momentan nu pun poze, mi-ar rapi ore bune sa selectez cateva din cele 400 si ceva de instnatanee pe care le-am surprins, ieri, aici. si pentru nimic in lume nu-mi pot permite, acum, sa sacrific ore bune.
asa ca enumar succint chestii de prin ISTANBUL, oras pe care vreau sa-l iau de nevast. am sa am o nevasta frumoasa si desteapta, acasa, si un nevast vast si fermecator, peste mari si tari.
- in primul rand ma simt ca un fel de charlot in 'luminile orasului'. nu sunt un vagabond de felul meu, dar nici nu mi-am permis vreodata sa stau la hotel de 5 stele+ (la pachet cu oamenii de la ferrari), adica vreo 7 stele pline, pline de miliardari asa cum este acest 'four season' unde m-au exilat.
- tot in primul rand si tot despre hotel, aflat la vreo 300 de metri de podul bosfor, in cartierul besiktas (partea europeana a istanbulului), trebie sa mai spun ca in viata mea nu am mai vazut asa ceva. camera in care stau, uriasa si megafastuoasa, ar fi numai buna pentru a adaposti jumatate din familia regala britanica. despre camera am sa scriu zilele urmatoare o compunere de vreo trei pagini. plus vreo doua pagini despre cel mai moale, mai monumental si mai odihnitor pat din viata mea, garnisit cu 4 perne, plus vreo trei despre baia a la star treck (mai mare decat sufrageria mea de la bucuresti - telefon pe veceu si seif in debara si frapiera pe hol si vedere la mare si lcd cat un perete si 100 de oglinzi in toaleta si frcute prospete pe birou si frapiera cu sampanie pe masuta si mai stiu eu ce) si alte cateva randuri lungi despre de muscatele si orhideele din gradina.
- tot ieri, la pranz, am luat masa pe malul asiatic al marii marmara, unde o armata de chelneri si spahii ne-au aratat pe viu ce inseamna ospitalitatea. la toaleta, in pisoar era chiar si un pui mititel de salamandra. se uita la mine si dansa cand faceam pipi! posibil totusi, sa fie de la berea si vinul dinainte de.
- am fost apoi pe la sfanta sofia, moscheea albastra si marele bazar. unde am negociat cu turcii achizitia unui turban si a doua bluze de dama. a fost o floare la urcehe. ma faceam ca plec mai departe si pretul cadea brusc la jumatate. apoi il mai pileam putin si gata, eu luam marfa, iar mustafa banii.
- seara, club restaurant de fite, cu draperii care se inchideau ca la teatru si separau marea de ringul de dans. dar despre asta mai pe maine ca nu mai am timp acum.
sâmbătă, 29 mai 2010
joi, 27 mai 2010
trei zile la istanbul si restul nopti / pupile si papile
peste cateva ore, cam pe la 8.35, plec vreo 3 zile la istanbul. oficial sa vad cursa de formula 1, neoficial sa-mi clatesc pupilele si papilele.
cu forfotă de bazar, cu briză de bosfor, cu frumoasa moschee sofia, cu galben-rosu de galatasaray (desi voi fi cazat, am inteles, in cartierul besiktas), cu adejctivu' delikat al lu' pamuk si cu multe, multe, multe baclavale si sarailii sufocate in miere si asasinate cu nuca prajita.
cu forfotă de bazar, cu briză de bosfor, cu frumoasa moschee sofia, cu galben-rosu de galatasaray (desi voi fi cazat, am inteles, in cartierul besiktas), cu adejctivu' delikat al lu' pamuk si cu multe, multe, multe baclavale si sarailii sufocate in miere si asasinate cu nuca prajita.
handle with care / despre netalentatul si fragilul fotbalist cărtărescu mircea
dupa un scurt dialog cu un prieten, pe un alt blog, am aflat urmatoarele lucruri amuzante despre marele nostru poet (postmodernist) national:
'(...) în liceu eram golgeter, iar în facultate jucam săptămânal cu anul imediat superior şi îl faultam foarte des,
dar fără nicio satisfacţie, pe... cărtărescu, spre revolta lui călin-andrei mihăilescu, pe atunci adversar înverşunat al meu şi prieten al maestrului, iar acum, profesor universitar în canada.
(...) sunt scund şi pe vremea aceea eram şi subţire, dar intram la minge foarte hotărât. cărtărescu era de o fragilitate inacceptabilă, ca să zic aşa. la fiecare contact, era pe jos. nici macar nu era fault, dar arbitrul oprea derularea fazei din compasiune. (aveam un coleg din argeş, mai scund decât mine, excelent dribleur, dar care îmi făcea coastele negre cu cotul, iar arbitrul nu dădea nimic). mă enerva situaţia, fiindcă eram obligat să-l menajez, iar el era un individ care, spre uluirea tuturor, n-avea deloc simţul umorului. n-am mai văzut aşa ceva niciodată, la nimeni... nu zici că-l suspectam că era cel mai mare tâmpit ?'
*****
p.s. 1
sper ca prietenul de care am amintit sa nu se supere prea tare pentru aceste scurgeri de mal(in)formatii :)
de fapt mizez pe umorul si inteligenta dumnealui.
p.s. 2
ieri, am vazut POKER-ul lui nea sergiu (abia astept sa scriu ceva despre el si sa bag niste secvente video delicioase). iar daca nu l-ati vazut inca, inseamna ca v-ati pierdut timpul degeaba cu alte prostii... asta este filmul de care aveati nevoie!
apropo, joaca si jean constantin. care mai intai a murit, am aflat pe la ora 16.00, apoi a reaparut in POKER pe la ora 20.00, aproape mumificat (nu stiam ca filmul e cu nea jean), dupa care maestrul de culoare a acaparat tot eterul, slava si vazduhul televiziunilor lacrimogene (l-am zarit printre morminte si ode in metru rating la otv si antena 2)
'(...) în liceu eram golgeter, iar în facultate jucam săptămânal cu anul imediat superior şi îl faultam foarte des,
dar fără nicio satisfacţie, pe... cărtărescu, spre revolta lui călin-andrei mihăilescu, pe atunci adversar înverşunat al meu şi prieten al maestrului, iar acum, profesor universitar în canada.(...) sunt scund şi pe vremea aceea eram şi subţire, dar intram la minge foarte hotărât. cărtărescu era de o fragilitate inacceptabilă, ca să zic aşa. la fiecare contact, era pe jos. nici macar nu era fault, dar arbitrul oprea derularea fazei din compasiune. (aveam un coleg din argeş, mai scund decât mine, excelent dribleur, dar care îmi făcea coastele negre cu cotul, iar arbitrul nu dădea nimic). mă enerva situaţia, fiindcă eram obligat să-l menajez, iar el era un individ care, spre uluirea tuturor, n-avea deloc simţul umorului. n-am mai văzut aşa ceva niciodată, la nimeni... nu zici că-l suspectam că era cel mai mare tâmpit ?'
