foamea şi femeiuştile şi vremurile

"never has the nobel prize been awarded to one worthier of it"
thomas mann

mărturisindu-mi că se recunoaşte în amănunt într-însa, un amic sărac - omul n-a mai văzut vreun ban la faţă (sau vreo jună apetisantă drept în ochi) de la penultima zăpadă - mi-a împrumutat cartea lui knut hamsun, distins cu premiul nobel pentru literatură.
ucenic cizmar în tinereţe, apoi băiat de prăvălie, în cele din urmă învăţător, în norvegia şi mai apoi taxator de tramvai la chicago, muncitor agricol şi pastor unitarian în texas, hamsun spune povestea unui jurnalist rămas fără slujbă, nevoit să-şi vîndă pe nimic tot ce are mai de preţ - patura, hainele ponosite de pe el, creionul-ciot si nasturii strălucitori pentru a-şi cumpăra ceva de mîncare.

liniar - aşa cum se scria pe la sfîrşitul secolului XIX - urmărind doar firul & şirul zilelor mizere şi gindurilor contradictorii ale nefericitului erou, romanul autobiografic al lui hamsun aminteşte de fetiţa cu chibriturile prin tristeţea dezarmantă şi de povestirile lui gogol prin umorul şi frămîntările interioare ale personajului. şi încă o observaţie curioasă, lumea de la 1890 pare cam aceeaşi cu lumea noastră din 2010.

*****

'sub poartă la blomqvist mai multe pisici fac dragoste mieunind de mama focului. iar eu nu aveam nici măcar două coroane! ce nenorocire, ce mizerie fără seamăn să fii atît de sărac! (...) am dat furios din umeri privind cu dispreţ la toţi cei ce treceau perechi-perechi, la acei studenţi îmbuibaţi, care mănîncă bomboane şi socotesc că se dedau unui desfrîu în "stil european" fiindcă reuşesc să să mîngîie sînii unei croitorese. la acei tineri domni, bancheri, mari comercianţi, la acei eroi ai bulevardelor care nu dispreţuiesc nici măcar pe acele iubite ale marinarilor, obişnuite să cedeze în primul gang în schimbul unui ţap de bere! ce tîrfe!

am scuipat departe, pe trotuar fără să-mi pese dacă nimeresc pe cineva; eram furios, plin de dispreţ, faţă de oamenii aceştia care se comportau atât de intim, care se împerecheau sub ochii mei. mi-am ridicat privirile în sus şi m-am simţit binecuvîntat fiindcă, în ceea ce mă priveşte, puteam merge pe căile virtuţii.
în piaţa storting-ului am întîlnit o fată care m-a fixat insistent cînd am ajuns în dreptul ei.
- bună seara, am spus eu.
- bună seara! s-a oprit.

hm! am intrebat-o dacă se plimba la ora aceea atît de tîrzie. nu era cam riscant pentru o domnişoară să se plimbe pe bulevard atât de târziu? nu? (...) s-a holbat la mine mirată, apoi deodată m-a luat de braţ, zicînd:
- să mergem!
am urmat-o, dar după câţiva paşi i-am spus că nu am nici un ban şi am dat să plec. în primul moment nu a vrut să mă creadă; dar după ce mi-a scotocit prin toate buzunarele şi nu a găsit nimic, s-a mîniat, şi-a lăsat capul pe spate şi m-a făcut dobitoc.
-noapte bună! am spus eu.

- stai puţin, a strigat ea. ochelarii sunt de aur?
- nu.
- atunci, du-te dracului
am plecat.
puţin după aceea a venit în fugă după mine, strîngîndu-mă.
- vino cu mine aşa cum eşti.
m-am simţit umilit de această ofertă din partea unei fete de stradă sărace şi am spus nu.'