20 minuten

jetzt wird endlich gebohrt die katzen von houtong polizei schnappt «barbie» jessica alba luftiges kleidchen schiffbruch für über 100 touristen ribéry spricht über seine affäre

scrisorică de amor către marin

dragă marin,
mai întîi trebuie să-ţi spun că mi-ar plăcea să cred că suntem de acelaşi sînge amărui-rubiniu, dublu rafinat, cu gust de palincă, din moment ce şi eu mă trag, mai pe după mamă, de prin părţile bistriţei, unde încă mai deţin cîteva neamuri nesemnificative şi aproape uitate. mai apoi, mă tem că îţi datorez niscaiva scuze (deşi nu-mi prea place să recunosc) pentru vorbele duşmănoase & urîcioase presărate p’aici fără noimă; mi se întîmplă adesea, dacă vrei să ştii, din pricină de grăbeală şi entuziasm/idiferenţă precoce.

am zis, data trecută, după ‘plictiseala care mă cuprinsese pe la pagina 100’ , că aştept cu emoţie 'bulversantul finiş’ al ultimului tău roman, unul care să salveze ce ar mai fi fost de salvat. nu-mi imaginam nici bătut faptul că voi sesiza prea târziu că arhitectura sa curioasă dă întreaga forţă, muzicalitatate şi frumuseţe aparte a ‘apropierii’. ba chiar şi ciocnirile şi încrucişările verbale ori seminale ale personajelor aflate, toate, la limita prezumtivului şi a prezumţiei de poezie.

şi în timp ce mă încjavascript:void(0)runtam la puzderia de potriveli, forţări şi coincidenţe ca la balamuc, dar mai ales la schematismul eroilor tăi ciudaţi croiţi, aparent, după acelaşi calapod, descopeream asemănări incitante între construcţia ‘apropierii’ şi unele scenarii deştepte ale lui quentin tarantino sau guillermo arriaga.
şi, totuşi, ’în puii mei’, nu acesta din urmă este motivul pentru care ultimul tău roman s-a metamorfozat, în mintea mea găunoasă, din şoarece de bibliotecă comunală în alpaca lînoasă de buenos aires, ci, mai degrabă, simplitatea lui complicată, spiralată, turbionară de latino-jazz.

în rest, eu sunt aproape bine şi nespus de trist,
după ce pisicuţul mewsette, zglobiul şi perfidul, a plecat îmbufnat la ţară şi m-a lăsat, melancoliceşte, într-o clară şi inepuizabilă poziţie de offside.

(joc secund) prietenul m.c., sciatica de copou, trenul de beograd

mai pe dupa-amiaza, prietenul m.c. m-a certat succint pentru ca l-am certat (are dreptate, dar). mai pe seara, taica-miu pleca la timisoara cu trenul de beograd, intr-o calatorie de afaceri. l-am ajutat cu bagajele pina la gara, apoi mi-am dat seama ca innebunise de tot. calcula de zor, ca john forbes nash jr, tot ce-i ieşea în cale: minute, peroane, persoane, vagoane, bagaje, tigari, cuvinte, bani negri, nopti albe (are diabet, dar). am înţeles că nebunii nu-şi dau seama că-s nebuni.

mai pe la 20.30 mi-am cumpărat revista românia literară, după nu ştiu cîţi ani (aveam o carte bună la mine, dar). pe prima pagină era bedros horasangian. atunci mi-am amintit că prietenul m.c. l-a făcut varză pe bedros horasangian, iar bedros l-a ameninţat cu bătaia. mi s-a părut amuzant, deşi prietenul m.c. avea dreptate.

imediat am aflat că, pe stadionul dinamo, claudiu niculescu a deschis scorul. mi s-a părut amuzant, cu toate că niculescu nu mai juca pentru dinamo. l-am lăsat pe taica-miu să calculeze scorul final şi am deschis românia literară. mi s-a părut plăpîndă, aproape trist de plăpîndă. cu toate acestea, am intîlnit acolo o recenzie interesanta - ‘sciatică de copou’, un volum semnat l.v., tatal prietenei l.v. (dinamo a întors scorul, 2-1, dar). , uneori, lui m.c. şi l.v. le plac pisicile, vinul şi muzicile.

dupa ce a plecat trenul spre beograd, mi-am luat un coca-cola rece la cutie. ajuns acasă, mi-am dat seama că în afară de carte şi revistă aveam în mînă şi o săpuniera, sau cum dracu îi mai zice, pentru rest. o luasem din greşeală cu tot cu rest (mi s-a părut amuzant, dar). românia literară arată la fel de urât şi înainte şi după 'dinamo - u. cluj 3-4'.
mi-a trecut miezul noptii, mă duc să mă culc.

amănunt

explicaţie foto:
cuţitarul claudiu niculescu răpunîndu-şi fosta echipă cu două lovituri de maestru. dinamo - u.cluj 3-4

explicaţie psiho:
sufar ca un cîine, în mă-sa...

