cand eram mic spre mărișor și puțin acrișor-ionatan mă bâlbâiam. pâna scuipam afară o propoziție beteagă, sfărâmată în dumicați, pârâiam și troseneam din țâțâni mai dihai ca un tren ruginit rusesc. îmi pierdeam controlul și deraiam la cea mai firavă emoție. la școală mi se bloca clapa pe o consoană boantă în special când mă puneau, profesori sadici!, să citesc ceva cu voce tare.
desigur, nici combinațiile periculoase cu gagicuțele tocilare (preferatele mele) nu-mi ieșeau de fiecare dată. de fapt îmi ieșeau doar coșurile pe față.
cu toate acestea râdeam cu lacrimi la scenetele și bancurile cu bâlbâiți. așa cum am râs și acum (m-am zvârcolit în chinuri) la revederea acestei secvențe incredibile cu formidabilul puiu călinescu. un umor cum din nefericire nu se mai fabrică în zilele noastre.
6 comentarii:
Si te-ai "reparat"? :D
Cunosc si eu o d-ra cam de varsta mea care si acum se balbaie dar se pare ca barbatii nu considera asta un impediment.
Am ras si eu la filmulet dar nu m-am zvarcolit ca-mi scartaie patul:P.
Panta,
dacă ai putea să o ţii în stilul ăata o sută şi ceva de pagini, ar ieşi ceva magnific...Ai fi şi oarecum în ton cu noile orientări ale prozei tinere româneşti...
De acord cu Serban Tomsa.Desi nu cred sa nu ai niste texte mai numeroase in acest gen...(Eu am trecut de Cortina!)
anielle,
reparat, reparat! ;)
acum imi sta capul la patul tau. adica vrei sa spui ca scartaie cata-i noaptea de lunga si de neagra?! :D
serban, isuciu,
merci din nou, laudele tale (voastre) ma magulesc. nu pot sa nu spun ca nu mi-ar placea enorm sa scriu macar o mica povestire (si nu pe blog). dar una e sa vrei si alta sa poti - si tu (serban) stii asta, esti deja scriitor recunoscut. in primul rand este nevoie de infinta munca. apoi, cred, conteaza foarte mult calitatea actului de creatie pe care doresti sa-l infaptuiesti, iar asta tine de manometrul interior al fiecaruia dintre noi. eu, de exemplu, am avut norocul sa citesc in aceste zile (inca nu am terminat-o) 'inamici publici' sublimul duel verbal dintre m.houellebecq si b.h.levy. mi-au fost suficiente cateva pagini ca a inteleg ca nu as putea fi admis nici macar la gradinita, grupa ajutatoare. sunt la vreo 12 picioare sub pamant, nu la zero, si mai am enorm de acumulat (ani si ani de truda, de sacrificii), pana sa pot spune ca sunt pregatit sa spun si eu o poveste (povestea mea).
cititi neaparat aceasta incredibila 'inamici publici' (polirom). este de departe cartea anului :)
1.Eu imi mentin parerea.
2.Este mult mai buna culoarea blogului.
merci mofturosule! :)
Trimiteți un comentariu