*****
p.s. 1
sper ca prietenul de care am amintit sa nu se supere prea tare pentru aceste scurgeri de mal(in)formatii :)
de fapt mizez pe umorul si inteligenta dumnealui.
p.s. 2
ieri, am vazut POKER-ul lui nea sergiu (abia astept sa scriu ceva despre el si sa bag niste secvente video delicioase). iar daca nu l-ati vazut inca, inseamna ca v-ati pierdut timpul degeaba cu alte prostii... asta este filmul de care aveati nevoie!
apropo, joaca si jean constantin. care mai intai a murit, am aflat pe la ora 16.00, apoi a reaparut in POKER pe la ora 20.00, aproape mumificat (nu stiam ca filmul e cu nea jean), dupa care maestrul de culoare a acaparat tot eterul, slava si vazduhul televiziunilor lacrimogene (l-am zarit printre morminte si ode in metru rating la otv si antena 2)
miercuri, 26 mai 2010
cuviosul theodosie si maicuta sa cea pofticioasa
dar-ar dracii-n el de dan petru cristea si-n cartea lui, ’scaune de pluş’, 
căci a inceput sa-mi placa. de pe la pagina 99 incolo.
as spune k, in ciuda subiectului neghiob-sf + dialogurilor naiv-absurde, premiul de debut este meritat. peste toate neajunsurile, ’scaune de pluş’ are si ajunsuri, momente de gratie, in special cele cateva descrieri de personaje, care (pe mine) m-au dus cu gandul la imaginatia si umorul magicienilor rusi – bulgakov, gogol, ilf si petrov –, ba chiar si la dantelăriile stilistice (ce-i drept, putin cam inutile) à la filip florian.
iata-i, asadar, in toata splendoarea, pe cuviosul frate theodosie, fost cazimir, si pe maicuta sa cea chinuita si pofticioasa...
*****
*****
... ‘fratele theodosie plecase de acasa cand avea 15 ani pentru ca nu mai suporta sa-l vada pe taica-su turnandu-i plozi si pumni maica-si, primii cate unul pe an, ceilalti – macar o data pe saptamana. in jurul lui roiau 14 frati si surioare, toti mai mici decat el. cu o precizie astronomica, in acelasi moment al fiecarui an, un nou colocatar ii era prezentat de catre maica-sa ca frate ori sora. (...)
in seara in care taica-su ii rupsese nasul cu pumnul, de care se aparase instinctiv maica-sa, si-l facuse, fara voia ei, sa ricoseze scapat de sub control in moaca lui, cazimir - ce avea sa devina mai tarziu fratele theodosie - iesit la aer sa-si astampere durerea, avu pentru prima oara o viziune. vazu o biserica de lemn, mica si pricajita din care iesea el (...)
de la viziunea asta incepu sa-l roada un singur gand: sa ajunga la muntele athos si sa-nvete cum se fac bisericile. cazimir se duse la athos. dupa 11 ani se intoarse, sihastri inca pe atatia si aduna, din cersit si truda la stapani, o bruma de agoniseala din care isi cumpara carti, precum si scule si ceva materiale pentru ridicarea unei biserici din lemn. (...)
nu stia cate surori si cati frati mai adusesera pe lume maica-sa pentru ca in iarnă, cand vazuse din nou ca burta maicutei parca se bomba iar in felul cunoscut, se duse la ea intr-o seara cand taica-su era plecat sa-si ia toiul obisnuit la crasma si-i spusese ca el o sa plece a doua zi dis-de-dimineata ca sa nu-l mai gaseasca taicuta cand s-o scula. (...)
maica-sa se speriase, dar se si bucurase de venirea lui pe lume. pe ceilalti copii parca nu si-i mai dorise, ii acceptase numai.
tot spusese ca o sa se opreasca, dar dupa 15 plozi care o intinsesera, o botisera si o supsesera atata, la cei 33 de ani ai ei, mai simtea inca cum se aduna intre creţurile ei o udeala de-i inmuia toata ferma ei razvratire cand, dupa ce ii ogoise pe toti si se strecura in pat cat de incet putea ca sa nu-l trezeasca, il simtea pe dragomir al ei, un pic afumat, un pic somnoros, un pic artagos, iar de restul numai dragoste si miere, cum ii cotrobaia cu palma pe sub poala camasii si o tragea usor spre el.
si uite-asa, pentru ca nu era in stare sa-i dea peste mana, dupa noua luni, locul din copaia (...) era cedat noului venit, iar cel plecat din copaie era urcat in patul larg care ocupa jumatate din camera cealalta, in grija stricta a celei mai mari surori, care-l preda pe pruncul de care se ocupase pana atunci urmatoarei sub ea ca varsta, si asa mai departe, fetele mari veghind la cele mai mici, iar cele mijlocii grijindu-se unele de altele. numai baietii, aranjati de soarta strict intotdeauna intre doua surori, nu aveau responsabilitati in cresterea gloatei, dar lor (...)’
căci a inceput sa-mi placa. de pe la pagina 99 incolo. as spune k, in ciuda subiectului neghiob-sf + dialogurilor naiv-absurde, premiul de debut este meritat. peste toate neajunsurile, ’scaune de pluş’ are si ajunsuri, momente de gratie, in special cele cateva descrieri de personaje, care (pe mine) m-au dus cu gandul la imaginatia si umorul magicienilor rusi – bulgakov, gogol, ilf si petrov –, ba chiar si la dantelăriile stilistice (ce-i drept, putin cam inutile) à la filip florian.
iata-i, asadar, in toata splendoarea, pe cuviosul frate theodosie, fost cazimir, si pe maicuta sa cea chinuita si pofticioasa...
*****
*****
... ‘fratele theodosie plecase de acasa cand avea 15 ani pentru ca nu mai suporta sa-l vada pe taica-su turnandu-i plozi si pumni maica-si, primii cate unul pe an, ceilalti – macar o data pe saptamana. in jurul lui roiau 14 frati si surioare, toti mai mici decat el. cu o precizie astronomica, in acelasi moment al fiecarui an, un nou colocatar ii era prezentat de catre maica-sa ca frate ori sora. (...)
in seara in care taica-su ii rupsese nasul cu pumnul, de care se aparase instinctiv maica-sa, si-l facuse, fara voia ei, sa ricoseze scapat de sub control in moaca lui, cazimir - ce avea sa devina mai tarziu fratele theodosie - iesit la aer sa-si astampere durerea, avu pentru prima oara o viziune. vazu o biserica de lemn, mica si pricajita din care iesea el (...)
de la viziunea asta incepu sa-l roada un singur gand: sa ajunga la muntele athos si sa-nvete cum se fac bisericile. cazimir se duse la athos. dupa 11 ani se intoarse, sihastri inca pe atatia si aduna, din cersit si truda la stapani, o bruma de agoniseala din care isi cumpara carti, precum si scule si ceva materiale pentru ridicarea unei biserici din lemn. (...)
nu stia cate surori si cati frati mai adusesera pe lume maica-sa pentru ca in iarnă, cand vazuse din nou ca burta maicutei parca se bomba iar in felul cunoscut, se duse la ea intr-o seara cand taica-su era plecat sa-si ia toiul obisnuit la crasma si-i spusese ca el o sa plece a doua zi dis-de-dimineata ca sa nu-l mai gaseasca taicuta cand s-o scula. (...)
maica-sa se speriase, dar se si bucurase de venirea lui pe lume. pe ceilalti copii parca nu si-i mai dorise, ii acceptase numai.
