul disparitiei definitive a papusii din viata ei. depune eforturi pentru a obtine un final multumitor, temandu-se ca, daca nu reuseste, vraja se va rupe. decide in cele din urma sa o dea pe papusa in casatorie. il descrie pe tanarul de care se indragosteste, petrecerea de logodna, nunta la tara, chiar si casa in care locuiesc acum papusa si sotul ei. si apoi, pe ultimul rand, papusa isi ia adio de la vechea si iubita ei prietena.

de acum, bineinteles ca fetei nu-i mai e dor de papusa. kafka i-a oferit altceva in schimb si, la finele celor trei saptamani, scrisorile i-au vindecat nefericirea. are povestirea si, atunci cand ai norocul de a trai intr-o povestire, de a trai intr-o lume imaginara, durerea lumii acesteia dispare. atat timp cat povestea continua, realitatea nu mai exista.

24 de comentarii:

djerzinski spunea...

videografie suplimentara: kafka de steven soderbergh

pantacruel spunea...

cred ca am ramas corigent la ss. mai exact la steven soderbergh, ca suna prea fascist altfel :)
merci, domn profesor!

ioana spunea...

panta, astfel de "povestiri", menite să uşureze trecerea definitivă, îţi lasă o moştenire greu de purtat şi suportat...

pantacruel spunea...

astfel de povestiri te fac sa crezi ca mai exista o speranta. in primul rand speranta ca, noi insine, ne putem schimba intr-o buna zi, intr-un parc, intr-un banal declic :)

Unknown spunea...

cum ar spune un clasic in viata (verbiaj) "o poezie de ..poveste"

pantacruel spunea...

daca nu l-as cunoaste, as spune ca amicul despre care vorbesti e un oarecare poet aflat in plin avant bombastic si care, din cand in cand, mai arunca declamatii enigmatice din placerea pura si egoista de se auzi vorbind.
dar pt ca-l cunosc, stiu ca-l barfim aici pe cyrano de verbijac :D

verbiaj. spunea...

dede, tu ai transformat banalul meu enunt in altceva, in ceva mult mai intens, si de aceea iti multumesc. si pentru ca traim in toamna multumirilor, il voi deranja si pe panta, ca stiu ca-i place si toarce la complimente ca o pisica pagana si ii voi spune ca povestirea transcrisa de el mi-a inmuiat inima.

verbiaj. spunea...

lectura merge cu un pahar de muse (simfoniile cele trei de la final).

pantacruel spunea...

am impresia ca merge si cu un pahar de 'wild turkey', d'ala din america de care bea domn dedes, acum, la desfrunzitul copacilor :D

verbiaj. spunea...

cand dede ne va invita la culesul strugurilor noi il vom ajuta cu privirea. si apoi, ca sa ne multumeasca, ne va citi in vie povestiri de paul auster, imitand vocea fals-baritonala a lui pantacruel.

pantacruel spunea...

:))) taios verbul lui verbiaj, dar cam tocita privirea de la atat privit! :p

Unknown spunea...

interesanta propunere. dede culege, citeste, imita. sa nu obositi.

pantacruel spunea...

dar, dedes, tu esti omul orchestra, in timp ce noi, pantaverbii, suntem doar niste bieti spectatori pe scena vietii :D

anadana spunea...

da, mi-a placut promisiunea ta...:)

Un fan al lui Kafka spunea...

Da, povestea ta e superba. Se pare ca se juca cu Dora Diamant, uneori biografii ii spun Dimant, care era o evreica originara din Polonia, de-a teatrul chinezesc de umbre, tipa a avut mare grija de el, l-a ingrijit in ultimele lui clipe si nepoata ei sustine ca a iubit-o enorm si ca si-ar fi dorit sa o ia in casatorie si sa poata emigra cu ea in Israel. Dupa razboi tipa a emigrat in United Kingdom, unde si-a deschis un restaurant, iar fiica ei, Marriane, s-a sinucis.

pantacruel spunea...

merci pt completarea istorioarei, fanule :)

f misto!

Zvârluga. Zvârluga Bond spunea...

O ştiam din "Nebunii în Brooklyn", a lui Auster. Dar, recunosc, aici, am regăsit-o îmbogăţită. Îmi vine să citez din sfârşitul "Lostriţei": dar povestea creşte şi se îmbogăţeşte, an de an, datorită oamenilor care jinduiesc după poveşti... :)

pantacruel spunea...

mai spune-mi despre sfarsitul "Lostriţei". vreau amanunte :)

pantacruel spunea...

am gasit-o. v. voiculescu.
o citesc acum (parca am mai azuit sau citit despre, insa nu-mi mai aduc aminte mai nimic...) :)

Zvârluga. Zvârluga Bond spunea...

E veche. :)
Cu un peşte fabulos, cu un flăcău, Aliman, al cărui nume înseamnă "apă adâncă" sau dacă-l spintecăm pe nume în "a" şi "liman", facem şi nişte semantică, poate etimologie: "a ajunge la liman", dar parcă e prea luni, pentru dintr-astea şi cu un narator, mare vrăjitor care speculează pofta de poveşti a cititorului.
Oricum, peştele ăsta merge cu un vin alb şi cu puţin busuioc în tavă, la cuptor. :)

Cred că ţi-ar plăcea mai mult "Fata din Java" a lui Voiculescu. Intră în categoria anecdotei şi e subţirică, aşa cum îi şade bine unei femei. :)

pantacruel spunea...

ai dreptate in tot ceea ce spui, zvin special cand scoti la liman adevaruri de netagaduit din capitolul despre... 'femei' :p

pantacruel spunea...

'zvarluga bond', ci nu 'zvin'. am scris eu gresit :)

Zvârluga. Zvârluga Bond spunea...

Panta, mi-am dat seama că-s eu. Asocierea aia de "vin" şi "special", are chiar zvâc! :P

Vreau să-ţi spun că mi-am piratat cu neruşinare, "Smoke", mi-ai făcut poftă de el. Îţi spun după ce-l văd. Feedbacku', adică. :)

pantacruel spunea...

o nerusinare era sa nu-l vezi (piratat sau nepiratat) :D