gheţarul / şerban tomşa

' (...) peste un an s-a apucat, de unul singur, sa sape fundatiile. vorbise si cu un tigan inalt si falnic, sa ne faca o suta douzeci de mii de caramizi, dar deocamdata nu avea cu ce sa-l plateasca. tata sapa la fundatie, iar caramidarul venea si se aseza alaturi, pe pamintul gol, povestindu-i cite in luna si in stele. cum a vazut el un demon ascuns intr-un butoi, ce a patit un om care nu s-a spinzurat cum trebuie, cum se culca fiu-su cu doamne din lumea buna, pe malul marii, cum le insoteste pe unele peste tot... tata lucra indirjit, ascultindu-l, in acelasi timp, pe barbatul brunet care ii trezea dorul de munte, de mari indepartate si de bucurii niciodata incercate.

groapa arata ochilor nostri curiosi niste brîie ciudate, negre, galbene si rosii, de parca pamintul era facut din mai multe pături colorate, ca lada de zestre a unei fete, si tata le dezvelea cu hirletul. se oprea citeva clipe sa rasufle si atunci beau amindoi dintr-o sticla de tuica adusa de tigan, dar platita de tata. tiganul avea o sursa de incredere, bautura era curata, facute din prune de cea mai buna calitate. catre seara, tata obosea si nu se mai ridica de linga tigan, care ii povestea cum se iubise el, in tinerete, cu nevasta unui bulibasa si fusese nevoit sa fuga din satra.

ii apuca noaptea sporovaind, trancanind si gustind din tuica de prune. caramidarul avea cu el, de fiecare data, o sticla de rezerva, pe care o arunca in focul discutiei, nu inainte insa de a se interesa daca tata are bani sa o achite, caci el era un paduche. cind ajungeau la amintirile din armata, prin copacii din jur incepeau sa cîrie ciorile si sa suiere bufnitele. se opreau, fermecati, si incepeau sa le numere, identificindu-le prin arborii din jur (...)'
gheţarul / şerban tomşa

*****

cam asa este si ghetarul, ultimul roman al lui serban tomsa,
o şezătoare (literara) in buza unui vast ospiciu (românia, ghetarul, orasul imaginar cu nume de femeie nordica etc) cu povestasi povestindu-si cite-n luna si in stele, povestindu-si gargantuesc si pantagruelic povesti amare si povesti comice, povesti cu si despre scriitori, domnitori, beţivani, futălai, nebuni, vizionari, curve tinere si curve bătrîne, in care toata lumea birfeste pe toata lumea, de la cel mai mare la cel mai mic si viceversa, de te apuca rîsu’- plinsu’,
de te apuca noaptea si mai apoi dimineata tot citindu-i si ascultindu-i si nemaisaturindu-te de ei, de tom k (in care il putem ghici usor pe autor insusi), si de toti ceielalti ‘pacienti’ irecuperabili (in care ne putem ghici usor pe noi insine).
iar cind se ajunge la amintirile din armata, ei bine, acolo va las pe dvs insiva sa (va) descoperiti (ca eu n-am facut armata, ca n-am vrut, nu de alta) cum si cit si de ce.

un roman nici de booker, nici de pulitzer,
dens, aproape pictat, cu abundenţă de detalii si florescenţă de rozalii, sugrumat de metafore pe ici, apasat de dialoguri pe colo, fara personaje memorabile si fara clasicul crescendo psihologic,

si, totusi,
un roman pe care nu-l poti lasa din mina, care nu-ti mai iese din minte, un roman cu totul altfel.