tot spusese ca o sa se opreasca, dar dupa 15 plozi care o intinsesera, o botisera si o supsesera atata, la cei 33 de ani ai ei, mai simtea inca cum se aduna intre creţurile ei o udeala de-i inmuia toata ferma ei razvratire cand, dupa ce ii ogoise pe toti si se strecura in pat cat de incet putea ca sa nu-l trezeasca, il simtea pe dragomir al ei, un pic afumat, un pic somnoros, un pic artagos, iar de restul numai dragoste si miere, cum ii cotrobaia cu palma pe sub poala camasii si o tragea usor spre el.
si uite-asa, pentru ca nu era in stare sa-i dea peste mana, dupa noua luni, locul din copaia (...) era cedat noului venit, iar cel plecat din copaie era urcat in patul larg care ocupa jumatate din camera cealalta, in grija stricta a celei mai mari surori, care-l preda pe pruncul de care se ocupase pana atunci urmatoarei sub ea ca varsta, si asa mai departe, fetele mari veghind la cele mai mici, iar cele mijlocii grijindu-se unele de altele. numai baietii, aranjati de soarta strict intotdeauna intre doua surori, nu aveau responsabilitati in cresterea gloatei, dar lor (...)’
marți, 25 mai 2010
duminică, 23 mai 2010
'scaune de pluş' / cea mai proasta carte / concurs cu premiu
vineri mi-am cumparat o carte. ca sa fiu bland, o voi numi cea mai stupida carte din mileniul III. 'scaunele de pluş' m-au costat +32 de lei. pretul corect ar fi fost -32 de lei, dar sa zicem ca am eu suflet mare.
pentru ca am eu suflet mare, am luat-o cu mine la munte, in weekend (asa cum se poate observa si din fotografie).
am citit cateva pagini si mi s-a facut mila de autor - un barbat (din iasi) in toata firea, 59 de ani impliniti, inginer de calculatoare + matematician. calculatoristul a avut, intr-o zi, o idee simpatica (sa presupunem) si (cam) retorica:
"cum ar fi fost daca?
cum ar fi fost daca romania ar fi ramas blocata in epoca de aur pentru inca 17 ani? daca in decembrie '89 dictatorul ar fi reusit sa revina(?) din fuga lui si regimul s-ar fi reinstaurat chiar mai stramb si mai inversunat..."
ar fi fost foarte simplu si decent sa ramana la stadiul de idee simpatica. cu putin efort ar fi iesit chiar un banc bun si cinstit. poate fara pic de haz si deloc zglobiu, dar cine ar fi bagat de seama?
ieseanul nostru s-a ambitionat insa si a insailat un 'roman' de vreo 370 de pagini. pagini goale, pline de vorbe grele.
curios lucru, cărţulia a câştigat concursul de debut al editurii cartea romaneasca 2009, a fost publicata, a primit o coperta frumoasa si albastrie, a intrat in librarii si, de acolo, a ajuns in mainile lui pantacruel. adica ale mele.
asa se face ca in drum spre comarnic, unde, intre un gratar afumat romanesc si un vin limpede italienesc am vazut si finala champions league, m-am inecat (pe la pagina 13) cu urmatoarea fraza:
"- in ochii cui? se pomenise ion scapand un picior pe pedala interzisa a cârâielilor impotriva raţiunilor inatacabile ale statului"
zece pagini mai la vale, degetele au refuzat sa mai intoarca foaia. imi era peste poate, caci ochii mei nu mai vazusera ceva atat de gingas, de ravasitor, de chinuitor, de chinuit:
"articolele lui descriu tristetea feţelor oamenilor care nu pot spune ceea ce gandesc si fusesera deja deviati genetic in minciuna. douazeci si doua de milioane de oameni agonizau intr-o viermuire a nemiscarii"
in fine, ion il intalneste pe ceavusescu (cu un v in plus! niţică plusvaloare nu strica niciodata; iar celebrul poet dizident se numeste dima mircescu, intelegeti dvs...). deci ion il intalneste pe ceavusescu pe drum, necajit si parasit, si il ia cu dacia (cu masina mica, nu cu - 'fugi, bre, d'acia!').
dar asta nu-i nimic. ia fiti atenti acum!, vorba lui valentin stan:
desi ion il uraste din suflet pe ceavusescu si ceavusescu il dispretuieste pe ion, cei doi leaga un dialog coerent si, mai presus de toate, inaltator:
" - ma recunosti. stii cine sunt, nu? indrazni presedintele cu o voce gatuita care ii tremura un pic.
- sigur. cine nu va cunoaste?
- daca vrei, as vrea sa plecam de aici. ma poti lua cu dumneata?
- sa facem cunostinta: ion cotorniţă, fost dizident actualmente retras la pensie fortat. in lipsa de ocupatie, salvator ocazional de presedinti comunisti"
(aici am ras nervos secunde bune. nevasta-mea m-a gadilat in talpa si eu nu suport sa fiu gadilat in talpa secunde bune).
trebuie sa mai spun (altfel uit) ca duminica, mai spre seara, dupa excursie, am iesit pana la mega image sa iau some milk. what else?
intre blocul meu si mega image-ul lor sunt 100 de metri ficsi. pe la jumatatea distantei, pe partea stanga a strazii pustii - nici tipenie de om la ora aia - vad o tipenie (cum altfel sa-i zic?). un fel de individ dubios - jumatate ignatius j reilly, jumatate comisarul moldovan in persoana.
imbracat cam gros (si fara gust) pentru vremea de afara, tipul avea un pistol in mana dreapta, un deget pe tragaci si o uitatura turbulenta. de bugetar disponibilizat sau demoralizat.
cert este ca omul asteapta pe cineva la cotitura, iar pistolul parea al dracului de functional. si de util. si de incarcat cu ceva - bile, gloante oarbe, ace si alice; nu ma interesa in mod deosebit cu ce era incarcat, da' sa mor eu daca in clipa aia nu m-am gandit putin si la carte. daca ignatius m-ar fi ochit, n-as mai fi terminat niciodata romanul lui dan petru cristea si nici n-as fi aflat finalul dialogurilor nepereche dintre nea ion si tov. ceavusescu. / mai pe la jumatea cartii (am tras putin cu ochiu'), fostul presedinte va fi ascuns in debaraua amicului de furia "baietilor cu ochi albastri" (ahaa, imi aduc aminte...) si de mânia poporului.
