scriitorii. ai lor si ai nostri

uite ca de ceva vreme nu mai suntem coate goale si mate fripte. luam premii mari pentru filme minimaliste, nobeluri pentru literatura, suntem laudati, ba chiar priviti cu profunda simpatie peste tot pe unde ne infatisam artistic. cu toate acestea suntem din alta poveste...
intr-una din diminetile trecute, vorbeam cu dede's, la o cafea, despre scriitorii romani, lipsa agenţilor literari şi revistele de cultură de afară, despre cum ar fi să existe şi la noi ceva de calibrul unui the new yorker, un fel de magnum 44 spiritual, ci nu doar cateva periodice mlădioase, elitiste si uşor colbuite. discutia a ramas in coada de peste, fireste.

faimosul colt 44 a reaparut trei zile mai târziu în faţa mea, în timp ce studiam (autodidact, domle!) compozitia si urzeala excelentului ‘scurta si minunata viata a lui oscar wao’ de junot diaz. tot atunci am priceput ca vor mai trece ani buni pana cand ai nostri vor invata sa scrie simplu + tandru + acut, pana cand tinerii romancierii de la noi vor reusi sa inhaleze tot mai des fapte banale de viata pentru a expulza pe nari aliaje literar-lingvistice fermecatoare.

junot diaz

(...) ’a ajuns atat de rau incat intr-o noapte disperata, dupa ce-o ascultase pe ana suspinand la telefon in legatura cu ultimele rahaturi ale lui manny, oscar a zis: trebuie sa merg la biserica acum, si a inchis telefonul, s-a dus in camera unchiului sau (rudolf iesise la barul cu fetite) si i-a furat acestuia vechiul sau revolver colt 44, prima generatie, exterminatorul, mai greu decat ghinionul si de doua ori mai urat. i-a varat teava impresionanta in pantaloni si s-a postat in fata casei lui manny, ca sa ramana acolo aproape toata noaptea. s-a imprietenit de-a binelea cu balustrada de aluminiu. haide odata, nenorocitule, a spus calm. am pentru tine o fetita draguta, de 11 ani.

nu-i pasa ca, mai mult ca sigur, urma sa fie inchis pentru totdeauna sau ca negroteii ca el erau violati in cur si in gura la parnaie. in capul sau era un zero, un vid perfect. si-a vazut intregul viitor scriitoricesc perindandu-i-se intr-o secunda prin fata ochilor; scrisese doar un singur roman mai de Doamne-ajuta, despre spiritul unui spanzurat australian care bantuia un grup de prieteni dintr-un orasel, si nu va mai avea ocazia sa scrie altceva mai bun – s-a zis cu cariera. din fericire pentru viitorul literaturii americane, manny nu s-a intors in noaptea aceea.

am asteptat intotdeauna sa fiu indragostit, i-a scris el sora-si. de cate ori m-am gandit ca asta n-o sa mi se intample niciodata (atunci cand in desenul animat robotech macross, al doilea in ordinea preferintelor sale, rich hunter s-a cuplat in final cu lisa, oscar s-a prabusit in fata televizorului si a inceput sa planga. sa nu-mi zici ca l-au impuscat pe presedinte, a strigat unchiu-su din camera din spate, unde priza in liniste stiti-voi-ce). e ca si cand as fi inghitit o bucata de rai, a mai spus el in scrisoare. nu-ti poti imagina cum e.’ (...)