un batrin atit de simplu / harvard girls

'alerg dimineata pe malul riului charles in ritmul meu si vad cum ma depasesc pe rind boboacele de la harward. sunt micute de statura, zvelte, cu parul prins in coada la spate si se avinta ca sageata ascultind muzica la ipod-urile lor nou-noute. au ceva agresiv si sfidator in ele. sunt obisnuite sa-i depaseasca pe altii, nu sa fie depasite. par stralucite, sanatoase, fermecatoare, serioase si pline de incredere in sine. de cele mai multe ori, stilul in care alearga nu se preteaza la distante mari. e tipic pentru distante medii. au pasul mare si lovesc pamintul cu putere. nici nu le-ar trece prin cap sa alerge ralaxat, admirind peisajul.

nu e un lucru cu care sa ma mindresc, dar in comparatie cu ele, eu unul sunt foarte obisnuit cu infringerea. exista pe lumea aceasta nenumarate lucruri care ma depasesc si nenumarati adversari pe care nu-i pot invinge nicicum. dar poate ca ele n-au gustat durerea aceasta. si poate ca nici nu trebuie sa o guste de pe acum.
stau si ma gindesc la asta prinvindu-le cozile care le flutura cu mindrie si picioarele zvelte si razboinice. si alerg in voie de-a lungul riului, mentinind ritmul meu lejer.

ma uit la ele si realizez ca lumea trece in miinile urmatoarei generatii. la urma urmei, e si normal. de aceea nu ma incearca nici o parere de rau cind le vad cum vin din urma si ma depasesc. ele au propriul lor ritm, propria lor perceptie a timpului. eu am propriu meu ritm si propria mea perceptie a timpului. sunt complet diferite si e normal sa fie asa'.

'what I talk about when I talk about running' - haruki murakami