*****
p.s.
ofer (pe cuvant) o carte din biblioteca mea la alegere celui care gaseste/numeste un roman mai jalnic (publicat intre 2000-2010) decat asta .
deci "douazeci si doua de milioane de oameni agonizau intr-o viermuire a nemiscarii"
pentru ca am eu suflet mare, am luat-o cu mine la munte, in weekend (asa cum se poate observa si din fotografie).
am citit cateva pagini si mi s-a facut mila de autor - un barbat (din iasi) in toata firea, 59 de ani impliniti, inginer de calculatoare + matematician. calculatoristul a avut, intr-o zi, o idee simpatica (sa presupunem) si (cam) retorica: "cum ar fi fost daca?
cum ar fi fost daca romania ar fi ramas blocata in epoca de aur pentru inca 17 ani? daca in decembrie '89 dictatorul ar fi reusit sa revina(?) din fuga lui si regimul s-ar fi reinstaurat chiar mai stramb si mai inversunat..."
ar fi fost foarte simplu si decent sa ramana la stadiul de idee simpatica. cu putin efort ar fi iesit chiar un banc bun si cinstit. poate fara pic de haz si deloc zglobiu, dar cine ar fi bagat de seama?
ieseanul nostru s-a ambitionat insa si a insailat un 'roman' de vreo 370 de pagini. pagini goale, pline de vorbe grele.
curios lucru, cărţulia a câştigat concursul de debut al editurii cartea romaneasca 2009, a fost publicata, a primit o coperta frumoasa si albastrie, a intrat in librarii si, de acolo, a ajuns in mainile lui pantacruel. adica ale mele.
asa se face ca in drum spre comarnic, unde, intre un gratar afumat romanesc si un vin limpede italienesc am vazut si finala champions league, m-am inecat (pe la pagina 13) cu urmatoarea fraza:
"- in ochii cui? se pomenise ion scapand un picior pe pedala interzisa a cârâielilor impotriva raţiunilor inatacabile ale statului"
zece pagini mai la vale, degetele au refuzat sa mai intoarca foaia. imi era peste poate, caci ochii mei nu mai vazusera ceva atat de gingas, de ravasitor, de chinuitor, de chinuit:
"articolele lui descriu tristetea feţelor oamenilor care nu pot spune ceea ce gandesc si fusesera deja deviati genetic in minciuna. douazeci si doua de milioane de oameni agonizau intr-o viermuire a nemiscarii"
in fine, ion il intalneste pe ceavusescu (cu un v in plus! niţică plusvaloare nu strica niciodata; iar celebrul poet dizident se numeste dima mircescu, intelegeti dvs...). deci ion il intalneste pe ceavusescu pe drum, necajit si parasit, si il ia cu dacia (cu masina mica, nu cu - 'fugi, bre, d'acia!').
dar asta nu-i nimic. ia fiti atenti acum!, vorba lui valentin stan:
desi ion il uraste din suflet pe ceavusescu si ceavusescu il dispretuieste pe ion, cei doi leaga un dialog coerent si, mai presus de toate, inaltator:
" - ma recunosti. stii cine sunt, nu? indrazni presedintele cu o voce gatuita care ii tremura un pic.
- sigur. cine nu va cunoaste?
- daca vrei, as vrea sa plecam de aici. ma poti lua cu dumneata?
- sa facem cunostinta: ion cotorniţă, fost dizident actualmente retras la pensie fortat. in lipsa de ocupatie, salvator ocazional de presedinti comunisti"
(aici am ras nervos secunde bune. nevasta-mea m-a gadilat in talpa si eu nu suport sa fiu gadilat in talpa secunde bune).
trebuie sa mai spun (altfel uit) ca duminica, mai spre seara, dupa excursie, am iesit pana la mega image sa iau some milk. what else? intre blocul meu si mega image-ul lor sunt 100 de metri ficsi. pe la jumatatea distantei, pe partea stanga a strazii pustii - nici tipenie de om la ora aia - vad o tipenie (cum altfel sa-i zic?). un fel de individ dubios - jumatate ignatius j reilly, jumatate comisarul moldovan in persoana.
imbracat cam gros (si fara gust) pentru vremea de afara, tipul avea un pistol in mana dreapta, un deget pe tragaci si o uitatura turbulenta. de bugetar disponibilizat sau demoralizat.
cert este ca omul asteapta pe cineva la cotitura, iar pistolul parea al dracului de functional. si de util. si de incarcat cu ceva - bile, gloante oarbe, ace si alice; nu ma interesa in mod deosebit cu ce era incarcat, da' sa mor eu daca in clipa aia nu m-am gandit putin si la carte. daca ignatius m-ar fi ochit, n-as mai fi terminat niciodata romanul lui dan petru cristea si nici n-as fi aflat finalul dialogurilor nepereche dintre nea ion si tov. ceavusescu. / mai pe la jumatea cartii (am tras putin cu ochiu'), fostul presedinte va fi ascuns in debaraua amicului de furia "baietilor cu ochi albastri" (ahaa, imi aduc aminte...) si de mânia poporului.
*****
p.s.
ofer (pe cuvant) o carte din biblioteca mea la alegere celui care gaseste/numeste un roman mai jalnic (publicat intre 2000-2010) decat asta .
deci "douazeci si doua de milioane de oameni agonizau intr-o viermuire a nemiscarii"
joi, 20 mai 2010
31 de milioane de dolari si un pic
nu, n-a innebunit cotoiul (pe care nu-l am), nici n-am lasat bebelusul-artist (neconceput inca) singur acasa. si nici n-am varsat cafeaua pe mocheta (de 150 de dolari) din dormitor. poate doar mi-am tinut putin respiratia (& inspiratia) cand am aflat pretul pentru care, acest tablou pictat in 1961 de mark rothko, un expresionist abstract, a fost vandut zilele trecute. 31.442.500 de dolari.
p.s.
ma gandesc ca asa mare succes va avea, peste vreo 50 de ani, si cartea mea de debut (nescrisa deja).
totodata ma tem (rau) ca maestrul cartarescu(l) are sanse dintre cele mai mari sa n-o mai apuce (de cotor).
miercuri, 19 mai 2010
un cosaşu argentinian
pe cosaşu al lor, unul indragostit de 'blanco y azul', adica de 'racing club' - o formatie de fotbal din buenos aires, infiintata acum mai bine de un secol - l-am zarit intr-o secventa (preferata mea) din 'el secreto de sus ojos'. pelicula a primit oscarul, anul acesta, pentru cel mai bun film strain.
aşadar, cu pasiune despre pasiune:
aşadar, cu pasiune despre pasiune:
luni, 17 mai 2010
politistu' mi-a dat adjectiv
deci,
azi pe la pranz, am fost f fericit. adica cel mai fericit din lume. atat de fericit de parca as fi castigat un biutiful-fucking-annual-prize.
politistu' mi-a dat, in sfarsit, un adjectivu' pe măsură. pe măsura mea. ‘ADMIS’.
săru’ mâna, conaşule!
o ora mai devreme,
la o cafea, langa stadionul national, instructorul imi povestea cum un prieten de-al lui (cu doua mercedesuri in faţa blocului) a vrut sa se arunce iarasi pe geam. instructorul meu auto (cel de-al treilea) este din ala, cred. de fapt sunt sigur. stiti, are alte prioritati socio-sexuale, insa e un tip de treaba. cu ochelari. imi spunea ca nu citeste niciodata carti, ca nu se uita la filme si ca e innebunit dupa pisici vagaboande - sustine ca-s aducatoare de prosperitate. mi-a marturisit ca doarme cu una (blanda si mustacioasa) in pat.
pana la urma si capote se dadea in vant dupa mâţe.
o ora mai tarziu,
la examen, politistul - traiască copilasii si amanta matale! in bunastare – se tinea de volanul meu ca inecatul de pai si dadea din picioare, la pedale, precum, odinioara, johann sebastian bach la orga. deci l-am luat 'romîneşte'. carnetul.
cu totul (cu vicisitudini si ambalaj) treij’ de milioane.
