care sunt limitele?

textului literar, cum se poate spune mai mult, mai bine, mai altfel, prin ce mijloace şi tehnici?

aseară, la bulandra, pe rândul 13 (în stânga mea era însuşi meşterul verbiaj, în stânga lui verbiaj era însuşi maestrul pintilie l care a şi adormit de câteva ori, scurt), în timp ce urmăream hey, girl-ul lui romeo castellucci - cratorul unui teatru al percepţiei totale, avangardist, modernist, electric, electrizant, visceral, mental - un spectacol vizual (aproape) înfricoşător care iti curentează/percutează simţurile: lumini, umbre, două fetişcane complet goale, una albă, subţirică, cu sânii mici ca două piersicuţe cu puf, una neagră, înaltă, cu ţâţe grele, de mamifer, atârnânde, o pastă topindu-se (clei, cocă, latex?) şi scurgându-se fără oprire, oglinzi, explozii, cioburi, abur, fum înecăcios, şoapte, zgomote, furie, proiectii, mişcare, muzica lui scott gibbons (şi ce muzică!), lasere, Fecioara Maria, flashuri, ioana d’arc, spoturi, romeo , roşu intens, julieta, negru beznă,
în timp ce urmăream, ma gândeam că filmele lui kubrick, si mai ales 2001: a space odyssey, ar putea fi transpuse, transformate in spectacole media de acest regizor italian, acest mic gaspar noe al scenei.

si apoi, dintr-o dată, în timp ce nu mai urmăream, m-am întrebat
care (si de ce) sunt limitele literaturii şi textului literar, bunăoară? până unde s-ar putea merge cu imaginaţia, cu ideile, cu textul, subtextul, metatextul, pretextul, contextul, în ce fel, prin ce combinaţii, cu ce compensaţii, prin ce confluenţe şi congruenţe şi contondenţe, pe ce tărâmuri necultivate încă, pe ce căi nebătătorite şi nebănuite, prin ce (d)efecte şi afecte, prin ce inovaţii de formă si abateri de la normă, prin ce îmbinări şi dezbinări, prin ce forţări, forţe şi contra forţe, prin ce potriviri şi împotriviri?