ieri mi-am început ziua cu eyes wide shut (1999), am continuat cu la grande bouffe (1973), apoi cu dementul ken park (2002) și depravatul dog days al austriacului ulrich seidl. noaptea, după 12, am adormit pe muzici de radio days (1987), în poantele lui woody allen. am reluat, dimineață, zilele radioului de unde îl lăsasem, prelungit cu chungking express-ul (1994) lui wong kar-wai. care wkw spunea, undeva, cam așa despre zilele radioului chinezesc/hong kongez:
'înainte de vîrsta de 5 ani, pînă să ne stabilim la hong kong, locuiam la shanghai. la radio nu se punea muzică pop, era interzis - orice muzică venea de la guvern, era o muzică foarte pozitivă, mobilizatoare... când am ajuns la hong kong, primul lucru care m-a frapat a fost varietatea sunetelor. la vremea respectivă, oamenii trăiau exact ca personajele filmului meu, in the mood for love: erau familii întregi sub acelaşi acoperiş şi ascultau muzici foarte diferite. voiam - dintotdeauna mi-am dorit - să prind acest lucru într-un film. de fapt, toate filmele mele nu sînt decît un singur film, foarte lung - ca un album personal: aici la 14 ani, dincolo la 21... dar sînt tot eu, peste tot.'
2 comentarii:
movieaddict!
asa, dintr-o dată! :)
Trimiteți un comentariu