cîtă forţă, cîtă imaginaţie şi vervă şi erotism (ce paranteze!)

dacă se mai întreabă cineva cînd vom avea şi noi nabokovii noştri, orhan pamukii, gunter grassii, saramagii, vargas llosii, hemingwayi şi bulgakovii noştri, răspunsul este că îi avem deja. sau i-am avut, dar nu prea i-am văzut bine ori cu ochi buni.

' era înaltă, zveltă, arbora în jurul gîtului (de curviştină perversă, dar cine şi-ar fi închipuit atunci ce va fi?) o eşarfă străvezie ca o spumă, avea pulpe prelungi şi glezne subţiri, prea subţiri (...)

leontina! leontinuşa!... nuşa, tinuşa, tinoaica dracului! (cum strigă după ea violeta supărăcioasa). leontinica, tina, leonica, zbînţuita asta de leonica! cine-i dăduse ei numele ăsta atît de nesuferit? (...)

dar nu era un nume de fetiţă, nici un nume de fată în uniformă de şcoală. nu era un nume de puştoaică (unchiul mitică, şoferul: "ce faci puştoaico?" şi nelipsita ciupitură de obraz - îi plăcea, pur şi simplu asta îi plăcea) sau de copilă cu codiţe blonde care aleargă toată ziua pe dealuri ca un băiat. îl primise în dar ca pe un bolovan pe care trebuie să-l ţii degeaba în braţe pînă îţi vine rău de oboseală. era o greutate (un rucsac? nu un rucsac!) pe care o căra zilnic în spate.

leontina, numele ăsta nu i-ar fi plăcut nici atunci, cînd va fi femeie, simţea asta. nu era un nume pentru o femeie tînără şi aşteptînd un copil, nu era un nume pentru o doamnă care să intre într-o sală de cinematograf la braţul unui bărbat elegant. şi nici măcar un nume de cuconiţă cu sfîrcuri ascuţite împungînd prin pînza capotului, de cuconiţă care intră în dormitor, în lumina de miere a după-amiezii, şi-şi ridică brusc poalele rochiei, îşi desface picioarele, îndepărtează marginea de dantelă a chilotului alb şi examinează atentă, uşurată parcă, pe faţa interioară a coapsei, o urmă roşie, iritată, usturătoare... '

'pupa russa', gheorghe crăciun


repet:
ce paranteze(!), cît erotism şi vervă şi imaginaţie, cîtă forţă la acest gheorghe crăciun pe care, din păcate, abia acum îl descopăr cu adevărat.

... în jurul gîtului (de curviştină perversă, dar cine şi-ar fi închipuit atunci ce va fi?)
... nu era un nume de puştoaică (unchiul mitică, şoferul: "ce faci puştoaico?" şi nelipsita ciupitură de obraz - îi plăcea, pur şi simplu asta îi plăcea)
... era o greutate (un rucsac? nu un rucsac!) pe care o căra zilnic în spate.

incredibil cît de mult îmi place această ultimă si vicioasă paranteză! -
(un rucsac? nu un rucsac!)