delicii literare / radu cosaşu (7 ani) îi scrie lui camil petrescu (43 de ani)

în 1937, radu cosaşu avea 7 ani şi visa să ajungă gazetar sportiv. într-o dimineaţă, puştiul îşi ia inima în dinţi şi îi scrie lui camil petrescu solicitându-i să "aibe bunătatea – deci inteligenţa – de a-l angaja redactor sau corector, fie şi pe gratis" la revista footballistică pe care autorul patului lui procust o conducea. micul cosaşu îi dă garanţii celebrului scriitor şi îi promite că, în cazul în care "va fi concediat, din motive strict profesionale, se va înhăma la o altă soartă – pădurar pe valea rucărului"...

'mult stimate domnule camil petrescu, deşi nu posed mai mult decât cei 7 ani de acasă, nu mai sunt la vârsta care să-mi permită ratarea încă unuia din visurile vieţii mele, şi anume pe cel mai important. am credinţa că nu d-voastră mi-l veţi bagateliza, mai cu seamă că întreaga d-voastră operă – pe care o iubesc şi am asimilat-o atât de bine că am fost silit să dau explicaţii, unora, pentru acest patetism, ceea ce ştiţi cât doare – mi-l hrăneşte şi mi-l justifică în toată puerilitatea lui.

sunteţi dintre acei oameni care nu vor rânji vreodată în faţa copilăriilor de spirit şi de destin, aşa cum lui don quijote nu-i va trece prin minte să batjocorească un comediant. aţi fost de atâtea ori luat în derâdere drept don quijote, iar eu am suportat nu o dată blestemul de «a rămâne la camil al tău» – adică, vezi bine, într-un fel de subdezvoltare intelectuală – ca să mai zăbovesc în prea multe ocoluri: neavând de mic decât dorinţa de a povesti lumii cum se joacă football, şi aflând că aţi înfiinţat o revistă cu acest titlu, football, dar mai ales cu acest subtitlu: «revistă săptămânală pentru deprinderea „jocului curat“ în sport, artă, literatură, viaţă socială», vă rog să aveţi bunătatea – deci inteligenţa – de a mă angaja redactor sau corector, fie şi pe gratis.

nu pot rata visul meu pueril de a-l avea pe camil petrescu redactor-şef la o revistă footballistică, fascinată de jocul curat, precum alţii de jocul ielelor. şi nu doar din sfintele superstiţii care ne animă pe toţi camilienii, dar şi din luciditate, evoc posibilitatea că dacă nu veţi fi mulţumit de mine, să mă daţi, fără menajamente, afară. de prea multe ori am fost concediat din redacţii unde redactorii-şefi fuseseră mulţumiţi de mine, pentru ca o dată să nu găsesc puterea de a îndura să fiu concediat de camil petrescu, din motive strict profesionale. vă asigur că în acest caz mă voi înhăma la o altă soartă – pădurar pe valea rucărului, tot de-a noastră! – şi nu veţi mai auzi de mine. dar până atunci, rămân al d-voastră, fidel...'