o juma' de ora mai tarziu,
ca sa sarbatoresc evenimentul, am trecut prin piata şi-am ochit niste capsuni romînesti de 7 lei kilu’. cele mai romîneşti din intreaga piata (le-am facut si poza). deci originale si apetisante si dulci-acrisoare. am luat de 10 lei.
ca asta e valoarea mea.
o juma' de ora mai devreme,
politistu mi-a laudat tenisii de culoare zahar-brun asortati la sacoul pamantiu-seceta.
i-am luat din elvetia, anul trecut, cu 100 de franci. m-am tepuit, i-am zis.
am si eu unii, i-am luat din cora. radeau copiii de mine cand m-au vazut,
mi-a zis.
azi pe la pranz, am fost f fericit. adica cel mai fericit din lume. atat de fericit de parca as fi castigat un biutiful-fucking-annual-prize.
politistu' mi-a dat, in sfarsit, un adjectivu' pe măsură. pe măsura mea. ‘ADMIS’.
săru’ mâna, conaşule!
o ora mai devreme,
la o cafea, langa stadionul national, instructorul imi povestea cum un prieten de-al lui (cu doua mercedesuri in faţa blocului) a vrut sa se arunce iarasi pe geam. instructorul meu auto (cel de-al treilea) este din ala, cred. de fapt sunt sigur. stiti, are alte prioritati socio-sexuale, insa e un tip de treaba. cu ochelari. imi spunea ca nu citeste niciodata carti, ca nu se uita la filme si ca e innebunit dupa pisici vagaboande - sustine ca-s aducatoare de prosperitate. mi-a marturisit ca doarme cu una (blanda si mustacioasa) in pat.
pana la urma si capote se dadea in vant dupa mâţe.
o ora mai tarziu,
la examen, politistul - traiască copilasii si amanta matale! in bunastare – se tinea de volanul meu ca inecatul de pai si dadea din picioare, la pedale, precum, odinioara, johann sebastian bach la orga. deci l-am luat 'romîneşte'. carnetul.
cu totul (cu vicisitudini si ambalaj) treij’ de milioane.
o juma' de ora mai tarziu,
ca sa sarbatoresc evenimentul, am trecut prin piata şi-am ochit niste capsuni romînesti de 7 lei kilu’. cele mai romîneşti din intreaga piata (le-am facut si poza). deci originale si apetisante si dulci-acrisoare. am luat de 10 lei.
ca asta e valoarea mea.
o juma' de ora mai devreme,politistu mi-a laudat tenisii de culoare zahar-brun asortati la sacoul pamantiu-seceta.
i-am luat din elvetia, anul trecut, cu 100 de franci. m-am tepuit, i-am zis.
am si eu unii, i-am luat din cora. radeau copiii de mine cand m-au vazut,
mi-a zis.
duminică, 16 mai 2010
in floarea varstei
mai erau cinci minute pana la ora 13.00, cand floarea cea rosie, un hibiscus rosa-sinensis, numit aici 'trandarfirul japonez', obosise. simtise nevoia sa se sinucida, ori poate doar sa traga un pui de somn de veci. trufaşa s-a aruncat cu disperare pe masuta alba pe care, de obicei, imi beau cafeaua. s-a prabusit la doar cativa centimetri de semnul de carte cu woody allen cantand la clarinet.
l-am lasat de-o parte pe capote - pe care il recitesc integral zilele acestea - si m-am induiosat negresit. trandafirul meu japonez - florile dumnealui lacome explodeaza o singura data pe an si traiesc mai putin de 24 de ore - are ceva din sminteala si devotamentul fanaticilor kamikaze.
apoi mi-a venit un gand si mai negru (perhaps a little perverse). ma intrebam ca natangul cum ar arata lumea asta, daca toate femeile s-ar stinge brusc la 30 de ani. daca toate penelopele, monicile, charlizele, nataliile si catherinele ar disparea in floarea varstei si ne-ar lasa cu ochii in soare. adica aproape orbi si arsi (la buzunare) si cu gurile cascate si uscati de adoratie.
l-am lasat de-o parte pe capote - pe care il recitesc integral zilele acestea - si m-am induiosat negresit. trandafirul meu japonez - florile dumnealui lacome explodeaza o singura data pe an si traiesc mai putin de 24 de ore - are ceva din sminteala si devotamentul fanaticilor kamikaze. apoi mi-a venit un gand si mai negru (perhaps a little perverse). ma intrebam ca natangul cum ar arata lumea asta, daca toate femeile s-ar stinge brusc la 30 de ani. daca toate penelopele, monicile, charlizele, nataliile si catherinele ar disparea in floarea varstei si ne-ar lasa cu ochii in soare. adica aproape orbi si arsi (la buzunare) si cu gurile cascate si uscati de adoratie.
sâmbătă, 15 mai 2010
vineri, 14 mai 2010
ironia sortii / definitie
"indemnizatia pentru cresterea copilului va fi redusa cu 25% de la 1 iunie." (stire)
asta da ironie a sortii. ar putea fi trecuta si in dex, ca definitie.
ce ma intriga este matematica: un an are 365 de zile, iar '1 iunie' cade (doar) o singura data pe an.
cu alte cuvinte sau, mai exact cu alte cifre, existau 0.27% sanse (mult sub 1%) ca un astfel de eveniment sa se petreaca chiar de ziua copilului.
morala - mingea e rotunda
asta da ironie a sortii. ar putea fi trecuta si in dex, ca definitie. ce ma intriga este matematica: un an are 365 de zile, iar '1 iunie' cade (doar) o singura data pe an.
cu alte cuvinte sau, mai exact cu alte cifre, existau 0.27% sanse (mult sub 1%) ca un astfel de eveniment sa se petreaca chiar de ziua copilului.
morala - mingea e rotunda
joi, 13 mai 2010
caietele lui don dedes (repovestite de pantacruel) / euro ’84
fireste, dedes nu a fost primul fecior care a tinut carnetele cu insemnari de la turneele finale. cetăţeni mai pricajiti ca dumnealui - crescuti haotic la marginea maidanelor de culoarea cafelei, ba muscate de betoane inalte, ba brazdate de drumuri de fier incinse - isi amintesc de meciurile nationalei din acea vara a lui 1984.
de pilda pantacruel, pe atunci doar un ţânc grotesc, rememoreza evenimentele petrecute acum mai bine de un sfert de veac:
‘era in iunie, 1984. caldura mare, monşer. ca la 1907. un tip indolent cu nume de căluţ, ponnet – economist in viata de zi cu zi, arbitra intalnirea spania - romania. meciul de debut al tricolorilor la europeanul din franţa. alexis ponnet, belgianul - posibilul pedofil - avea, printre altele, o masina rosie decapotabila si o casa alba in alpi, dobandite fraudulos, cum s-a dovedit ulterior. un ticalos, desigur, pe care multi il suspectau de rea credinta.
de altfel, obisnuia sa lipseasca in mod nejustificat, duminica, de la sfanta slujba.
