despre sinucidere / de ce nu pleacă selecționerii româniei?

de ce, de fiecare dată, e nevoie de oprobiu public + pagini întregi de ofense + aluzii deocheate + etc + ș.a.m.d. pentru ca un selecționer fără valoare & viziune să arate puțină demnitate? adică să ne lase în durerea noastră, după ce compromite și distruge total o națională/națiune și așa mediocră prin definiție
am aflat răspunsul, după ce l-am auzit pe răzvan lucescu declarând că, deși avem 2 puncte (cu 6 mai puțin decât albania!!!), mai există șanse teoretice (mai mult absurd-patologice) de calificare.

deci
de ce nu demisionează niciodată toți acești iordănești, pițurci și lucești juniori?
tot nu v-ați dat seama?
pentru că, odată cu funcția, ei capată și o dubioasă mentalitate de muribunzi, de bolnavi incurabili.
la fel ca bătrânii aflați în agonie, la distanță de o clipire de tărâmul celălalt, selecționerii echipei naționale a româniei se agață cu disperare de viață.

și la urma urmei
cine naiba suntem noi să le cerem bieților selecționeri o sinucidere/eutanasie onorabilă?