'apropierea' de nimic / marin malaicu-hondrari

am ajuns pe la pagina 100 şi, deja, am o dorinţă nestăvilită de a mă depărata cît mai repede de 'apropierea'.
să citeşti marin mălaicu-hondrari (fie el fire poetică) după cristian teodorescu (nici el vreun mare goethe) e ca şi cum ai încerca să cauţi plăceri nebănuite intr-un tom de gheorghe tomozei imediat ce ţi-ai pierdut timpul cu marcel proust. nu ştiu ce final (genial & impresionant) va mai putea salva acest roman lăudat şi preamărit de criticii (care, pesemne, îi sunt prieteni).

un mic exemplu:
adrian, un pîrlit de român, paznic de noapte într-o rulotă din spania, o cunoaşte ca prin minune pe vanesa, o argentiniancă frumoasă, interlopă, urmărită de poliţie. poate (şi) pentru că ambii erau pasionaţi de literatură, adrian şi vanesa fac dragoste în picioare, ca caii, 'aproape' fără să se cunoască, fără cauciucuri sau alte complicaţii, îmbrăcaţi în fraze scurte y muy poetice:

'(...) am deschis biroul si am auzit-o pe vanesa cerindu-mi sa inchid usa. i-am ghicit silueta linga rastelul de chei. am luat-o in brate. s-a lipit de mine. am facut dragoste acolo, in picioare, in semiintuneric, stind fata in fata, incnind de citeva ori. totul s-a petrecut foarte repede. apoi mi-a fost rusine de graba si neindeminarea de care dadusem dovada. mi-era clar ca vanesa nici nu apucase sa-si dea seama ca se intimplase ceva. am incercat sa-i explic ca nu facusem dragoste de luni de zile. se vede, a zis si a aratat spre hainele de pe ea. cu tot semiintunericul am putut zari pete mari pe tricoul ei. mi-a zis sa stau linistit (...)'

eu, însă, n-am cum sa mai stau linisit. pînă nu voi da peste bulverizantul final.

calu lu tata lu gigi becali

cel ce parcurge in graba ziarele sau paginile site-urile in fiecare dimineata o face, chipurile, pentru informare, insa aproape cu totii stim ca e vorba doar de uitare, amagire sau amuzament. n-ar fi de mirare ca unii sa nu-si aduca aminte, sau sa-si aminteasca ca prin vis, de istoria calului de curse, campionul de treispe mii de lei (unii zic ca doar de unsprezece mii) al lui anastasie becali, tata lu gigi becali.

faptul s-a petrecut pe la 1950 si mai bine, dupa venirea comunistilor la putere. protagonistii nu mai sunt in viata, dar povestea a ramas, ba chiar a capatat putina rugina si ne-a fost relatata,
pe indelete, din gura unui canal de sport de insusi junele becali, cel care a aflat-o, la rindul lui, de la machedonii balani cu vorba lunga:

într-o zi, pleacă tata de la stînă pe nepusă masă. îi vine aşa un gînd de ducă, în timp ce mulgea oile. ajunge el în tîrg doar cu un picior de la pantalon, un crac era rupt, mă înţelegi? voia să cumpere o vacă, dar acolo găseşte un cal frumos de treişpe mii de lei. pe atunci, un cal costa vreo trei sute de lei, iar cu banii ăia puteai să cumperi toată comuna, mă-nţelegi? nici nu ştiu dacă aveau toţi la un loc treişpe mii de lei, că majoritatea erau deportaţi. şi îi zice tata lu ăla, că domle eu vreau să cumpăr calu ăsta! era un preofesor. omu, nu calu; calu era de curse, mă-nţelegi?

cînd îl vede ăla pe tata aşa murdar şi zdenţăros a crezut că e luat la mişto, că du-te bă d-aci, sărăcane! dar tata, care era mîndru şi nu se lăsa cu una, cu două, că cum, că cît vrei pe calu ăsta, că cică treişpe mii de lei face, nici mai mult, nici mai puţin.
şi-a rămas în istorie. şi-acum mai vorbesc machedonii despre asta. a dat treişpe mii şi-a luat calu! venise după o vacă doar cu un crac pe el şi a luat un cal de treişpe mii, mă-nţelegi? acum eu sunt băiatu lu tata şi mă cheamă gigi becali.

jorge francisco isidoro luis borges acevedo / ca(la)uza si (d)efectul

astazi ar fi implinit 111 ani. cu 7 mai putini decit nemo nobody.

'toate aceste lucruri, femeile cu care am greşit, acţiunile cu care am greşit, circumstanţele în care am greşit, toate acestea sunt unelte pentru poet. un poet trebuie să considere toate lucrurile ca fiindu-i date, chiar şi nenorocirile. nenorocirile, înfrîngerea, umilinţa, nereuşita, acestea sunt uneltele noastre. doar nu crezi că atunci cînd eşti fericit poţi să produci ceva. deci nu cred că trebuie să-mi cer scuze pentru greşelile mele. aceste greşeli ajung la mine prin lanţul extrem de complex al cauzelor şi efectelor sau, mai curînd, prin nesfîrşitele efecte şi cauze'

(...)

'cît despre numele meu... este un nume aşa de stîngaci. jorge luis borges seamănă cu jorge luis jorges sau borge luis borges, ţi se împleticeşte limba-n gură'

ousmane, fănică & hans zimmer

(hans zimmer – god yu tekkem laef blong mi)

textul aici

povesti grozavesti

prietenul serban tomsa, scriitorul, a scos din joben, direct pe blog, din vremurile demult apuse (tulburentii, maleficii, tihnitii ani 70-80) un incitant document(ar) despre atmosfera caminelor grozavestiului. o amintire captivanta, dulce-acrisoara imbibata-n mujdeiul megabetiilor de atunci si bine condimentate cu alteţe imperiale, curvistine rdg-iste, invidii romanesti (literare), revolutionari incasi, gemene cubaneze iubarete, rusi aprigi, unguri dati dracului, ciorbite lungi, cehoaice si venezuelence pofticioase si alte nebunii aproape uitate.