aşa a pornit cu aplomb marcel coraş, zis (pe nedrept) ‘dulapul’, spre poarta spaniolului arconada. in minutul 90 si un pic. grăsuţul a presimtit ca ponnet va da stingerea exact in clipa in care inspiratia serafica urma sa se ciocneasca violent cu datoria sa karmica. fluier final, game over, spania – romania 1-1 (carrasco si boloni). un gol picat din senin pe stade geoffroy-guichard, in prelungiri, incurca socotelile in grupa b. asta mai lipsea, tiganii in semifinale...
tocmai de aceea exista asasini platiti si arbitri belgieni, posibili pedofili. era 14 iunie. caldura mare, monşer. ca la 1907. asadar, in acea zi, un arbitru odios i-a frant zborul (daca nu chiar si inima) lui marcel coras. dulapul a ramas atunci fara usa.
o data crima infaptuita, blestematul a intins-o cu un yaht din monte carlo si s-a pierdut de-a lungul coastelor mediteraneene. alexis ponnet a aparut trei ani mai tarziu, la viena, cand toata lumea buna uitase finalul ciudat al meciului de la saint-etienne. direct in finala cupei campionilor europeni. fc porto - bayern munchen 2-1. algerianul madjer a dat atunci un gol cu calcaiul si asta a fost tot. a ramas in istorie.
marcel al nostru a ramas doar cu un ceas de plastic subacvatic si cu o 'gheată de argint'. ghetele de aur se aflau la alti doi prieteni de-ai sai, dinamovisti, una la cami si alta la mateo. dar cum naiba sa umbli prin oras c-o singura gheata?’
de pilda pantacruel, pe atunci doar un ţânc grotesc, rememoreza evenimentele petrecute acum mai bine de un sfert de veac:
‘era in iunie, 1984. caldura mare, monşer. ca la 1907. un tip indolent cu nume de căluţ, ponnet – economist in viata de zi cu zi, arbitra intalnirea spania - romania. meciul de debut al tricolorilor la europeanul din franţa. alexis ponnet, belgianul - posibilul pedofil - avea, printre altele, o masina rosie decapotabila si o casa alba in alpi, dobandite fraudulos, cum s-a dovedit ulterior. un ticalos, desigur, pe care multi il suspectau de rea credinta.
de altfel, obisnuia sa lipseasca in mod nejustificat, duminica, de la sfanta slujba. aşa a pornit cu aplomb marcel coraş, zis (pe nedrept) ‘dulapul’, spre poarta spaniolului arconada. in minutul 90 si un pic. grăsuţul a presimtit ca ponnet va da stingerea exact in clipa in care inspiratia serafica urma sa se ciocneasca violent cu datoria sa karmica. fluier final, game over, spania – romania 1-1 (carrasco si boloni). un gol picat din senin pe stade geoffroy-guichard, in prelungiri, incurca socotelile in grupa b. asta mai lipsea, tiganii in semifinale...
tocmai de aceea exista asasini platiti si arbitri belgieni, posibili pedofili. era 14 iunie. caldura mare, monşer. ca la 1907. asadar, in acea zi, un arbitru odios i-a frant zborul (daca nu chiar si inima) lui marcel coras. dulapul a ramas atunci fara usa.
o data crima infaptuita, blestematul a intins-o cu un yaht din monte carlo si s-a pierdut de-a lungul coastelor mediteraneene. alexis ponnet a aparut trei ani mai tarziu, la viena, cand toata lumea buna uitase finalul ciudat al meciului de la saint-etienne. direct in finala cupei campionilor europeni. fc porto - bayern munchen 2-1. algerianul madjer a dat atunci un gol cu calcaiul si asta a fost tot. a ramas in istorie.
marcel al nostru a ramas doar cu un ceas de plastic subacvatic si cu o 'gheată de argint'. ghetele de aur se aflau la alti doi prieteni de-ai sai, dinamovisti, una la cami si alta la mateo. dar cum naiba sa umbli prin oras c-o singura gheata?’
o tara trista plina de populisti
si eu am acasa doi pensionari inglodati in datorii si o soacra cu pensie minima, dar asta este o alta discutie.
carevasazica,
urasc populismul ieftin si pensionarii irascibili - e adevarat, batrani si necajiti - sedati (cu medicamente si televizor).
pensionari care dau navala sa-si apere drepturile dobandite. printre acestea si dreptul de fi căraţi în cârcă - doi cate doi, barbat + femeie, cu tot cu sacosele lor ample si nelipsite - de cate un amarat de salariat.
salariat tanar si in puteri care, la randul lui, desi nu prea consuma medicamente si televizor (nici n-ar mai avea cand) cara lanturi groase la glezne: copii (mai sanatosi sau mai bolnaviciosi), biruri exorbitante la banci (pe viata), intretineri sau chirii somptuoase (luni de fiere uitate pe repeat). in plus, salariatul tanar si in puteri merge in fiecare dimineata la serviciu. de obicei din placere, sa mai uite de griji, cu entuziasmul soldatului din linia intai.
si apropo de soldati: daca tarisoara asta trista, plina de populisti & grevisti ar intra de maine in razboi, sunt convins ca n-as mai vedea picior de pensionar prin piete amenintand (dusmanul poporului) cu pumnul, bastonul ori talonul de pensie.
la urma urmelor, boc tot va cadea (nu asta e problema), guvernul de tehnocrati va propune aceleasi masuri (altele nu exista din pacate), pensiile si salariile vor fi reduse - asta ca sa nu fie sistate.
desi, ca sa fiu cinic pana la capat, eu unul chiar asta as fi facut - as (mai) fi lasat pensiile intregi cateva luni si apoi le-as fi anulat pe toate. vreo 7 ani, pana cand tara ar fi scapat de datoriile impovaratoare si de o mare parte a populatiei imbatranite.
carevasazica,
urasc populismul ieftin si pensionarii irascibili - e adevarat, batrani si necajiti - sedati (cu medicamente si televizor).
pensionari care dau navala sa-si apere drepturile dobandite. printre acestea si dreptul de fi căraţi în cârcă - doi cate doi, barbat + femeie, cu tot cu sacosele lor ample si nelipsite - de cate un amarat de salariat.
salariat tanar si in puteri care, la randul lui, desi nu prea consuma medicamente si televizor (nici n-ar mai avea cand) cara lanturi groase la glezne: copii (mai sanatosi sau mai bolnaviciosi), biruri exorbitante la banci (pe viata), intretineri sau chirii somptuoase (luni de fiere uitate pe repeat). in plus, salariatul tanar si in puteri merge in fiecare dimineata la serviciu. de obicei din placere, sa mai uite de griji, cu entuziasmul soldatului din linia intai.
si apropo de soldati: daca tarisoara asta trista, plina de populisti & grevisti ar intra de maine in razboi, sunt convins ca n-as mai vedea picior de pensionar prin piete amenintand (dusmanul poporului) cu pumnul, bastonul ori talonul de pensie.
la urma urmelor, boc tot va cadea (nu asta e problema), guvernul de tehnocrati va propune aceleasi masuri (altele nu exista din pacate), pensiile si salariile vor fi reduse - asta ca sa nu fie sistate.
desi, ca sa fiu cinic pana la capat, eu unul chiar asta as fi facut - as (mai) fi lasat pensiile intregi cateva luni si apoi le-as fi anulat pe toate. vreo 7 ani, pana cand tara ar fi scapat de datoriile impovaratoare si de o mare parte a populatiei imbatranite.
