filmul sau cartea? (teorema lui pantacruel)

am citit/recitit/vazut/revazut in ultimele zile breakfast at tiffany’s si the road, adica truman capote vs blake edwards & cormac mc carthy vs john hillcoat.

cu toata slabiciunea pe care o am pentru capote si hillcoat, nu cred ca acestea sa fie singurele motive pentru care breakfast at tiffany’s, nuvela, mi se pare superioara filmului, iar ecranizarea 'drumului' (un best seller interesant in definitiv, prea cautat insa, diluat si destul de facil) mult peste romanul lui mc carthy.

revazand filmul lui edwards, am ramas un pic nedumerit (si cam intristat). comediara voios-amoroasa cu audrey nu mai avea aproape nimic din subtilitatile nuvelei. de cateva ori chiar m-am intrebat de ce nu apare si peter sellers din the party in viata nostimei holly.

in schimb, the road n-a reusit sa ma dezamageasca cu nici un chip. hillcoat a eliminat dialogurile (voit anemice din carte), a relatat o poveste emotionanta si mai ales a ilustrat un sfarsit de lume decent si perfect credibil, unul care, daca va exista vreodata vreun the end, cam asa ar trebui sa arate.

in concluzie,
teorema lui pantacruel se prezinta astfel:

’fie A un roman mic (aproape Anonim), B o carte mare (poate fi si Best seller), C un film important (un fel de Capodopera), iar D o Deceptie cinematografica,
rezulta ca A/B x D/C = 1.'

cu alte litere spus,
dintr-o carte buna scoti (cam de fiecare data) un film prost
si viceversa: pelicule remarcabile (de regula) din romane mediocre.