***

(...) Făcea fiecare ce îl tăia capul . Coreenii se îndopau cu peste, jucau fotbal, iar seara îngenuncheau la portretul lui Kim Ir Sen pe care îl tineau într-un colt al camerei, deasupra unei mese acoperite cu plus rosu si cu operele Conducătorului asiatic. Vietnamezii se mândreau cu doamna Li, o frumusete strălucitoare care studia la noi si al cărei bărbat mai în vârstă era profesor universitar în capitala Frantei. În fiecare dimineată, câte unul dintre ei se strecura în camera frumoasei.

Thailandezii urlau si te amenintau cu moartea dacă făceai zgomot duminica după-amiază si îi trezeai din somn. Nemtoaicele îsi făceau copiute pentru examene si, în răstimpuri, se angajau în câte o partidă de amor cu vreun african. N-am văzut niciodată studenti care să copieze mai eficient si sistematic decât reprezentatele Germaniei democratice... Costaricanii si paraguayenii erau solitari, chinezii ceremoniosi, finlandezele trăgeau la măsea, iar argentinienii umblau numai în grupuri si pălăvrăgeau ceasuri în sir, prin parc sau în cantină.

Cubanezii erau singurii care luau în serios învătătura. Îl purtau pe Che Guevara la reverul hainei, nu copiau, nu lipseau si nu întârziau niciodată de la cursuri. Erau, printre ei, două gemene care deveniseră experte în amor. Veniseră recent si nu stiau bine limba română. Când le întâlneam, le salutam ceremonios :
- Sărut mâna ! Sărut mâna !
Credeau că asta înseamnă „bună ziua” si se grăbeau să-mi răspundă :
- Sărui mâna ! Sărui mâna !(...)”

tot textul pe colivii pentru idei

întîlniri imprevizibile. bulgakov - lewis carroll

ieri, pe la 17.00 trecute fix, pisicuţa mewsette s-a trezit speriată. mai ca nu a mieunat de spaimă. ai avut iarasi un coşmar? am intrebat-o. da, mi-a răspuns cu lăbuţele din faţă ridicate ca două sprîncene. am lăsat-o să-mi povestească visul cu vorbele ei pisiceşti:

- un motan zîmbitor se caţără in tramvai. ma enervează cumplit că mestecă gumă de mestecat şi mă fixează cu o privire languroasă de cotoi în călduri. tremurînd eu toata de furie, îi zic politicos că motanii n-au acces în tramvaiu 34. zit! da-te jos, de nu, chem poliţia comunitară! mă intrigă că atît controloarea boemă, cît şi călătorii apatici nu se arată deranjaţi că un motan transpirat s-a suit încălţat în tramvai, ceea ce încă nu e mare lucru, de vreme ce pe scaunul din faţa mea se tolăneau un iepure alb, o pasăre dodo şi o omidă albastră. strigător la cer mi s-a parut faptul că motanul intentiona sa composteze tichet.

- te ascult, mewsette, go on!

- la drept vorbind, neobrăzatul dovedeşte nu numai că este un animal solvabil, dar şi unul disciplinat. într-un tirziu, controloarea strîmbă din nas, motiv pentru care motanul coboară in staţie. nu înainte de a-şi netezi mustăţile cu salivă. îndată ce tramvaiul se urneşte din loc, motanul procedează asemenea unui individ dat jos cu sila. lasă să treacă prin faţa lui cele doua vagoane, dupa care sare pe tampon şi calatoreste în voie, bine-merci, economisind tichetu...
crezi că am înnebunit, panta?

- mă tem ca da. eşti nebună de legat, mewsette. dar sunt convins că toate pisicile deştepte sunt aşa. şi pentru că l-am terminat pe bulgakov, diseară citim 'jabberwocky'-ul lui lewis carroll.

caldura mare la maternitatea giulesti

termometrul arată 451 de grade fahrenheit la umbra unui nuc bătrân. pe o bancă din lemn de prun cu capital de stat stă un septuagenar miop şi nevrozat (unde l-am mai văzut?) cu voce de ciocănitoare. citeşte 'adevărul' printre rânduri. în giuleşti, patru bebeluşi au murit şi alţi şapte sunt în stare gravă. au ars de vii ca celuloidul. în total 11 nevinovaţi, fără portarul plecat după suc şi seminţe. începand din 21 august, populaţia terrei va trăi pe credit pînă la sfîrşitul anului. un domn se dă jos din trăsură cu pas moleşit şi se razimă în butonul soneriei cu degetul, pe care nu-l mai ridică... la 'sun plaza', un cuplu tînăr, ea măruntă, el plin de mărunţiş, muşcă cu nădejde dintr-o şaormă de pui pantagruelică. 30 de lei cu totul. potirvit unor rapoarte interne ale jucătorilor de top, costul producerii unei franzele este de circa 0,26 lei. scîrbele o vând cu un leu! în sfîrşit, fecioru’ vine să deschidă, dar domnu’ nu-i acasă. de parcă-am fi în strada pacienţei, la numărul 11 bis, către orele trei după-amiaz'.