miercuri, 12 mai 2010
tiff 2010 by radu muntean
spotul tiff, surprinzator, amuzant, mi-a lasat un ranjet pe buze si anul asta.
luni, 10 mai 2010
naughty-kindly agopian
deşi ca ţară şi neam ne-am fript - 'suntem varza si va fi zarva', vorba lui 'egoland' -, ziua de luni mi-a adus doua bucurii vizuale:
1. un meci nebun, u craiova - cfr cluj 2-3 (2-0), un fel de odisee a la kubrick (călâi piţurcă ăl mic, craiova 1-0/minutul douazeci 2-0/cartonas rosu cfr/pauza/apoi 2-1/ apoi 2-2 pe final, in zece oameni!/ apoi penalty cfr min 93!!/si, ca-n filmele proaste & povestile bune, 2-3 pt clujeni!!!, deveniti in proportie de 95% campionii romaniei)
2. o emisiune (probably cea mai tare si mai apetisanta pe cultura din peisajul autohton) - 'literatura de azi' -, moderata de daniel cristea-enache si populata (de data asta) de indragitul scriitor stefan agopian.
ca de fiecare data, intrebarile lui d.c.-e. aţâţă şi incita interlocutorul la agerimi & profunzimi nebanuite, la dialoguri, raspunsuri & confidente incantatoare.
si ca sa inchei odata alocutiunea,
dintre zecile de ganduri si (auto)ironii agopiene am (mai) retinut doar cateva. cum ar fi:
- că şi-a dorit inca de tanar sa fie un scriitor mare, gen camil petrescu. a intuit repede ca nu poate fi decat un oarecare agopian, nu s-a resemnat si a mers fericit pe drumul sau de agop schiop,
- că, acelasi camil petrescu , f talentat, dar infinit mai inteligent, se credea un fel de marcel proust. nu avea insa nici o legatura cu scrisul ilustrului frantuz. in plus (si din pacate pt el) incerca sa scrie ca la inceputul secolului XIX(?!),
- că marin preda a izbutit o singura carte mare, la debut, 'intalnirea din pamanturi', in rest abureli social-colectiviste. cand, intr-un tarziu a realizat ce si cum, a incercat sa mai salveze cate ceva cu 'cel mai iubit dintre pamanteni'. desigur, ultimul sau roman (bun pe alocuri, dar prea pe alocuri) este plictisitor si slab. nu te poate obliga nimeni sa citesti chestii groase si anoste, spune agopian - aici sunt de acord cu el,
- că cel mai mare rau care i se poate intampla unui scriitor este ca acesta sa aiba o activitate publicistica sustinuta. (poate munci la strung sau la cazma, nu insa dimineata la opinii despre soţietate si seara la fineţuri de roman - iarasi ii dau dreptate simpaticului si oachesului condeier).
agopian il da exemplu pe baftosul + talentatul filip florian care a lasat dracului presa, a stat 3 ani acasa fara nici un venit (nu chiar 'fara nici un venit', caci tocmai mostenise o mica avere la sinaia) si a scos, din pamant din burta verde, premiatul 'degete mici'.
gata,
ca am de recuperat un episod din 'mad men'.
1. un meci nebun, u craiova - cfr cluj 2-3 (2-0), un fel de odisee a la kubrick (călâi piţurcă ăl mic, craiova 1-0/minutul douazeci 2-0/cartonas rosu cfr/pauza/apoi 2-1/ apoi 2-2 pe final, in zece oameni!/ apoi penalty cfr min 93!!/si, ca-n filmele proaste & povestile bune, 2-3 pt clujeni!!!, deveniti in proportie de 95% campionii romaniei)
2. o emisiune (probably cea mai tare si mai apetisanta pe cultura din peisajul autohton) - 'literatura de azi' -, moderata de daniel cristea-enache si populata (de data asta) de indragitul scriitor stefan agopian.
ca de fiecare data, intrebarile lui d.c.-e. aţâţă şi incita interlocutorul la agerimi & profunzimi nebanuite, la dialoguri, raspunsuri & confidente incantatoare.
si ca sa inchei odata alocutiunea,dintre zecile de ganduri si (auto)ironii agopiene am (mai) retinut doar cateva. cum ar fi:
- că şi-a dorit inca de tanar sa fie un scriitor mare, gen camil petrescu. a intuit repede ca nu poate fi decat un oarecare agopian, nu s-a resemnat si a mers fericit pe drumul sau de agop schiop,
- că, acelasi camil petrescu , f talentat, dar infinit mai inteligent, se credea un fel de marcel proust. nu avea insa nici o legatura cu scrisul ilustrului frantuz. in plus (si din pacate pt el) incerca sa scrie ca la inceputul secolului XIX(?!),
- că marin preda a izbutit o singura carte mare, la debut, 'intalnirea din pamanturi', in rest abureli social-colectiviste. cand, intr-un tarziu a realizat ce si cum, a incercat sa mai salveze cate ceva cu 'cel mai iubit dintre pamanteni'. desigur, ultimul sau roman (bun pe alocuri, dar prea pe alocuri) este plictisitor si slab. nu te poate obliga nimeni sa citesti chestii groase si anoste, spune agopian - aici sunt de acord cu el,
- că cel mai mare rau care i se poate intampla unui scriitor este ca acesta sa aiba o activitate publicistica sustinuta. (poate munci la strung sau la cazma, nu insa dimineata la opinii despre soţietate si seara la fineţuri de roman - iarasi ii dau dreptate simpaticului si oachesului condeier).
agopian il da exemplu pe baftosul + talentatul filip florian care a lasat dracului presa, a stat 3 ani acasa fara nici un venit (nu chiar 'fara nici un venit', caci tocmai mostenise o mica avere la sinaia) si a scos, din pamant din burta verde, premiatul 'degete mici'.
gata,
ca am de recuperat un episod din 'mad men'.
duminică, 9 mai 2010
vineri, 7 mai 2010
o zi din viata maestrului verbiaj
lui verbiaj,
'happy birthday, mister!'
(aici)
(cast:
monica bellucci, verbiaj, pantacruel, djerzinski, andrei gorzo, dede, alex leo şerban, radu cosaşu i drughi
music by:
harry nilsson & ennio morricone)
'happy birthday, mister!'
(aici)
(cast:
monica bellucci, verbiaj, pantacruel, djerzinski, andrei gorzo, dede, alex leo şerban, radu cosaşu i drughi
music by:
harry nilsson & ennio morricone)
joi, 6 mai 2010
a single man / kafka vs capote
un sfarsit de melodie, o canapea, doi caini tolaniti, doi barbati indragostiti ('well, nobody's perfect', vorba lui billy wilder) si doua cărţi mari.
'george: este randul tau sa schimbi discul.
jim: nu-l schimb, este randul tãu. in afara de asta, nu cred ca-ti va placea ce voi pune.
george: o sa iti dau cinci dolari daca il schimbi; sunt prea batran sa ma ridic.
jim: esti batran doar când iti convine sa fii batran. apropo, ce citesti?
(vedem coperta - 'metamorphosis')
jim: Dumnezeule, nu tâmpenia aia deprimantã din nou...
george: este pentru cursul meu. dar tu ce fictiune pentru snobi mai citesti?
