updike

nu e clar de ce, mai mereu, mă simt înflăcărat & amorezat în faţa scriitorilor nord-americani.
ar trebui, poate, să pornesc de la observaţia că, de regulă, nu e vorba de faima respectivului autor, ci doar de scriitură. bunăoară, astăzi, am început un roman de john updike. auzisem că e bun, dar nu avusesem curiozitatea să-i deschid vreo carte. nici prin minte nu mi-ar fi trecut că şi el...

‘(...) owen îşi simpatiza mai mult mama. cu toate astea, tatăl îi transmisese frica lui cronică de a nu rămâne lefteri. senzaţia îi coborâse în stomac şi-l rodea încontinuu. probabil că nu întâmplător avea să migreze, de-a lungul vieţii lui, tot mai mult spre nord-est, spre regiunile stâncoase în care viaţa era destul de ieftină.

în pennsylvania, stilul de viaţă era unul rural. la amiază bătrânii moţăiau la marginea străzii. vecinii făceau comerţ stradal cu sparanghel, fasole şi tomate pe care le creşteau în spatele casei; miffllin avenue, uşor înclinată, ceea ce făcea ca apa de ploaie să se adune uşor în şanţurile de la margine, răsuna dimineaţa de copitele cailor care-şi duceau fără convingere stăpânii spre târgul fermierilor, aflat la vreo doi kilometri depărtare, în capătul arterei principale din alton, circulată de troleibuze.

owen se născu în 1933 şi, în lipsa unui alt spaţiu de locuit, fu adus în casa bunicului său din willow. roosevelt tocmai fusese ales preşedinte, iar sătucul acela, numit după o salcie uriaşă care creştea lângă han, irigată de un pârâu micuţ ce se îndrepta spre philadelphia, fu ridicat la rang de târg. (...)’