în arşiţa deflagraţiei produsă la maternitatea giuleşti, antrenorul şumudică are halucinaţii. copiii lui de suflet, 11 titulari plus 3 rezerve, s-au ars în groapă, după un meci incendiar cu dinamo. extractorul cobb intră în visele oamenilor şi smulge de acolo informaţii incitante. de vină e doar nolan cu blockbusterul lui fără miză. în total au fost evacuate 113 persoane, respectiv 53 de copii şi 60 de femei. unii au ajuns la grigore alexandrescu, alţii la caritas. nelu (altu’, nu nunweiller), un bărbat de 40 de ani, paznic la un supermarket din salonta, încearcă să ajute un emigrant turc să treacă graniţa în ungaria. 'morgen'-ul lui crişan este premiat la locarno. a!... spune-i că să ne-ntîlnim negreşit. unde? ştie dumnealui... da' să vie neapărat. un american de 28 de ani, din washington, a atacat cu spermă cinci femei cinstite, fără pată. bărbatul strîngea lichidul seminal timp de cîteva zile. dinamo a întors miraculos meciul, ca la fatima sau la liberec (depinde care sunt mai mulţi, credincioşii sau microbiştii), 3-2 de la 0-2. torje e numai unu’.

mămicilor disperate de la la grigore alexandrescu li s-au spus fabule, cîinele şi căţelul, boul şi viţelul, toporul şi pădurea, lupul moralist şi alte grozăvii. mamelor credule de la caritas li s-au promis multiplicarea a-verilor primari pînă la gradul VIII inclusiv. luni spre marţi, steaua a bătut brăneştiul cu 2-1. două dintre goluri au fost marcate de arbitru’ colţescu. ţigan din franţa: mai bine mor decît să mă întorc în românia. mai bine haimana pe champs-élysées decît ciorditor pe lipscani. atenție brăileni: pielea trebuie protejată cu creme speciale atunci când vă expuneți la soare! se pare că explozia a fost declanşată de un scurtcircuit. foarte probabil de la o improvizaţie de alimentare a aerului condiţionat. peste 70% dintre părinţii români îşi bat copiii. mulţi dintre ei sunt părinţi din flori. în prima repriză, cînd conduceam cu 2-0, nu era meritul lu' şumudică? întreabă şumudică. îl cheamă costică? ba, mitică. mitică?... peste poate!

(1966, f. truffaut & j. christie impartind o sampanie pe bordurile din 'fahrenheit 451')

dan c mihailescu trist

mergeam eu, sîmbătă (nici de dimineaţa, nici pe înserat), cu maşina (nici bmw, nici dacie) la sinaia (nici la peleş, nici la telegondolă) să degust un grătărel (nici berbecuţ, nici mititei). pe drum, mai sus de mănăstirea sinaia, am văzut o viluţă (nici de trei stele, nici de o stea), pe partea stîngă, cu un om trist la geam (nici terchea-berchea, nici vedetă).

cînd m-am departat (nici entuziast, nici nepăsător), mi-am dat seama că tocmai trecusem peste una din tristeţile (nici frumoase, nici dureroase) ‘omului care aduce cartea’ (nici ioan t morar, nici daniel cristea-enache). la cota 1.400, la urşi (nici polari, nici împăiaţi), era numai bine (nici caniculă, nici ger).

acolo am gasit un actor de mîna a doua (nici stîngaci, nici stîngist), dintr-o reclama la bere (nici la ciuc, nici la ursus). ploaia (nici mocănească, nici cu piatră) m-a surprins cînd îmi era furculiţa mai afumată (nici cu fumuri, nici cu ţuici). am mîncat în maşină (nici ca ţăranii, nici ca ţiganii), apoi m-am întors acasă (nici la vilă, nici la magherniță) şi am tras un somn bun (nici prea-prea, nici foarte-foarte).

lu / uf

cu vreo doi ani in urmă şi cam la trei zile după ce-şi deschisese boutique-ul cu şaluri veninoase & şerpi multicolori, tovarăşa fruntaşă luiza de pe blog nota cu vervă un ludic si gratios si minunat 'uf' in jurnalul ei desecretizat...

'uf
cu tragica tristete, am constatat ca mi-e foarte greu sa citesc dilema pe net. am nevoie de ziar, vreau sa-l deschid cu mana mea, sa iau articolele la rand (de obicei, incep cu 13, 14 - nu inainte de-a fi aruncat un ochi rapid pe rubrica lui cosasu- si fac drumul invers, pana la plesu), sa ma opresc cu privirea unde vreau, sa indoi paginile, sa netezesc colturile, sa miroase a hartie de ziar, sa decupez, sa-l pun deoparte cat imi fac un ceai si-apoi sa continuu de unde-am ramas, sa-l asez langa pat, pe jos, inainte sa sting lumina.. acu imi dau seama ca in 2008 se fac 10 ani de cand citesc dilema, am crescut cu ea, e normal sa-mi lipseasca. e ca si cum mi-ar zice cineva sa-mi dau jos ochelarii si sa ies asa pe strada. nu pot, ca-i am de la 2 ani.
dilema e obiceiul care-mi lipseste cel mai mult de acasa. ma tot gandesc daca sa-mi fac abonament si s-o primesc prin posta. da dup-aia ce fac cu teancu de dileme la anu pe vremea asta, cand imi schimb iar casa?'

deci, ca tot veni vorba (si ziua),
お誕生日おめでとうございます, domnisoara lu ;P
sau, mai pe bulgareste, Честит рожден ден!

instincte umane

n-am mai vazut teleenciclopedia de foarte multi ani, o emisiune pe care n-o ratam niciodata pe vremea lui ceausescu. decit in simbetele in care aveam meciuri grele in fata blocului, cu rivalii de la scara vecina, sau cind ma intilneam cu vreo gagica frumoasa, lucru care se intampla extrem de rar pe vremea aia. pentru ca aveam inima cit un purice.
am recuperat acum o bucatica, un documentar despre 'instincte umane' (cu tot cu vocea lui florian pittis), ratacita pe www.
pe care am savurat-o cu lacomie.