(ne arata titlul ranjind - 'breakfast at tiffany's')
jim: nu fi atât de îngâmfat.
a single man (secventa - 38 sec) / tom ford, 2009
'george: este randul tau sa schimbi discul.
jim: nu-l schimb, este randul tãu. in afara de asta, nu cred ca-ti va placea ce voi pune.
george: o sa iti dau cinci dolari daca il schimbi; sunt prea batran sa ma ridic.
jim: esti batran doar când iti convine sa fii batran. apropo, ce citesti?
(vedem coperta - 'metamorphosis')
jim: Dumnezeule, nu tâmpenia aia deprimantã din nou...
george: este pentru cursul meu. dar tu ce fictiune pentru snobi mai citesti?
(ne arata titlul ranjind - 'breakfast at tiffany's')
jim: nu fi atât de îngâmfat.
a single man (secventa - 38 sec) / tom ford, 2009
miercuri, 5 mai 2010
a la recherche du temps perdu*
finalement, l*-am deschis. cu un pic de teama**(!)
** '(...) cred că francoise (bucatareasa matusii - n.m.) nu m-a crezut, căci, ca toţi oamenii primitivi, ale căror simţuri sînt mai puternice decît ale noastre, ea deosebea pe dată, după nişte semne care nouă ne scăpau cu totul, orice adevăr pe care voiam să i-l ascundem (...)'
(vol.1 - 'swann')
*****
marcel proust à combray
(le jeune proust, dit "le petit marcel", qui , sous la protection du prince eugène, "longtemps se couchera de bonne heure", hésitait entre les images de sa lanterne magique et les romans de george sand.)
proust, en famille
(même âgé et malgré la désapprobation du père et du frère, marcel proust est resté, pour sa maman, son "petit loup".)
marcel proust et kafka, la rencontre
(deux chemins se séparent. proust rejoint... balbec et kafka, prague. a l'arrière-plan, une vue de delft. )
proust au club
(la séance inaugurale du club des découvreurs réunit sigmund freud, marcel duchamp, albert einstein et james joyce; au mur, les portraits d'autres "inventeurs": jean-pierre brisset, les frères lumière, tristan tzara, heisenberg et louis armstrong.)
proust, en normandie
(agostinelli, le chauffeur de marcel proust, conduit son maître sur les chemins normands, avant de disparaître, quelques mois plus tard, dans un accident d'avion.)
** '(...) cred că francoise (bucatareasa matusii - n.m.) nu m-a crezut, căci, ca toţi oamenii primitivi, ale căror simţuri sînt mai puternice decît ale noastre, ea deosebea pe dată, după nişte semne care nouă ne scăpau cu totul, orice adevăr pe care voiam să i-l ascundem (...)'
(vol.1 - 'swann')
*****
marcel proust à combray(le jeune proust, dit "le petit marcel", qui , sous la protection du prince eugène, "longtemps se couchera de bonne heure", hésitait entre les images de sa lanterne magique et les romans de george sand.)
proust, en famille(même âgé et malgré la désapprobation du père et du frère, marcel proust est resté, pour sa maman, son "petit loup".)
marcel proust et kafka, la rencontre(deux chemins se séparent. proust rejoint... balbec et kafka, prague. a l'arrière-plan, une vue de delft. )
proust au club(la séance inaugurale du club des découvreurs réunit sigmund freud, marcel duchamp, albert einstein et james joyce; au mur, les portraits d'autres "inventeurs": jean-pierre brisset, les frères lumière, tristan tzara, heisenberg et louis armstrong.)
proust, en normandie(agostinelli, le chauffeur de marcel proust, conduit son maître sur les chemins normands, avant de disparaître, quelques mois plus tard, dans un accident d'avion.)
marți, 4 mai 2010
luni, 3 mai 2010
asa a inceput totul / noua revolutie (tv) culturala
anul 1976, tarziu in noapte. o statie tv locala din italia prezinta un spectacol pilot. un mic experiment, realizat intr-un bar ordinar. telespectatorii sunt sunati si rugati sa raspunda la o intrebare. pentru fiecare raspuns corect, o gospodina, o femeie altruista din popor, isi leapada cate o hainuta, se ridica si da din buci spre bucuria telespectatorilor balosi, ramasi cu gura cascata.
a doua zi, fabrica din localitate isi incepe lucrul mai tarziu decat de obicei. nu din motive economice, ci pentru ca majoritatea muncitorilor, vadit obositi, au intarziat nejustificat de la serviciu.
nimeni nu si-a imaginat atunci ca acest spectacol jalnic in alb si negru va fi inceputul unei revolutii tv care, in scurt timp, va schimba pentru totdeauna intregul sistem cultural, social si politic.
documentarul lui erik gandini - născut şi crescut în italia, dar stabilit in suedia - te zdruncina, desi este doar o (alta) satiră despre puterea imaginii, desi, pana la urma, nu face nimic altceva decat sa arate lucruri deja stiute (televiziunea este un rahat, televizunea manipuleaza, televiziunea indobitoceste).
extrem de critic la adresa lui berlusconi (’un odios fara scrupule’), videocracy are ceva din persuasiunea si pedanteria compunerilor lui michael moore si ceva (mai putin) din prospetimea si profunzimea creatiilor lui george orwell.
asa am aflat despre multi grei (temutul si celmaiinfluentul agent tv lele mora, imbracat in alb, cu pantofi albi, in pat alb, intre perne albe, in salonul sau salon alb sau incomodul fabrizio corona - tata si mama paparazzilor, fost asistent al lui mora) de care, in ignoranta mea, habar nu aveam.
mie mi-a placut.
’videocracy’. (primele 4 minute)
a doua zi, fabrica din localitate isi incepe lucrul mai tarziu decat de obicei. nu din motive economice, ci pentru ca majoritatea muncitorilor, vadit obositi, au intarziat nejustificat de la serviciu.
nimeni nu si-a imaginat atunci ca acest spectacol jalnic in alb si negru va fi inceputul unei revolutii tv care, in scurt timp, va schimba pentru totdeauna intregul sistem cultural, social si politic.
documentarul lui erik gandini - născut şi crescut în italia, dar stabilit in suedia - te zdruncina, desi este doar o (alta) satiră despre puterea imaginii, desi, pana la urma, nu face nimic altceva decat sa arate lucruri deja stiute (televiziunea este un rahat, televizunea manipuleaza, televiziunea indobitoceste).
extrem de critic la adresa lui berlusconi (’un odios fara scrupule’), videocracy are ceva din persuasiunea si pedanteria compunerilor lui michael moore si ceva (mai putin) din prospetimea si profunzimea creatiilor lui george orwell.
asa am aflat despre multi grei (temutul si celmaiinfluentul agent tv lele mora, imbracat in alb, cu pantofi albi, in pat alb, intre perne albe, in salonul sau salon alb sau incomodul fabrizio corona - tata si mama paparazzilor, fost asistent al lui mora) de care, in ignoranta mea, habar nu aveam.
mie mi-a placut.
’videocracy’. (primele 4 minute)
duminică, 2 mai 2010
Abonați-vă la:
Postări (Atom)