anca grădinariu s-a plictisit de moarte la filmul lui porumboiu.
unde cei mai mulți au văzut curaj, ea a văzut sterilitate.
anca crede că ’porumboiu a fost atât de îndrăgostit de secvenţa de confruntare lingvistică, încât a construit neglijent restul scenariului’.
‘am venit la poliţist, adjectiv să văd ceva ce frizează capodopera şi am descoperit o peliculă mult prea lungă, diluată, repetitivă, nu foarte amuzantă’, spune anca grădinariu.
anca a crezut că a asistat la un ’exerciţiu cerebral forţat, supt de emoţie’.
anca n-a crezut că
- ’în vaslui, toată lumea, de la procuror, la soţie, la şef discută despre înţelesul cuvintelor. (e prea de tot!, cică)’
- ’într-un oraş mic, unde poliţiştii sunt atât de cunoscuţi, poţi fila pe cineva atât de la vedere, fără să te observe nimeni’.
- ’există cineva care îşi pune, în buclă, aceeaşi melodie fără să “asculte versurile”, pentru ca în secunda următoare să le analizeze ca la cursul de semiotică (o secvenţă hilară însă supralicitată)’.
- etc, etc
’porumboiu obişnuia să facă filme bogate despre un oraş sărac. oraşul e acelaşi, dar de data asta filmul e cam sărăcuţ’, concluzionează anca grădinariu.
sunt de acord cu tot ce spune, aici, anca grădinariu.
chiar dacă pe mine nu m-a plictisit atât de tare și am gustat 'noutatea' (sa-i zicem 'inventivitatea') lui porumboiu,
anca a spus exact ce am simțit și eu,
după ce am ieșit, mai mult derutat, decât încântat, de la 'poliţist, adjectiv'.
am simțit, însă nu am știut să exprim. sau nu am avut curajul.
am dat-o pe tenis, pe poker, pe frustrare, pe metafore, pe arătură. am ezitat să fiu sincer cu mine până la capăt.
și acum îmi pare rău. de porumboiu.
dar continui să cred în el și încerc să-i anticipez următoarea mutare. știu că de data asta joacă cu negrele.
13 comentarii:
n-am vazut filmul, dar as merge pe mana lui cinesseur...
deci domnule, te sucesti si te rasucesti ceva ce n-am pomenit. acu nu-ti place, acu iti place, dupa aia vine doamna gica contra si ooof, strica tot. ce sa spun, intr-un oras nu vorbeste toata lumea despre sensul cuvintelor, pai dupa principiul asta ar trebui sa aruncam la gunoi jumatate din operele de arta importante ever.
anadana,
si mie mi-a placut cronica lui cinesseur. desi nu ii impartasesc acele argumente:)
vera, of, vera...
de ce vrei tu sa aruncam la gunoi jumatate din opere? :D
si de ce crezi ca porumboiu e de lepadat. insa trebuie sa recunosti ca filmul asta al lui te ameteste. nu e un film oarecare. te face sa-l barfesti pe la colturi multa vreme dupa ce s-a terminat si paracomentat :)
ce "caracter"!(pantacruel)
si ce pacat ca n-ati inteles nimic
imi place serialul, e politist. rasturnarea de situatie din acest episod m-a tinut cu sufletul la gura. sper ca in partea a cincea subiectul p. sa nu redevina genial.
PS
un lucru e cert, ai reusit sa ma convingi sa nu merg la filmul lui porumboiu.uite ce a facut din tine!
pantacruel,
eram doar trista ca filmu' a mai pierdut un posibil fan :P
PS sa vezi ce patesc eu mereu cu andrei gorzo :)) vad un film si am asa un feeling de nu poci sa-l exprim in cuvinte, dup-aia iau dilema, citesc cronica lui gorzo si ma luminez: ia uite, domle, pai asta era si feelingu' meu!
asa, fratilor, dati cu maciuca! ca sunt rezistent la 'critici' :D
nu am de spus decit atit: 'povestea cu realismul' e o pista falsa, din pdv-ul meu;
este absurd sa stai sa bifezi lucrurile care se 'pupa cu realitatea' cu alea care nu (se pare k unii au cautat - & au gasit! - kiar si tabla din biroul shefului in sectia de politie - din realitate - in care a filmat porumboiu - in film... uau)
ps asta cu pusul/gasitul feelingurilor in cronici iar nu e-a buna ;)
da, aici, sunt de acord cu tine. e cel putin neprofesional sa numeri steagurile ca tipatescu si pristanda intr-un film (de arta).
insa ideea ca politist adjectiv este un experiment "neorealist" (dus la extrem) - mai mult sau mai putin gustat de unii sau de altii -ramane in picioare.
mie initial mi-a placut, desi mi-a creat o stare de frustrare. nu stiam daca il pot considera bun sau prost. imi place porumboiu si sunt inca dispus sa accept fara rezerve tot ce imi livreaza.
apoi am inceput sa citesc ce spun si altii. sa compar. si am sesizat imediat ca ma regasesc mai mult in tabara celor stramba din nas la filmul acesta decat in tabara celor care cad pe spate in fata 'loviturii' date de proumboiu.
pai, ESTE un experiment ('dus la extrem'), dar deloc 'neorealist'!
realismul este 'de umplutura' = materialul cu care porumboiu a umplut un 'desen' abstract mult mai pasionant (pt cine gusta cinema-ul 'groundbreaking')...
nu stiu in ce masura este el insusi constient de asta ;)
leo,
ultima afirmatie te transforma si pe tine in 'suspect de crima'! ca sa nu zic de serviciu, ca dam in alte belele... ;)
cred ca porumboiu este constient de tot ce face. nu intuia exact cum va reactiona critica & publicul. statea ca pe ghimpi, e clar.
cum la fel de clar e ca acum sta, ca un mic gauguin savurand momentul, undeva prin tahiti, pe un sezlong, cu o dama mulatra si plinuta alaturi :)
nicidecum; e la paris cu nevasta basca ;P
sous le ciel de paris, alors :) ca tu le stii mai bine ;p
Trimiteți un comentariu