a, mi-am amintit ca atunci cind eram mic, nu puteam pronunta altfel decit tele-ciclo-clodia.
b, la minutul 6.03, pittiş spune cam asa... "lacomia noastra pantacruelica", lucru care ma flateaza putintel.

su nombre es raúl / el poeta

raúl gonzález blanco (33 de ani)

1994–2010 .... real madrid - 550 de partide, 228 de goluri
2010– .............. schalke 04 - ...............................................

mic.ro / nu stiu cu ce ti-am gresit

(romica puceanu - nu stiu cu ce ti-am gresit )

ma uitam la meci, ieri, la turcia - romania, infringere (what else?) limpede ca lumina bosforului sub clar de luna si vorbeam, asa, cu nevasata-mea, cu romica puceanu si cu un pahar de scotch whisky (cu gheaţă, să zicem), vorbeam toţi patru despre magazinele lui patriciu. ca ce idee desteapta, ca ce le mai suge singele fiara micilor intreprinzatori de la coltu' strazii, ca n-arata chiar rau nano-pico-supermarketurile astea ingrijite si croite occidental, facute sa te simti, intre un autobuz ambetat de calduri si un metrou ticsit de transpiratii, cam ca intre doua avioane si o cafea pe aeroportul din frankfurt,

deci, ma uitam la meci, spuneam, si ma gandeam ca romania, cu echipa asta nationala redusa la absurd precum salariile, cu oportunitatitile ei marunte, cu meschinariile si invidiile, cu comoditatile si toanele, cu toate ansamblurile ei de pitici, mitici, pet-uri şi mititei, este exact cum bine zice si magazinasul cel nou, un mare mic.ro

Nolan vs Puiu / INCEPTION

(dream is collapsing, hans zimmer)

Prolog – Gorzo. Idei radicale

- Sefu’, l-am găsit la mal, halucina. Spune că se numeşte Gorzo şi vrea să vorbească cu dumneavoastră. Avea la el o Dilema veche de prin 2010 şi un titirez. Dacă-mi permiteţi, am observat că revista conţine cîteva citate nocive care, am înţeles, pot fi folosite la o adică şi ca arme albe, să trăiţi!
- Lasă, lasă... Lasă-ne singuri acum. Am mai auzit de numele ăsta cu mulţi ani în urmă. Andrei Gorzo, nu-i aşa? Da, mi-aduc aminte perfect, ai scris foarte urît despre ’Inception’, unul dintre cele mai dragi proiecte ale mele. Te-am întîlnit într-un vis aproape uitat; erai un om obsedat de idei radicale. Să ştii că îmi pusesem mari speranţe in cronica ta, atunci. M-ai dezamăgit cumplit...

...........................................................................

Capitolul 1 – Minimalism. Paraziţi rezistenţi

- Care-i cel mai rezistent parazit? Bacteria? Virusul? Filmul românesc ultraminimalist?
- Ce vrea dl Gorzo sa spună este că sugestia, ca şi ideea, poate fi extrem de contagioasă. Odată ce o idee ia naştere în creierul cinefilului, devine aproape imposibil de eradicat. Tot la fel, o cronică de film rău intenţionată, defavorabilă, dar bine argumentată, pe deplin înţeleasă şi complet asimilată, va rămîne pe vecie în mintea cititorului încît nimic nu va mai putea schimba părerea otrăvită, primită de-a gata.
- Deci, cu ce vă putem ajuta, mister Nolan?
- Cu o implantare, desigur.
- Cît de complexă e ideea şi în mintea cui va trebui să o inserăm?
- E ceva extrem de simplu pentru valoarea ta, domnule Gorzo.
- Nicio idee nu e simplă cînd vrei s-o inoculezi în mintea altcuiva.

Capitolul 2 – Puiu. Thrillere pe dos

- Concurentul meu principal e un cineast român, Cristi Puiu, care, din cîte ştiu, îţi este prieten bun. De aceea spun că va fi simplu. Am văzut la Cannes ’Aurora’ şi mărturisesc că m-a inhibat de-a dreptul. M-a surprins asemănarea dintre Inception şi Aurora, poate şi pentru că ambele filme se inspiră din expresionismul lui F.W. Murnau. Însă toate acele cadre prelungi filmate în timp real şi modul în care narează autorul, cum îngreunează la maximum munca spectatorului, obligat să reconstituie ca pe un puzzle, cu infinită răbdare, povestea protagonistului. Iar declaraţia lui Puiu, de după proiecţie, cum că noua lui creaţie este un film care împiedică creierul să doarmă, mi-a luat piuitul. Am avut o clipă senzaţia că sunt prizonier într-un vis de-al lui Corneliu Porumboiu. Nu-ţi mai spun că ’Aurora’ este considerat un thriler pe dos! Atunci 'Memento' al meu ce mă-sa mai este?

- Treaba asta cu Puiu o să vă coste ceva, mister Nolan.
- Banii şi marfa de calitate nu sunt o problemă pentru mine. Vreau ca Puiu să înceapă dezbinarea noului val al filmului românesc. Să se apuce de filme comerciale, istorice, de comedioare, de dramolete, de pornache, de ce vrea el, numai să ne scutească odată şi odată de minimalismul ăsta afurisit!

Capitolul 3 – Viorel. Proiecţiile subconştientului.

- Andrei, dar e sinucidere curată. Pare imposibil de realizat.
- Nu-ţi face giji, trebuie doar să intru suficient de adînc în mintea personajului, Viorele. Iar tu eşti perfect pentru asta. Nu uita că eşti creaţia lui Cristi Puiu, personaj lui obsedat & obsedant. Eşti un tip aparent obişnuit, dar profund bolnav sufleteşte în acelaşi timp, iar în sacoşă ai o puşcă minunată şi o curea destul de lată.
- Şi de ce mergem în California?
- Avem nevoie de un nou arhitect pentru visul american. E vorba despre o actriţă care a trecut examenul de actorie cu brio. Se numeşte Monica Bîrlădeanu, alias Monica Dean, şi locuieşte la Hollywood. Are potenţial uriaş. Dacă nu ai văzut Francesca, nu înţelegi despre ce e vorba. Fata asta se adaptează fantastic în timp şi spaţiu.


Capitolul 4 – Monica. Fete de nota 10

- Monica, tu eşti fată deşteaptă. Numai ţie şi Nadiei v-am dat nota 10 din prima. De aia nici nu te mai pun să desenezi labirinturi complicate; ai trecut prin atîtea şi atîtea melodrame... Îţi reamintesc esenţialul.
După cum ştii, noi toţi folosim doar o mică parte din creier. Asta cînd nu dormim, pentru că atunci mintea noastrã e capabilã de orice drăcovenie. În vise, creăm şi percepem lumea în acelaşi timp. Iar mintea noastră face asta atît de bine, încît nici nu ne dăm seama cã se-ntîmplă aşa ceva. Asta ne permite să intervenim în mijlocul procesului preluînd controlul asupra părţii creative. Aici am nevoie de tine. Tu creezi lumea din vis. Noi vom aduce subiectul în acel vis, iar ei îl vor completa cu subconştientul lor.
- Cum voi putea strînge suficiente detalii pentru a-i convinge cã e ceva real?

Capitolul 5 – Mandragora. Începutul visului american

- Visele par reale cînd suntem în ele, nu-i aşa ? Doar cînd ne trezim conştientizăm că s-a întîmplat ceva ireal. Să te întreb ceva. Nu-ţi aduci niciodatã aminte de începutul unui vis, nu? Întotdeauna apari brusc în mijlocul unor evenimente.
- Da, cred că aşa e.
- Deci, cum ai ajuns tu să joci acel rol neînsemnat, dar atît de important totuşi în Moartea domnului Lăzărescu, aşa din senin, din iarbă verde? Cine a tras toate sforile?
- Păi tocmai vorbem cu Boby despre viitorul film al lui Puiu, eram la Mandragora şi ...

Capitolul 6 – Warhol. Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu

- Gîndeşte-te bine, Monica. Cum ai ajuns acolo? Cine e în spatele acestei companii, acestor conspiraţii, ce interese se ascund, ce legătură exista între Autobiografia lui Ceauşescu, Aurora şi simbolistica mătrăgunei. Sau, pofim, Mandragorei. Unde te afli de fapt acum, Monica?
- Andrei, vrei să spui că visăm?
- Trăim din plin visul american şi tu ştii asta foarte bine, însă ţi-e teamă să recunoşti. Şi, te rog, nu-mi mai spune Andrei ca lui Ujică. Eu sunt nu doar mult mai tînăr, dar şi mai arătos decît amicul ăla al vostru, care, apropo, aduce vizual cu Andy Warhol. Dar asta rămîne între noi.

Capitolul 7 – Sturionul. Artileria grea

- Deci, Monica, mister Nolan, Viorel, fiţi atenţi cîteva secunde, vă rog. În primul nivel al visului, vom dezvolta relaţia dintre Puiu ca regizor şi scenarist, producător, compozitor, scenograf şi recuziter şi Puiu ca actor la debut, reprezentat aici prin Viorel. Vom implanta ideea "Nu vreau să mai fiu luat la grămadă cu toată gloata minimaliştilor şi etichetat drept meşter de cadre lungi şi ciorbe acre". În urmãtorul nivel, îi dăm gîndul, "Voi face o coproducţie româno-franco-germană cu mulţi cai ca pe timpul lui nea Sergiu". Şi, în timp ce ne apropiem de ultimul nivel, scoatem artileria grea, adică: "Festivaluri de film s-au săturat de mizeria din România", "Vreau să fac filme documentare despre sturioni şi producţia de icre negre".

Capitolul 8 (şi ultimul din fericire) - Lazenby. George Lazenby

- Ai venit să mă ucizi încă o dată, după ce ai făcut-o şi acum mulţi ani cu cuvintele tale alunecoase? Adevărul e că aşteptam pe cineva. Pe cineva dintr-un vis aproape uitat, Gorzo. Eram amîndoi tineri, iar acum eu sunt un bătrîn decrepit, plin de regrete şi care aşteaptă să moară singur.
- Mister Nolan, m-am întors după tine, să-ţi amintesc ceva ce ai ştiut cîndva. Că lumea asta nu e reală. Că ce e val, ca valul trece.
- Vrei să mă convingi să respect înţelegerea?
- Da, să faci un salt de credinţã. Întoarce-te, ca să putem fi din nou tineri amîndoi. Şi dă-mi titirezul înapoi, e o amintire de la George Lazenby.
- Lazenby nu l-a jucat cumva pe James Bond?

l-am vazut, l-am degustat, dar

dar m-am virusat, innegurat, blocat pe un nustiucare palier. pe un nustiuce sa spun despre si care mi se tot invirteste prin cap

personaje / virginica vs cinty

viginica:
cînd avea 18 ani şi stătea de nevoie la mătuşile ei de pe insula ada kaleh, virginica l-a văzut prima oară pe fănică theodorescu. era înăltuţ, dar nu înalt, grăsuţ şi îngrijorător de negricios la faţă. cînd a rămas singură cu el în camera-sufragerie, grăsuţul negricios i-a spus să nu se mişte el de-aici, o domnişoară ca ea era tot ce-şi dorea, dinainte s-o cunoască. a acceptat să se mărite cu fănică theodorescu, chiar dacă nu-i plăcea de el. virginica a plîns apoi pînă la biserică, cuviincios, că se desparte de rudele ei şi că se mărită. asta n-a împiedicat-o ca vreo două săptămîni să nu-l lase pe fănică să se apropie trupeşte de ea, cu toate cununiile lor, fiindcă nu se putea obişnui cu el.

(34 de capitole mai încolo, cînd virginica merge la modista jeni)
pentru măsurătorile modistei îşi pusese chiloţii cu dantelă pe care nu-i îmbrăcase niciodată. jeni o înconjura mîngîietor cu centimetrul, peste ţîţe, pe la mijloc, iar cînd îi luase măsura curului, o atinse şi cu mîna, nu numai cu centimetrul. ce rotunjime impecabilă!

(4 capitole mai îndărăt, în pat cu soţul fănică)
în contul cumetriei, îi ridică fănică cămaşa de noapte şi începe s-o caute pînă o găseşte, de se miră virginica înveselită că mai era în stare. iar cînd se întoarce fănică cu faţa în sus lîngă ea, mulţumit, îi spune: “ne-ar trebui şi nouă nişte haine de naşi, că suntem îmbrăcaţi ca vai de capul nostru”. virginica ar fi vrut să mai spună ceva, că o nimerise tocmai cînd, dar fănică al ei, năduşit, adormise.
‘medgidia, oraşul de apoi’ – cristian teodorescu

*****

cinty:
cinty s-a născut şi a trăit toată viaţa la viena, are 65 de ani, artist la viaţa lui, mă rog, cu capu-n nori; sculptor, da, s-a dezis şi de lucrul lui. de şapte ani, da, e pe drumuri şi al nimănui. are doi fii, ambii în viena, unul avocat prosper şi altul inginer mecani şi om de afaceri. nici unul nu vrea să audă de el, aşa încît n-ar mai avea ce să aştepte. la doi kilometri de gară îşi încropise o căsuţă din cartoane sub un pod, unde stătea cînd nu era aşa de frig. într-o zi o invită acolo pe mariana, să-i arate, vezi, reşedinţa lui de primăvară-vară: cartoane, bucăţi de placaj, scînduri, beţe, bucăţi de bordură şi cărămizi folosite drept scaune, preşuri jegoase, culese din gunoaie, printre care se ghemuia ca ursul în bîrlog. de nişte ani buni trăia acolo laolaltă cu cîinii şi şobolanii.

(5 capitole mai tîrziu)
la o lună după ce a început lucrul s-a pomenit cu cinty la cambuză. nu arata chiar deloc schimbat faţă de cum îl ştia din urmă cu opt ani, de vreme ce tot sub poduri şi vagoane dormea. i-a dat să mănînce atunci şi n-a vrut să-i ia banii, oricît ar fi insitat el, reamintindu-i că şi el îi dăduse cîndva, dar lui tot i se părea că abuzează, aşa încît continua să s-o viziteze doar de trei-patru ori pe lună, ca să se lase hrănit şi să ceară împrumut cîteva sute de şilingi. de fiecare dată se achita de datorie cu o conştiinciozitate extremă, la termenul promis şi stabilit de el, care nu depăşea niciodată două săptămîni.
’ana maria şi îngerii’ – radu aldulescu

cîteva lucruri despre christina

christina hendricks este o duduiţă roşcovană în formă de clepsidră cu mers legănat. s-a născut în acelaşi an cu mine, eu iarna, ea primăvara, eu la periferia bucureştiului, ea în knoxville, tennessee. de aceea nici nu prea ne-am cunoscut cum se cuvine.


dacă mi-ar fi fost colegă de bancă, în gimnaziu, aş fi lăsat-o să copieze la matematică pentru o cană cu lapte proaspăt.
ea joacă, acum, în mad men, pozează pentru esquire ca o divă şi muşcă din pepene; eu (mai) joc la pariuri ca lumpenii şi, uneori, pozez in victimă de-a latul recesiunii cu gîndul la pepenaşi.

fotoreportaj pe o straduta din bran

vecini ocarindu-se
scaune incaierindu-se
fiare ruginindu-se
haine bucurindu-se
sacose dezmierdindu-se
ferestre zvircolindu-se
balegi aerisindu-se
luna alintindu-se

si ne iarta noua gresalele noastre

Tatal nostru Care esti in ceruri,
un baiat ca vai de mama lui, fara mama, in curtea bisericii, intr-un tricou larg atirnind pe el, ca ce mai faceti doamna mariana, iar doamna mariana, o femeie sarmana si voinica, buna la toate si mai ales la curatenie, ca treaba, ce altceva sa fac? si multimea de oameni in picioare, ascultand cu capetele plecate slujba de duminica, batrani, vaduve, copilasi derutati si familii tinere cu carucior, sfinteasca-se numele Tau,

vie imparatia Ta,
si doamna mariana catre baiat, dar cu scoala cum merge, dar taica-tu pe unde mai sta, iar baiatul, cu scoala bine, am trecut pina la urma in clasa a zecea, iar tata sta prin colentina cu o fata, nu prea il mai vad, si mariana, macar cu un sfat sa te mai ajute si el, iar baiatul, ma mai ajuta macar cu un sfat si el, si mariana, ar trebui sa faci o profesionala, ceva dupa scoala, nu o facultate ca n-ai tu bani, o scoala de meserii, si baiatul, imi place sa desenez, dar sa nu ma grabesti, daca ma lasi asa incet desenez orice, faca-se voia Ta,

precum in cer asa si pre pamant,
inseamna ca ai talent, zice mariana, poate ca am, zice baiatul, dar sa nu ma grabesti, sa ma lasi incet ca mie imi place sa desenez asa, fara graba, si mariana, si eu ma pricep la desen, daca imi dai o icoana ma uit la ea si o reproduc exact, si baiatul, si eu la fel, dar sa nu ma grabesti, mie imi place incet, am si niste idei si le mai amestec, m-as duce la o scoala de desen, si doamna mariana, ca in viata nu se stie niciodata unde ajungi, uite unde am ajuns eu, dar tu esti inca tinar, painea noastra cea de toate zilele,

da-ne-o noua astazi,
iar in spatele bisericii, in parculetul de vizavi, pensionarul 1 spunindu-i pensionarului 2 ca pensionarul 3 nu stie sa vorbeasca, se repede si urla ca disperatu, cred ca e nebun la cap, pe mine ma enerveaza si nu vorbesc cu el cite 3 sau 4 luni de zile, iar mai incoace o fetita cu fundita isi arunca papusa cu par stacojiu, am aruncat-o pentru ca ridea de mine, de aia am aruncat-o, ca ridea de mine ii zice bunica-si, iar pensionarul 1 catre pensionarul 2, nevasta-mea are un fix, toate scaunele sunt asezate cu picioarele in sus, cocotate pe masa si ne iarta noua gresalele noastre,

precum si noi iertam gresitilor nostri,
iar niste tablagii, doi jucind, patru uitindu-se si comentind, aveau si bere la ei, o sorbeau din priviri, da' ce, n-am voie sa ma uit la zar? zice tablagiul cu sapca, da' degeaba te tot uiti ca n-ai nicio sansa, ofticosule, zice unul care se uita, iar doua babe mai incolo, e prea frumoasa pentru el, cica, si o maturatoreasa creola hîrş-hîrş, hîrş-hîrş, si pensionarul 1 catre pensionarul 2, ca am scapat pachetul pe jos cu coliva si cu luminarile, si tablagiul de pe margine, ca nu mi-a parut rau de rapid cit de craiova, ca a fost furata cu arbitrii de steaua care nu joaca nimic, si pensionarul 1 catre pensionarul 2, stiu, dar luminarile nu erau din parafina, dar nici din ceara, si nu ne duce pre noi in ispita,

ci ne izbaveste de cel rau,
si pensionarul 2 catre pensionarul 1, pai atunci din ce dracu' erau, si pensionarul 1 catre pensionarul 2, dintr-o substanta moale, si pensionarul 2, oi fi eu prost, si pensionarul 1, dar nu am zis ca esti prost, insa erau dintr-un material maleabil, nici ceara, nici parafina, nu stiu, si pensionarul 2, pai daca nu stii, las-o dracu' de parafina, si babele, si ea e rea cu el si el e rau cu ea, amindoi sint rai, si pensionarul 2 catre pensionarul 1, pai daca ti-a cazut pe jos, ce-ai mai mincat? si tabalagiul cu sapca, 2-1, zar de fuga, si tablagiul marginal, iară-ti dă marţ, mortăciunea dracului ce eşti tu, şi babele, bani i-a tot trimis, si fetita, de aia am dat-o cu capul de pamint, ca ridea de mine, si pensionarul 1 catre pensionarul 2, nu, coliva n-a cazut, ca a Ta este imparatia,

puterea si slava,
si tablagiul de pe margine, ca piţurcă ăla, care este un barbugiu, il are pe necuratu in el, n-ai vazut cum ii face p-aia la poker? si n-ai vazut ce l-a ars si pe mitica dragomir, am vazut la televizor, iti spun eu ca scirba de piţurcă il are pe mincinosu' in el, si maturatoreasa hîrş-hîrş, hîrş-hîrş, si babele, banii aia, de se intampla ceva cu mine, sa-i dea lui marian, pe toti sa-i dea lui marian, si tablagiul marginal, ca steaua nu joaca nimic, nu ia nimic anul asta, si pensionarul 2 catre pensionarul 1, sint peste 1000 de sfinti, numai de ziua mea sunt doi si mai sunt 40 de mucenici si cîţi mai sînt in celelalte zile, sînt peste 1000, in numele Tatalui,

al Fiului,
si tablagiul cu sapca, 5-3, poarta-n casa, ha, ha, nu o mai iei pe asta, si tablagiul marginal, cum sa n-o ia fasolarule, stelist imputit ce esti, nu vezi ca joci la fel de prost ca steaua, nasosu dracului, si babele, ca tine cu ea, lua-l-ar naiba de nenorocit, si pensionarul 1 catre pensionarul 2, nu pot fi 1000 de sfinti in 365 de zile, si babele, femeia asta s-a dus, s-a operat si el, prostu, sta cu ochiul ala asa, si pensionarul 2 catre pensionarul 1, ba sînt peste 1000, fac pariu, si babele, da' da-o dracu de borfasa, mie nu-mi trebuie nimic de la ea, si maturatoreasa hîrş-hîrş, si tablagiul cu sapca, si totusi 5-3 pentru dinamo, poarta-n casa, si babele, si pensionarul 1 catre pensionarul 2, si fetita catre bunica-sa, si pensionarul 2 catre pensionarul 1, al Sfintului Duh,
amin.